Noi realizări la Spitalul Municipal Gherla

Zilele trecute am relatat despre noile dotări ale Spitalului de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie de pe strada Fizeşului nr. 18 din Gherla. De astă dată ne vom opri asupra investiţiile din cadrul Spitalului Municipal din localitate, până nu demult singura unitate medicală din oraşul de pe Someş, unde în ultinii patru ani s-au făcut multe lucruri bune.

Printr-o bună colaborare cu personalul Spitalulului Municipal, Primăria a depus un proiect pe POR, axa prioritară 8, care a şi fost finanţat deja. La sfârşitul anului trecut a fost rambursată suma de 573.907.20 lei, care au fost cheltuiţi din fonduri alocate în 2017 din bugetul local pentru dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale şi   achiziționarea unui aparat de radiologie digital, pus deja la dispoziţia bolnavilor. O mare realizare a administraţiei locale, ţinând cont că vechiul  aparat a fost uzat la maximum. Prin grija Primăriei Municipiului Gherla, cabinetul de radiologie este dotat cu aparatură  de ultima generație. În perioada următoare vor fi procurate noi aparate medicale moderne, necesare pentru bune funcţionare a spitalului şi creşterea calităţii serviciilor medicale oferite locuitorilor urbei, dar şi populaţiei din împrejurimile oraşului.

La Gherla, şi în domeniul oftalmologiei s-au făcut paşi importanţi în privinţa îmbunătăţirii calităţii serviciilor medicale. Nu demult, în Piaţa Autogării s-a deschis un ultramodern cabinet „Gama Optic”, mult căutat de oamenii suferinzi cu ochii şi unde, mai ales pensionarii, se bucură de multe avantaje.

Iată că, încet-încet, şi Gherla se aliniază la nivel standardelor europene în privinţa îmbunătăţirii serviciilor medicale. Să nu uităm că orăşelul dispune și de peste 10 cabinete stomatologice private!

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie