Navetiştii gherleni au din nou la dispoziţie autobuze pe trasee

Din cauza pandemiei Covid-19 în ultimele două luni mijloacele de transport în comun din  împrejurimile municipiului Gherla au circulat mai rar sau deloc. Odată cu terminarea stării de urgenţă și de alertă, mersul autobuzelor şi microbuzelor pe distanţa Gherla-Cluj-Napoca şi retur a revenit la programul normal.

Cunoscuta firmă Bus Trans asigură maşini după un orar bine stabilit, în funcţie de solicitările călătorilor. În zilele de sâmbătă şi duminică, între municipiile Gherla şi Cluj-Napoca circulă  mai rar, adică 9 curse, dar orarul se poate schimba ulterior, totul depinzând de numărul pasagerilor. Toate cele 30 de autobuze şi microbuze din dotarea firmei Bus Trans zilnic sunt dezinfectate, conform ordinelor cu privire la transportul călătorilor, care sunt obligaţi să poarte măşti, ca de altfel şi şoferii. Aceste reglementări sunt urmărite cu atenţie de personalul firmei respective. Prin reintroducerea în circuit a acestor autobuze şi microbuze se asigură deplasarea navetiştilor spre şi de la locurile de muncă din Cluj-Napoca şi din comunele de pe Valea Someşului Mic.

Au revenit pe traseele obişnuite și mijloacele de transport ale firmelor Lador şi Sova (care  circulă în localităţile  rurale de pe Câmpie), la  fel dezinfectate şi puse la punct. De asemenea, atât în Piaţa Autogării din Gherla, căt şi în maşini este respectată distanţa fizică între călători.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie