Obiectivul organizaţiilor maghiare: destructurarea statului român

ILIE CĂLIAN

Marele marş al maghiarimii pentru autonomia secuimii nu a fost nici pe departe succesul pe care îl sperau organizatorii. Se vorbea de circa 150.000 de participanţi, care vor face un lanţ uman pe o lungime de 55 km – adică trei oameni pe un metru de şosea. Ar fi fost de ajuns 50.000 de oameni care să se ţină de mînă, acoperind această lungime. Dar nu s-a întîmplat aşa. Ar fi fost vreo 15-17.000, între care cîteva mii au fost aduse din alte judeţe din Transilvania (dinafara Har-Cov). Asta, după ce oamenii vor fi ieşit de la „bisericile tradiţionale maghiare”, în care vor fi fost îndemnaţi să participe la manifestare – presupunere a mea bazată pe faptul că festivităţile au fost precedate de o „slujbă ecumenică” a acestora. Şi, totuşi, localnicii – secuii, nu-i aşa? – nu s-au înghesuit să-şi manifeste dorinţa nici de autonomie, nici de autodeterminare, nici de regiune administrativ-teritorială strict secuiască. Or, la organizarea acestei manifestaţii au colaborat toate formaţiile politice maghiare din România, ba chiar şi emisari din Ungaria. Faptul ar trebui să dea mari bătăi de cap nu doar iredentiştilor, ci şi aşa-zişilor moderaţi din UDMR, aceia care vorbesc „elegant” despre  „europenism”, democraţie ş.a.m.d., pentru a-şi susţine dorinţa de a deveni noii feudali stăpîni peste populaţia maghiarofonă (incluzîndu-i aici şi pe cei foarte puţini care s-au declarat secui).

Organizatorii n-au reuşit nici pînă acum să ne explice dacă există o „naţiune” sau un „popor” secuiesc- deşi au un consiliu naţional al secuilor, şi cum se face că programul lor este susţinut, de fapt, de cealaltă naţiune, de maghiari. Mai exact: dacă există o etnie secuiască, alta decît cea maghiară, aceasta ar trebui să fie recunoscută ca atare de către maghiari. Ceea ce nu s-a întîmplat şi nu se va întîmpla: adică, nu există „poporul” sau „naţiunea” secuiască. Atunci, pentru cine se cere autonomia secuiască? Invocarea existenţei scaunelor secuieşti în feudalism este ridicolă: ele au fost desfiinţate de Ungaria la 1867.

De fapt, problema este alta, obsesia Trianonului, pe care Ungaria a întreţinut-o permanent şi o întreţine şi azi, artificial, de vreme ce, iată, pe locuitorii zonei nu-i prea atrage ideea bantustanizării lor. De fapt, cel care explică cel mai bine despre ce este vorba nu este celebrul Tökés, ci „subtilul” şi „simpaticul” Borbely László, vicepreşedintele „ideologic” al UDMR. Iată două citate din declaraţia sa de după marşul de duminică. Primul, în legătură cu autonomia teritorială: „Sînt în Tirolul de Sud, în alte zone, în Finlanda, exemple pozitive şi pot fi preluate”. Dar exemple „negative”?! Păi, de ce să vorbim de exemple, în loc să ne concentrăm asupra principiilor?! Cu exemple, pro şi contra, putem susţine orice aberaţie. Mult mai atent trebuie să analizăm celălalt citat, în care se ascunde aceeaşi obsesie a Trianonului, adică încercarea de a smulge României dacă nu întreaga Transilvanie, măcar o parte a ei – şi nu numai Secuimea. Iată cum vede Borbely László (şi UDMR, la fel ca celelalte organizaţii extremiste şi iredentiste) regionalizarea: „să avem o regiune de dezvoltare formată din cele trei judeţe din secuime şi trei judeţe în vestul României”. Dacă nu aveţi la îndemînă o hartă a României vă sugerez să vă imaginaţi că această regiune ar urma să acopere în bună parte spaţiul pe care Ungaria l-a răpit României în 1940, prin Diktatul de la Viena. Nu e chiar cum a cerut Tökes – „protectoratul” Ungariei asupra Transilvaniei -, dar pe aproape, adică tot constituirea unui teritoriu care să fie scos de sub autoritatea Guvernului României.

De fapt, ceea ce m-a întristat – pentru a cîta oară? – a fost modul cum au comentat feluiţi politicieni şi „comentatori politici” acest eveniment. Am auzit aceeaşi comodă şi ineptă explicaţie, cum că UDMR şi celelalte formaţiuni politice maghiare ar fi în campanie electorală -–de această dată, pentru europarlamentare – şi, în consecinţă escaladarea iredentismului maghiar/ungar ar fi acceptabilă. Păi, nu-i aşa! Politicienii români – în marea lor majoritate ignoranţi şi în materie de istorie a României, şi de conjunctură geopolitică – aleg nişte explicaţii comode, la talpa gîştei. De fapt, lucrurile ar fi mai simple, dacă respectivii politicieni români ar avea un minim acceptabil de IQ şi de cultură istorică şi alte domenii de cultură „generală” obligatorii pentru un politician. Anume: indiferent de ce campanii electorale ar fi vorba, organizaţiile politice şi aşa-zise civile maghiare/ungare au un singur obiectiv: etnic. Nu au nimic a zice despre problemele reale ale locuitorilor României, indiferent unde ar fi ei – adică despre probleme economice, sociale, educaţionale etc. Nu, ei au o singură problemă: maghiarii din România să nu mai facă parte dintre cetăţenii „supuşi” statului român. Toate discuţiile despre autonomie au un singur obiectiv: destructurarea/distrugerea statului român. Cine nu înţelege asta – trăieşte degeaba ca cetăţean român.