Nokia pleacă, Tetarom III rămîne…

   Ilie CĂLIAN

A stîrnit mare emoţie – în întreaga ţară, nu doar la Cluj-Napoca – vestea că Nokia îşi ia jucăriile şi pleacă spre alt continent, unde, zic ei, le va merge mai bine (mai exact, se vor reface, după marea scădere a “-cifrei de afaceri”, datorate, de fapt, nu clujenilor sau românilor, ci unor erori de strategie ale conducerii firmei).

Desigur, aici ne doare pierderea a vreo 2.000 de locuri de muncă şi a unor venituri la buget. Desigur, relocarea unor fabrici ale unor firme multi – ori supranaţionale era de aşteptat – şi chiar s-a întîmplat înainte de Nokia. Desigur, singurele activităţi economice care nu pot fi relocate sînt cele legate de agricultură, pescuit, creşterea animalelor, exploatarea zăcămintelor din subsolul ţării şi turism. Şi, desigur, vor rămîne activităţile întreprinderilor foarte mici, mici şi mijlocii, bazate pe capital autohton. Adică, exact acelea – cele de mai sus şi alte cîteva – cărora guvernele noastre nu le-au acordat atenţia cuvenită, fie din simplă nepricepere (ca să nu zic, de-a dreptul, prostie), fie din cauza rapacităţii imorale a celor care au ajuns la conducerea ţării.

Începutul l-a făcut Petre Roman, cu celebrele sale “semnale” către cei dispuşi să jecmănească (toată industria noastră e o grămadă de fier vechi şi mm cîştigat pariul cu agricultura), urmat fiind de nebunia privatizărilor cu orice preţ – inclusiv privatizarea pe un dolar. Necazul este că, nici după cele dintîi decizii strategice catastrofale pentru economia României, guvernele care au urmat nu au înţeles care este interesul României – sau nu le-a păsat de el.

Clujul – ca judeţ şi centrul său, Cluj-Napoca – a urmat aceeaşi curbă descendentă: dezindustrializarea şi haosul decizional. Dincolo de cazul Nokia, rămîne o întrebare: s-a făcut ceea ce trebuia făcut în legătură cu parcurile industriale sau aceste parcuri sînt doar nişte parcări temporare ale unor mari firme? Tetarom III – unde se mai află încă Nokia, pentru trei luni – este cel mai edificator exemplu.

Dincolo de elementele concrete ale contractului cu Nokia se află un alt adevăr: orice parc industrial trebuie să fie un punct de atracţie pentru orice investitor, o investiţie care să nu poată fi relocată, întrucît are o asemenea infrastructură, încît nu-ţi vine să cauţi alta. Dincolo de clauzele memorandumului cu Nokia, trebuie să constatăm că nu s-a realizat centura ocolitoare Sud (între Mănăştur şi nodul de la Apahida); că nu avem o legătură rutieră de la gara Cluj-Napoca peste Someş (pe lîngă nodul feroviar) la gara Someşeni şi acelaşi nod rutier de la Apahida şi mai departe, spre Jucul de Mijloc şi Bonţida; că nu avem o legătură măcar între preconizata autostradă şi Cluj-Napoca, iar gara Someşeni (Cluj-Napoca Est) nu are legătură cu Aeroportul internaţional; că acesta nu şi-a realizat încă pista pentru avioane de mare capacitate şi terminalul cargo, care l-ar face cu adevărat atractiv pentru anumite activităţi economice; că nu avem nici spre Vest o deschidere rutieră pe celălalt mal al Someşului, pînă la autostradă şi, mai departe; că celebra centură Viişoara – Apahida nu eliberează decît pe Feleac traficul pe şoseaua Cluj-Napoca – Turda ş.a. Pe scurt, înţelepţii care au condus judeţul şi municipiul nu au înţeles că, pentru a deveni o mare metropolă, Cluj-Napoca trebuie să se “deschidă” cu drumuri către restul zonei.

Nu am fost partizanul dezvoltării Aeroportului internaţional în mijlocul oraşului, blocînd astfel o suprafaţă imensă, dar dacă există, atunci trebuie folosită la maximum această şansă, indiferent că este vorba despre Nokia sau alt investitor. (Să ne amintim, în treacăt, că Mercedes nu a investit în România pentru că nu avem autostradă spre Vest, dar încă nu e realizat nici Coridoul IV, pînă la Constanţa.)

Nokia pleacă, dar rămîne Tetarom III. Vor învăţa decidenţii – clujeni, în primul rînd – ceva din această lecţie?