Note de spectator

“Lombarzii în prima cruciadă”, succes încă din seara premierei!
Am anticipat succesul premierei naţionale cu Lombarzii în prima cruciadă pe scena Operei Maghiare de Stat din Cluj-Napoca. Mai mult, anticipez op-ului verdian mai multe stagiuni de acum încolo, motivele, artistice în primul rând, fiind bine întemeiate.
M-am gândit care ar fi fost soarta “Lomabrzilor” dacă nu ar fi existat Nabucco. Răspunsul se regăseşte în partitură, deşi nu este deloc una uşoară, nici vocal, nici tematic. Să luăm de exemplu, corul cruciaţilor şi pelegrinilor “O signore dal tetto natio” (actul IV), apropiat prin tema dezvolată, de celebrul “Va pensiero!”. Apoi, ariile ‘Giseldei’ (“Salve Maria”, “La mia letizia infondere”, “Oh madre dal cielo”, “Qual prodigio”, “Se vano e il pregare” sau “Non fu sogno”), ariile lui Oronte (“La mia letizia infondere”, “In cielo Benedetto”), ale lui Pagano/Eremitul (“O speranza di vendetta”, “Sciagurata, ed hai creduto”, “Ma quando un suon terrible”), corul cruciaţilor (“Te lodiamo, gran Dio di vittoria!”), corul Doamnelor (“La bella straniera”), duetele Oronte/Sofia, Giselda/Oronte, trio-ul Giselda/Oronte/Pagano (“Oh belle, a questa misera”), toate însă de o melodicitate care impun opera verdiană şi care ne fac să regretăm că este atât de puţin cântată în lume. Nu este deloc surprinzător faptul că Lombarzii în prima cruciadă şi Nabucco au mers mână în mână pentru aproape 20 de ani. Argumentele se regăsesc în muzică. Şi dacă interpretările sunt de înalt nivel, succesul este asigurat. Cum asigurat a fost graţie întregii echipe artistice.
Opera câştigă mult, foarte mult ingeniozităţii regizorului Nemedi Csaba, care plasează acţiunea (altfel complicată prin cele două planuri existente), în timpul primului Război Mondial. Albumul cu fotografii, proiectat şi prezentat publicului/ingenioasă rezolvare tehnică, este cel care uneşte cele două acţiuni, uşurând decodificarea mesajului. Ceea ce se întâmplă în Lombarzii se întâmplă de secole pe întreg mapamondul. Războaiele de ieri sunt şi cele de azi, la alte dimensiuni însă. Este nevoie de un singur lucru, de pace, greu de atins în condiţiile existenţei lupte pentru supremaţie mondială. Decorul modular şi costumele semnate de Gilles Gubelmann, uşurează, la rândul lor, lectura textului dramatic. Rămân la echipa artistică, cu o altă subliniere care-l vizează pe dirijorul Kulcsar Szabolcs, arhitect al unui convingător edificiu sonor verdian, la baza căruia stau nu numai cunoaşterea partiturii, ci şi a stilisticii verdiene. Adevărul este că Orchestra a sunat excelent în toate compatimentele, putând vorbi despre omogenitate şi calitate a sunetelor. În fine, trebuie menţionat aportul violonistului Barabas Sandor, mod personal de abordare şi evidenţiere a fiecărui sunet în parte, violonist pe care-l aşteptăm şi ca solist într-un concert pentru vioară şi orchestră. Tot la înălţime este Corul, pregătit tot de Kulcsar Szabolcs.
Lumea minunată a cuvântului cântat poartă numele artiştilor Elena Moşuc (‘Giselda’; frazare cursivă şi elegantă, nuanţări fine, soprană verdiană în sensul bun al cuvântului), Sorin Lupu (‘Arvino’; siguranţă, glas timbrat, expansiuni acute convingătoare), Kovacs Istvan (‘Pagano/Eremitul’; energie şi vigoare vocală), Barabas Zsuzsa (‘Viclinda’), Gergely Arnold (‘Pirro’; cânt uniform), Retyi Zsombor (‘Priore’; personaj atent construit scenic şi vocal), Manyoki Laszlo (‘Acciano’discurs melodic autoritar), Pataki Adorjan (‘Oronte’; articulări fluente ale fiecărui cuvânt) şi Hary Judit (‘Sofia’; expresivitate şi emoţie), tipologii atent construite.
Lombarzii în prima cruciadă este spectacolul veritabilă carte de vizită pentru instituţie, la capătul unei munci intense, care se cere apreciată ca atare.
Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie

One Response to Note de spectator

  1. maria popa

    Este de neimaginat cum un ignorant in materie de muzica este lasat sa ,,zburde” in paginile unei publicatii care, pe vremuri, se bucura de notorietate si credibilitate. Iar emiterea unor păreri personale cu privire la ,,frazare”, ,,articulari fluente ale fiecărui cuvânt”, ,,expansiuni acute convingatoare”, ,,discurs melodic autoritar” este cât se poate de hilară, în condițiile în care autorului îi lipsesc cunoștințe elementare în domeniu. O semnătură ce emite texte agramate, care duc calitatea publicației în derizoriu, compromițând ideea de operă, de concert simfonic sau cameral (v. pseudo-cronica la Carmina Burana), de teatru, de plastică…