O demitere simbolică

ILIE CĂLIAN

Probabil cel mai spectaculos subiect  de discuţie, în zilele următoare, va fi situaţia lui Mircea Geoană. Ar fi primul caz în care un fost şef de partid este propus pentru excludere, nerămînîndu-i altă cale de recurs decît un congres extraordinar al partidului (PSD). Însă, desigur, cea mai importantă acţiune din această săptămînă a fost şi rămîne noua încercare a Opoziţiei de a-l demite pe Traian Băsescu – întîi prin suspendarea sa de către Parlament şi apoi prin demiterea de către un referendum, în care majoritatea alegătorilor prezenţi la vot să decidă că vor alt preşedinte.

Ce-i drept, lui Băsescu i-a rămas puţină popularitate şi, dacă s-ar prezenta la referendum toţi cei care nu-l mai doresc, ar fi demis. Acesta este primul “dacă”. Pentru reuşita acţiunii Opoziţiei mai sînt însă de făcut nişte paşi. Cel mai dificil obiectiv este depăşirea “aritmeticii parlamentare”, care arată că, avînd doar 217 parlamentari, Opoziţia ar mai avea nevoie de sprijinul altor 17 – de la “minorităţi”, de la UDMR, de la UNPR, de la PDL – pentru a obţine majoritatea necesară pentru a-l suspenda pe Traian Băsescu. Bineînţeles, dacă votul este secret, se pot întîmpla multe, poate chiar şi obţinerea celor 17 voturi.

Însă problema suspendării lui Traian Băsescu nu este doar una de reuşită sigură. Aşa cum are nu doar dreptul, ci chiar obligaţia morală faţă de propriul electorat să supună votului parlamentar moţiuni simple şi moţiuni de cenzură la adresa Guvernului, tot aşa Opoziţia are obligaţia morală să atragă atenţia de fiecare dată cînd preşedintele îşi depăşeşte atribuţiile constituţionale, iar dacă este vorba despre fapte grave sau încălcări “în formă continuată”, atunci să propună suspendarea şi demiterea preşedintelui. Ştiu, discuţiile despre principii, spiritul democratic, Constituţie şi alte legi nu fac parte din preocupările obişnuite ale cetăţeanului român, căruia i se pare că bine-ar fi ca democraţia să i-o ofere cineva, ca o pară mălăiaţă sau nişte posmagi gata muiaţi.

De fapt, acesta cred că este şi rostul principal al acestui nou demers al Opoziţiei pentru suspendarea şi demiterea lui Traian Băsescu: electoratul să mai cumpănească o ţîră asupra existenţei unei Constituţii, care trebuie respectată de toată lumea, începînd cu însuşi preşedintele ţării. Nu cred că se va săvîrşi minunea ca parlamentari ai Puterii să voteze împotriva lui Băsescu, indiferent din care partid al Coaliţiei, şi nici măcar de la “minorităţi”. Dar are voie – un partid sau o coaliţie – să apere Constituţia doar atunci cînd acţiunea respectivă se prevede a fi categoric o reuşită?! Nu este, oare, cazul ca legea – cu atît mai mult legea fundamentală – să fie apărată în ficare zi?!

De fapt, atacurile vehemente ale unor lideri ai Puterii şi ale presei pro-Băsescu şi pro-PDL împotriva Opoziţiei pe tema suspendării lui Traian Băsescu mă fac să cred că nu teama de un eventual succes, nu teama că ar exista certitudinea înlăturării lui Băsescu îi sperie pe cei de la Putere, ci teama că redeschiderea discuţiei despre Constituţie, Lege, Democraţie şi alte asemenea principii ar putea contribui la radicalizarea electoratului – în situaţia în care şi aşa, din cauza dificultăţilor economice şi a corupţiei instaurate de Băsescu, ţara clocoteşte. Ar fi, de fapt, un fel de demitere “în efigie”, simbolică, a preşedintelui, care, oricum, nu are mulţi susţinători sinceri.