O reuşită ediţie a Festivalului „Jocul de pe Câmpie”

Se împlinesc 23 de ani de când bogatul anotimp al anului, toamna, debutează, la Mociu, cu desfășurarea unui așteptat și frumos festival folcloric găzduit de această viguroasă localitate din Câmpia Transilvaniei.
Manifestarea de duminică a fost o mare reușită artistică și organizatorică la care și-au adus contribuția autoritățile publice locale, Căminul cultural Mociu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, al cărei reprezentant, Grigore Sâmboan, în dubla calitate de artist și consultant artistic, a prezentat întregul program al festivalului.
Ca și în edițiile trecute, miile de spectatori au urmărit și aplaudat splendida paradă a portului popular tradițional purtat cu mare bucurie de peste 300 de tineri și tinere, dar și vârstnici ce activează în cele 13 Ansambluri folclorice prezente la festival, ai căror antemergători călare, purtau insemnele și mesajul tradiției nepieritoare ce înnobilează glia străbună.
Un alai de un pitoresc aparte ce se poate vedea an de an la Mociu, dar și la Frata, când se desfășoară un alt curat și bineorganizat festival al dansului, cântecului și portului tradițional, sub botezul: ,, Jocul Satului la Frata’’. Frumosul parc, frumosul Cămin cultural și frumoasa scenă în aer liber, reabilitate cu câțiva ani în urmă la Mociu, au oferit un excepțional cadru natural de etalare a talentului și priceperii numeroaselor formații artistice ce trudesc în a păstra și transmite acest tezaur moștenit de milenii. Iar demonstrația artistică desfășurată duminică la Mociu, confirmă aceste nobile deziderate.
Bunăoară, directorul Căminului cultural Mociu, dl. Traian Sălăgean, care a gândit întrega componentă artistică a festivalului, aprecia că această ultimă ediție a fost o mare reușită prin frumusețea costumelor tradiționale ce au dat caratele dorite mediului ambiant rustic, a fost o manifestare a bucuriei de a se reîntâlni străbunici, bunici, copii din sat și din depărtări, care au jucat și s-au veselit, fără rețineri, de această zi frumoasă de dimineața, până seara târziu.
Au oferit publicului tot ce au mai valoros în ale lor repertorii Ansamblurile artistice: ,, Zorile’’ din Mociu, care au început programul cu un scurt obicei al purtării coroanei de spice și al chiuitului sfârșitului de seceriș, iar, apoi, virtuoșii dansatori au oferit o suită de jocuri tradiționale de pe Câmpie, acompaniamentul muzical fiind asigurat de vestitul Trioul Zorile, condus de Carol Țuli.
În aceleași note maxime au evoluat în fața miilor de iubitori al cântecului și jocului popular și ansamblurile artistice: Muguri de Cătina, Codrișorul Bonțida, Crăișorul, al sindicatului Civitas de pe lângă Primăria Cluj – Napoca, Joc de Ceanu Mare, Rapsodia Someșană, Grupul tradițional al Zăgrenilor din Ceaba, Doina Sărmașului – Mureș, Someșul Apahida, Trandafirul de Căian, Joc tradițional din Frata, Joc tradițional din Vaida Cămăraș și Fiii Cămărașului.
Iar voia bună ce a colorat și mai pregnant acest frumos început de toamnă, a primit o adevărată…binecuvântare artistică și din partea îndrăgiților soliști ai muzicii populare autentice: Grigore Sâmboan, Claudiu Ciotlăuș, Diana Haja, Claudia Prunar, Ana Georgeta Balla, Dolfina Aștilean, Dalia Moholea,Timeea Soporan, Ana Pop, Cecilia Șerban, Voichița Naghi și Narcisa Balla. Prin autenticitate și valoarea mesajului scenic, Festivalul ,, Jocul de pe Câmpie’’ a devenit un fenomen ce trebuie mai mult mediatizat și pliat pe largi zone etnofolclorice ale Transilvaniei, în următoarele ediții.
Dumitru VATAU

Articole din aceeasi categorie