Olanda hierofaniilor subiective (I): EINDHOVEN

Există ţări pe care, pur şi simplu, nu vrei să le vizitezi. Sau, mai exact, nu-ţi propui să acorzi timp şi bani pentru a le călca pământul. Nu mă refer la extreme: cei care, obsedant, se duc doar în ţări unde confortul european este terfelit de pustietatea deşertului; sau de cei care nu visează decât buildinguri americane, gheţuri nesfârşite sau transport japonez. Călătorul obişnuit, dornic de peripluri culturale, care vrea să se îmbogăţească sufleteşte, are repere în funcţie de cât şi cum a citit. Cât şi cum a aflat despre locurile ce se oferă generoase din spatele reclamelor de turism.

Olanda?

Spre deosebire de cei care învaţă spaniola, franceza sau engleza, şi care au cunoştinţe aprofundate despre ţările în care se vorbesc aceste limbi, şi, implicit, îndrăgesc cutumele mai depărtate sau mai apropiate, chiar şi fără a le vedea vreodată, altora nu le rămân decât remarci superficiale despre lalele, caşcaval şi vaporeni împânzind mările şi oceanele lumii. Aproape că nu mai rămâne loc de dragoste pentru un popor care a deţinut colonii, unde şi-a făcut de cap, de unde a jefuit şi a adus atâtea necazuri unor bieţi semeni. Trebuie neapărat să calci pe pământ olandez ca să rectifici imaginea şi ideile preconcepute.

Deci:

Am sosit pe ploaie

Aici, la Cluj autobuzul de incintă ne-a dus până la avion. Sigur că nici compania WIZZ nu te lasă să bei de la tine. Bişniţă: Îţi dau ei! Şi apă, şi bere, şi vin – pe euro sau lei buni! Ce-i de la tine, pute a… terorism! Opintesc, aşadar, să nu huidui, de la început, această ţară frumoasă, dar cu oameni care ne discriminează, aşa, doar pentru că ne aflăm în cealaltă parte a Continentului. Şi, nu ne vor în Schengen, spre exemplu, pentru că nu le-am dat lor, de pomană, porturile de la Marea Neagră. Dacă trecem şi peste faptul că, la Eindhoven am parcurs distanţa (mult mai mare decât la noi) dintre pistă şi saloanele aeroportului pe jos…

Descoperim un oraş frumos.

Şi, mai ales, curat

Atractivele ore ale Eindhoven-ului sunt elemente de introducere a legendei. Aici s-a născut, trăieşte şi activează puternica echipă de fotbal, de unde „portocala mecanică” îşi extrage… sucul pentru echipa naţională a Olandei; este al doilea mare oraş al Olandei, dar şi primul în ceea ce priveşte criminali-tatea; are cele mai multe întreprinderi industriale de vârf, dar şi cele mai bune universităţi tehnologice din lume; şi e, fără îndoială, un puternic centru cultural.

Aşa că, sincer, devine fascinant , ba chiar

E minunat să vezi toate acestea

… şi să te bucuri de fiecare dată, când te întorci în luxosul hotel „The Little Grand”, că oboseala mersului pe jos n-a fost pe degeaba. Te întâmpină butlerul jovial, pre numele lui Marcel majordomul, care îţi îndeplineşte orice dorinţă. Zi şi noapte. La orice oră când îţi exprimi cea mai mică dorinţă de a avea, de a face, a merge… Ţinuta unui lord englez, îmbrăcămintea „la patru ace”, mănuşi albe… De altfel, în fiecare cameră, personalizată după chipul şi asemănarea locatarului temporar, chiar în fiecare, zic, există o pereche imaculată de mănuşi albe. Dacă le atârni de clanţă, pe dinafară, poţi să fii sigur că nu te va deranja nici poliţia!

Seara, mai ales seara, e o plăcere să baţi magazinele. Lumini. Distincţie. Abundenţă. Sigur că vremea rece, de toamnă timpurie, m-ar fi făcut să beau „una mică”. Dar nici în boutique-uri, nici în supermarket-uri nu se vinde alcool. Bere? Da. Vin? Da. Iar anunţata votcă cu lămâie se dovedeşte a fi lămâie cu votcă: fără… votcă! E un amănunt care nu prezintă nici o importanţă, mai ales dacă ne vin în minte preţurile de acasă. Aici, totul, dar absolut totul e mult mai … ieftin.

Să facem un calcul simplu!

Să presupunem că la noi, un muncitor câştigă 2000 de unităţi, în lei, nu? Tot 2000 de unităţi câştigă şi slujbaşul din Eindhoven (nici în acest caz nu are nici o importanţă că salarul lui este în euro). 2000 – atât! La ei, o franzelă costă un euro, la noi 3 lei. Socotiţi în unităţi şi veţi constata că buzunarul nostru se goleşte mult, mult mai repede decât cel al olandezului. Pentru că: el cumpără berea cu 0,50 (unităţi), noi cu 2,50 (unităţi); vinul cu 5, noi cu 11 (cel puţin!), untul, la noi – 6, la ei – 3, benzina 5 la noi, 1,3 la ei, ş.a.m.d. Nu vreau să vă plictisesc, doar toate acestea sunt consecinţa faptului că ei, olandezii, fac ceva; incorporează mai multă valoare adăugată şi vând în profit.

Pe când noi…

Dar nu e cazul să cădem în melancolia blegoasă, pentru că, după colţ e

Muzeul Philips

E în acelaşi loc (Emmasingel 31) unde Gerard Philips a făcut prima lampă incandescentă să funcţioneze. Era anul de graţie 1891 şi, atunci, lumea chiar că s-a schimbat. De atunci, compania multinaţională a realizat lucruri incredibile şi am curajul să spun că, în mare parte, omenirea datorează lumina fraţilor Philips. Iar periplul prin muzeul amintirilor nu este altceva decât un tur al aducerilor aminte şi al neuitării. Radiouri, televizoare, iluminat de străzi, mari şi impresionante ghirlande de poduri în toată lumea, aparate medicale dintre cele mai performante… toate într-o alcătuire de basm. Iar în vecinătate – viitorul. Cred că am mai trăit senzaţia aceasta şi în alte mari muzee ale lumii. Dar aici, la Philips poţi să vezi, doar cu un click ce e în interiorul corpului tău sau să arunci o privire în adâncurile universului.

Apoi, îţi dai seama că-i târziu, firmele îşi trag obloanele, străzile se lărgesc, parcă, şi peste astenia zilei se aşterne liniştea farfuriei zburătoare ce clipeşte de la Centrul de conferinţe.

La drum!

Radu VIDA

Foto: AnomisadiV