Noi spații de depozitare în piața Agro Transilvania

În contextul cererii tot mai crescute venite din partea producătorilor și comercianților pentru noi spații destinate depozitării și desfacerii produselor agro-alimentare, Centrul Agro Transilvania din Dezmir a finalizat și dat spre închiriere opt noi boxe de depozitare moderne, cu o capacitate de 50 de metri pătrați fiecare. Investiția, în valoare de aproximativ 200.000 lei a fost asigurată din fonduri proprii, execuția propriu-zisă fiind realizată în regie proprie. În perioada imediat următoare vor mai fi realizate încă alte trei asemenea facilități. Aceste noi spații se adaugă celor 15 boxe date în folosință în cursul anului precedent.

Agro Transilvania dispune și de alte facilități, printre care depozite cu refrigerare, tonete de vânzare, o hală de marketing, o linie tehnologică multifuncțională pentru spălarea, sortarea și cântărirea produselor etc. Pentru curățarea și deszăpezirea spațiilor exterioare, Agro Transilvania a achiziționat recent un utilaj specializat, și această investiție fiind realizată din resurse proprii.

Articole din aceeasi categorie