Nostalgia cenzurii

ILIE CĂLIAN

S-a scris şi s-a vorbit despre vizita preşedintelui Băsescu în SUA – şi înainte, şi după ce s-au anunţat “rezultatele” ei. Cum este şi firesc, înaintea vizitei s-au făcut multe supoziţii, întrucît preşedinţia a refuzat cu obstinaţie opiniei publice cuvenitele minime informări. Iar după aceea, s-au comentat cu mai puţin acid protocolul vizitei şi, mai ales, rezultatele sale.

Era de aşteptat semnarea acordului în legătură cu scutul antirachetă amplasat în baza de la Deveselu. Desigur, pentru mulţi dintre noi rostul acestui scut este încă nebulos. Afirmaţia că el ar avea ca scop protejarea SUA şi a membrilor NATO, inclusiv a României, de rachetele unui Iran agresiv, care ar fi dispus să iniţieze un război infernal împotriva celei mai mari alianţe militare de pe glob, mi se pare ridicolă.

Nu pot să uit că şi invadarea Irakului a avut ca suport propaganda mincinoasă despre ameninţarea lui Saddam Hussein cu arme nucleare, chimice şi biologice – care, s-a dovedit, n-au existat. Nici despre posibilitatea ca, într-un viitor previzibil, Iranul să posede un arsenal nuclear cu care să ameninţe SUA şi Europa nu s-au dat argumente serioase. În privinţa ameninţării Rusiei – să fim serioşi! Cele două superputeri nucleare nu se vor ataca reciproc – din foarte multe motive. Pe de altă parte, rachetele instalate la Deveselu nu au ce intercepta de la ruşi – cel puţin în primele etape de dezvoltare a scutului antirachetă: rachetele strategice ruseşti, care ar putea ataca SUA şi Europa occidentală, sînt de alt tip.

Ştiu cît de bine le cade multor români să le vorbeşti despre o lovitură dată Rusiei, dar nu despre asta e vorba. În orice caz, un prezumtiv atac al Rusiei asupra României face parte din alt scenariu. Dar, oricare ar fi pericolele pe care vrea să le preîntîmpine scutul american, SUA şi-au asumat anumite obligaţii de securitate faţă de România – aşa că acordul semnat de preşedintele Băsescu este binevenit. De altfel, nimeni din partidele de opoziţie nu i-a contestat utilitatea.

În privinţa parteneriatului strategic pentru secolul XXI, deocamdată nu prea ştim mare lucru. Preşedintele Băsescu spunea că Parteneriatul Strategic (ce sens o fi avînd sintagma “pentru secolul XXI”?!) acoperă ceea ce “aparent lipsea”: cooperarea economică, ştiinţifică şi tehnologică”. Dacă e aşa, e de bine şi nu putem decît – aşa cum el însuşi doreşte – să-l aplaudăm pentru reuşită.

În privinţa “protocolului” – aici, desigur, s-ar mai putea discuta. Faptul că documentele au fost semnate la nivel de miniştri de Externe l-a plasat pe Băsescu pe post de “asistent” al lui Baconschi. Ce-i drept, şi preşedintele Obama a fost “asistent” al vicepreşedintelui Biden, cel care l-a primit oficial pe Băsescu. Desigur, ne aşteptăm la ceva mai mult, mai ales dacă ne gîndim la fanfaronada cu care Băsescu vorbea, vă mai amintiţi?, de Axa Bucureşti-Londra-Washington.

Poate că Obama, neprimindu-l oficial pe preşedintele României, voia să tempereze atitudinea Rusiei, care nu pierde niciun prilej de a şicana SUA în chestiunea scutului antirachetă. Fie şi aşa! Bine că s-au semnat cele două documente!

În ceea ce priveşte explicaţia lui Băsescu privind secretomania sa în chestiuni de politică externă – “Ne-am luat toate măsurile să nu dăm ocazia ca vizita să fie distrusă acasă din vorbe şi din (!)analişti” – asta, dacă e o declaraţie sinceră şi nu una dintre gogomăniile pe care le hăhăieşte Băsescu din cînd în cînd, atunci e o dovadă de paranoia.

Mai întîi: nimeni – politicieni din Opoziţie sau “analişti” – nu are nimic împotriva unor mai strînse legături cu SUA, inclusiv împotriva scutului antirachetă, care va deveni parte a structurii de apărare a NATO, din care facem parte. În al doilea rînd, ce daune ar fi produs o discuţie publică, democratică, pe aceste teme? În alţi termeni: de la secretomania lui Băsescu la cenzură nu mai e mare distanţă.