Observatorul din Greenwich îşi reia activitatea ştiinţifică

Observatorul Regal din Greenwich (ROG), dotat cu un telescop de ultimă generaţie, este din nou pregătit să studieze cerul după ce activitatea instituţiei a fost suspendată în urmă cu şase decenii, informează agenţia Xinhua.
Noul telescop, Annie Maunder Astrographic Telescope (AMAT), poartă numele lui Annie Maunder, una dintre primele cercetătoare care au lucrat la ROG şi care a realizat descoperiri importante despre Soare.
Echipamentul de 50.000 de lire are capacitatea de a surprinde imagini de înaltă rezoluţie, atât statice cât şi mobile, ale Soarelui, Lunii şi a altor planete din sistemul nostru solar şi este amplasat în pavilionul Altazimuth.
După încheierea misiunii dificile de instalare a telescopului, astronomii de la ROG s-au arătat entuziasmaţi de perspectiva observaţiilor ce vor putea fi realizate cu ajutorul acestuia. Pentru buna funcţionare a telescopului, ROG este în căutarea unor echipe de voluntari – mulţi dintre aceştia provenind cel mai probabil de la cluburile pasionaţilor de astronomie.

Articole din aceeasi categorie