O nouă familie de reptile mezozoice din Transilvania, descoperită de cercetătorii UBB

Paleontologii Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca şi ai Muzeului Ţării Crişurilor Oradea au publicat rezultatele cercetării fosilelor unei şopârle care dovedeşte prezenţa unei noi familii,  denumită de aceştia Barbatteidae.

Descoperită la Oarda de Jos, lângă Alba Iulia, şopârla,  încadrată într-un nou gen şi nouă specie, a fost denumită Oardasaururs glyphis. Conform unui comunicat al UBB, remis, joi, presei, ea atingea în jur de 20 cm lungime şi a vieţuit la finele Mezozoicului în Cretacic, acum cca. 70 milioane de ani, pe un uscat insular (numit Insula Haţeg, din dispărutul Ocean Tethys) care ocupa la acea vreme o bună parte a Transilvaniei actuale.

„Ceea ce este caracteristic acestei şopârle este sculptura foarte evidentă a acoperişului cranian, cu creste separate de şanţuri, care imprimă celui care priveşte imaginea generală a unei scrieri, de unde şi denumirea speciei de ”glyphis”, însemnând „cu scriere, prin sculptare”, declară dr. Márton Venczel (Muzeul Ţării Crişurilor), citat în comunicat.

Conform prof. dr. Vlad Codrea (UBB Cluj-Napoca), descoperirea este remarcabilă „atât prin poziţia sistematică a fosilei – nouă pentru ştiinţă – cât şi prin faptul că ea îmbogăţeşte biodiversitatea Insulei Haţeg de la final de Mezozoic”. „Este o dovadă că mai sunt încă suficiente elemente de cunoaştere care pot fi adăugate acestui uscat insular, de faimă mondială prin evoluţia lumii vii care l-a caracterizat. Această mică şopârlă a vieţuit în umbra dinozaurilor specifici acestei insule, parte dintre ei celebri prin faptul că au devenit „pitici” pe parcursul istoriei lor din cauza vieţii în mediul insular. Dacă şopârla de la Oarda nu impresiona prin dimensiuni, fiind mai degrabă mică, o formă înrudită denumită Barbatteius (definită de aceiaşi cercetători) ajungea la nu mai puţin de 80 de cm lungime” – declară, în acelaşi comunicat, prof. dr. Vlad Codrea.

M. T.

Articole din aceeasi categorie