O scurtă istorie a epidemiilor din Cluj(V)

Datele statistice ale epidemiei din 1738-1739

Conform datelor guberniale, pe teritoriul marelui Principat al Transilvaniei, în epidemia de ciumă din 1738-1739 s-au îmbolnăvit 48.254 de persoane. Dintre aceştia s-au vindecat 6.632, iar 41.622 au murit.

În arhiva oraşului s-au păstrat documentele din perioada epidemiei. Printre acestea şi rapoartele oficiale despre numărul de îmbolnăviri şi de decese. Din aceste date, publicate de medicul Alexandru Lenghel în teza sa de doctorat susţinut în 1930, rezultă că la Cluj epidemia de ciumă a durat şase luni, a început la finele lunii septembrie 1738 şi s-a stins la finele lunii martie 1739. În această perioadă de timp în oraş s-au îmbolnăvit 1.105 persoane, dintre care s-au vindecat 245 şi au murit 860. Perioada cea mai virulentă a epidemiei a fost în octombrie-decembrie 1738: atunci au murit 544 de persoane. Vârful epidemiei a fost în a doua săptămână a lunii noiembrie, când au muri 83 de persoane. În ultima săptămână din luna martie 1739 s-a constatat decesul a doar 10 clujeni. De fapt, epidemia nu s-a stins de tot decât după aproape un an de zile. Practic în fiecare lună a anului 1739 au fost amintite decese sporadice din cauza ciumei. Ridicarea carantinei s-a făcut treptat, practic casă cu casă, după ce acestea au fost dezinfectate.

În timpul epidemiei din 1738-39, numărul populaţiei din Cluj s-a ridicat la aproximativ 7.500 pe oameni. Într-o jumătate de an au murit 860. Adică 11,4% dintre cetăţenii urbei. Dacă în zilele noastre am avea o epidemie cu o astfel de rată a mortalităţii, ar fi peste 30.000 de morţi numai în municipiul nostru.

Monumente clujene ridicate în amintirea epidemiei din 1738-1739

După groaznica epidemie care a omorât atâţia clujeni, drept amintire a suferinţelor şi a celor decedaţi, au fost ridicate două monumente: un portal monumental şi un obelisc cu o statuie.

Poarta monumentală cu statuile sfinţilor ocrotitori în caz de boală. Iniţial s-a aflat în faţa bisericii Sf. Mihail, în prezent se găseşte în faţa bisericii Sf. Petru din Cartierul Mărăşti. Fotografie realizată de Lukács József

Coloana şi statuia Sfintei Maria Protectoare, ridicată la Cluj în 1744, în amintirea clujenilor morţi în epidemia de ciumă din 1738-1739. Fotografie realizată de Veress Ferenc, 1869

Statuia Sfintei Maria Protectoare, care azi se găsește în spatele bisericii Sf. Petru din Cartierul Mărăşti. Fotografie realizată de Lukács József

Poarta, construită în dreptul faţadei vestice a bisericii Sf. Mihail, a fost gândită să fie un monument închinat sfinţilor ocrotitori în caz de boală. Pe fronton, în locul central se află statuia arhanghelului Mihail, considerat, încă din Evul Mediu, protectorul Transilvaniei şi al Clujului. Este înfăţişat cu aripile larg desfăcute, cu spada ridicată ameninţător asupra lui Lucifer, căzut la picioarele sale (din păcate statuia este grav avariată şi braţele statuii nu mai există). În dreapta şi în stânga statuii arhanghelului sunt amplasate câte trei alte statui de sfinţi: la dreapta Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Sebastian şi Sf. Ioan Nepomuc, iar la stânga Sf. Ioan Evanghelistul, Sf. Rochus şi Sf. Francisc Xaverus. La finele secolului al XIX-lea, poarta monumentală a fost mutată în faţa bisericii Sf. Petru, unde se găseşte şi în prezent.

Celălalt monument ridicat la Cluj în amintirea ciumei din anii 1738-1739 este amintit drept Coloana Mariei Imaculata sau Statuia Mariei Protectoare. A fost comandat de contele Anton Kornis, consilier gubernial, şi a fost realizat de sculptorul Anton Schuchbauer, în 1744. Iniţial, monumentul a fost amplasat în mica piaţă aflată în strada Universităţii, în dreptul clădirii centrale a Universităţii Babeş-Bolyai. Pe un stâlp prismatic ornat cu trandafiri, aşezat pe un soclu împodobit cu volute ample şi vrejuri de acant, se află statuia Sfintei Maria, realizată în stilul barocului târziu central-european. În 1961 a fost mutat, de autorităţile comuniste, în spatele bisericii Sf. Petru.

Alte epidemii din Cluj

O altă epidemie de ciumă a lovit Clujul în 1786. Şi de această dată molima a venit dinspre Imperiul Otoman, trecând prin Ţara Bârsei şi de acolo în toată Transilvania. În vara anului 1786, autorităţile din Cluj au dispus închiderea oraşului. Capetele exterioare ale străzilor lăturalnice au fost blocate cu garduri, au fost amplasate posturi de strajă, lăsând doar trei străzi deschise, unde se putea ieşi, respectiv intra în oraş. Cetăţenii care refuzau să aducă pari şi mărăcini, necesari împrejmuirii oraşului, puteau fi arestaţi, legaţi fedeleş şi duşi aşa în faţa judelui primar. Printre măsurile luate a fost şi acela să nu fie lăsat pe teritoriul oraşului nimeni care ar fi venit dinspre Țara Bârsei.

Următoarele epidemii nu au fost provocate de ciumă, ci de o altă boală care a apărut în Europa: holera. A lovit Clujul în 1830, apoi în anii 1848-1849, în timpul războiului civil.

Ultima epidemie gravă de holeră a avut loc în 1878. Presa clujeană, printre care şi cotidianul Magyar Polgár, publica zilnic date statistice despre îmbolnăviri. Din aceste izvoare aflăm că în perioada 18 iunie – 1 septembrie 1873, din populaţia de 26.382 de locuitori ai oraşului s-au îmbolnăvit 1.081, dintre care au murit 537. Adică o rată a îmbolnăvirilor de 4% şi a mortalităţii de peste 2%. Aceeaşi sursă de informare relatează şi despre situaţia satului Feleac, care până atunci a făcut parte din oraşul Cluj. Acolo au fost 61 de îmbolnăviri şi 13 decedaţi.

Ultima epidemie importantă de holeră din Cluj a fost în anul 1893. Aceasta a avut loc în condiţii sanitare mult îmbunătăţite, unele străzi, chiar cartiere din oraş având deja canalizare şi apă curentă, astfel că au fost doar 97 cazuri de deces.

Lukács József,
Muzeul de Istorie al Universității Babeș-Bolyai,
Direcția Patrimoniu cultural Universitar