O nouă donație de documente pentru Institutul de Istorie „George Barițiu”

În anul Centenarului înființării Institutului de Istorie „George Barițiu”, zestrea documentară a instituţiei s-a îmbogăţit cu un important fond documentar.

Este vorba de donația făcută de dr. Ana Luminița Sofia Calotă din Brașov, care conține documente originale, extrase și copii provenind din arhiva Goldiș referitoare la Unirea Transilvaniei cu România. „Conținutul acestui fond documentar este extrem de important pentru cunoașterea realităților interne și internaționale de la sfârșitul Primului Război Mondial și desăvârșirea unității național-statale a poporului român. Cele câteva sute de piese care compun fondul „Miron Gheorghe Constantinescu”, majoritatea în limba română, reprezintă în primul rând o valoroasă sursă de documentare pentru anii 1918-1919, chiar dacă unele documente se încadrează într-un interval de timp mai larg (1910-1968)’’, a declarat pentru Făclia prof. univ. dr. Ioan Bolovan, directorul Institutului de Istorie „George Barițiu”.

În ultimii ani, mai multe personalități ale vieții publice românești au donat Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române câteva fonduri de documente provenind din surse interne și din străinătate. Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș a donat mii de copii ale documentelor referitoare la negocierile de aderare ale României la Uniunea Europeană, prof. univ. dr. Nicolae Bărbuță (Bruxelles) a transmis institutului sute de fotocopii privind relațiile diplomatice și culturale româno-belgiene în epoca modernă, iar urmașii prof. univ. dr. Octavian Șchiau au donat sute de scrisori și documente privind viața culturală a Clujului și a țării în a doua jumătate a secolului XX. Datorită acestor acte de generozitate din partea donatorilor, Institutul de Istorie „George Barițiu” care este o entitate de excelență în cercetarea trecutului Transilvaniei și nu numai, devine prin asemenea fonduri pe care le deține și o instituție păstrătoare de importante resurse de cercetare pentru istoria modernă și contemporană.

Articole din aceeasi categorie