Nașterea Preasfintei Fecioare Maria, începutul mântuirii neamului omenesc

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, celebrată la data de 8 septembrie în fiecare an, este o zi a reînnoirii fiecărui om prin harul dobândit prin Preasfânta Fecioară Maria, acela al mântuirii sufletelor. De aceea, imnografia din această sărbătoare numește acest moment un moment al bucuriei, un moment în care corurile îngerești se unesc în cântări de veselie: „Astăzi este începutul mântuirii lumii, neamuri veseliți-vă și lăudați pe Domnul întreg pământul, căci astăzi a fost născută Maica Domnului, din care a vrut să se nască Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii întregi” – este un tropar care amintește că această zi are o profundă rădăcină în credință.

Nașterea Preasfintei Fecioare Maria aduce bucurie cerului, consolare pământului și groază Diavolului. Această copilă ce acum vede lumina zilei va fi învingătoarea celui rău, a celui care, din purtător de lumină a ajuns purtător de întuneric, a lui Lucifer. Ea este femeia puternică, cea care va aduce oamenilor «Lumina lumii», «Învierea și Viața», pe Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul divin ce va lua trup din trupul ei.

Sfânta Scriptură nu amintește nici locul, nici împrejurările în care a avut loc nașterea Maicii Domnului. Probabil, Maria s-a născut în sărăcie, într-o căsuță în preajma locului numit «Scăldătoarea oilor» din Ierusalim. Părinții ei, Ioachim și Ana, erau oameni săraci și trăiau din zeciuiala Templului, pentru că aparțineau unei familii de descendență levitică.

Contemplând cu ochii credinței acest moment, îl vedem ca pe un moment minunat, tocmai prin această simplitate. Deși trece neobservat de oamenii timpului, este evenimentul care va da un nou sens vieții omenești, și anume sensul mântuirii.

Cea mai veche mențiune documentară a acestei sărbători apare într-o scriere din sec. al II-lea, preluată ulterior în Protoevanghelia lui Iacob, în care se spune că Ioachim și Ana nu aveau copii și au fost vizitați de un înger care, mai întâi, i-a anunțat că Dumnezeu a ascultat rugăciunile lor și Ana, deși era considerată stearpă, urma să zămislească o fetiță cu un destin excepțional, fetița cu numele Miriam – Maria. După nașterea fetiței, părinții au vegheat asupra ei cu grijă, pentru a-i oferi o educație aleasă până în ziua când au condus-o la Templu. Acest moment, la nivel teologic presupune o dublă intervenție divină: mai întâi, pentru a face roditor trupul Anei care părea închis pentru rodire, în al doilea rând pentru zămislirea fără de prihană a tinerei fetițe.

Istoricul sărbătorii se leagă de momentul binecuvântării unei biserici în apropierea Ierusalimului, în jurul secolului al V-lea, o biserică edificată pe locul în care tradiția a localizat casa Sfintei Ana. Biserica poate fi și în prezent vizitată în cartierul istoric al Ierusalimului, lângă «Scăldătoarea oilor».

Pornind de la acest eveniment, un secol mai târziu, în secolul al VI-lea, în timpul Împăratului Iustinian, sărbătoarea a fost introdusă la Constantinopol și ulterior a fost adusă și în Occident. Despre această sărbătoare Sfântul Andrei Cretanul spune că este «începutul sărbătorilor», frumoasă definiție care se adaugă aceleia de «început al mântuirii noastre». Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, este, putem spune, rădăcina tuturor ramurilor, a trunchiului, a frunzelor, a florilor, a fructului arborelui mântuirii noastre. Chiar dacă toată atenția grădinarului este îndreptată adeseori mai mult spre rod, spre fruct, el îngrijește cu osteneală toate părțile arborelui pentru că, fără rădăcina sănătoasă, nu ar putea crește arborele. Asemănător, spun Sfinții Părinți, fără această sărbătoare, a Nașterii Maicii Domnului, nu ar putea ieși la lumină ceea ce a izvorât din ea. Căci Învierea lui Hristos a urmat morții Sale pe Cruce, Botezul a fost consecință a Nașterii, iar Nașterea lui Hristos dintr-o mamă fecioară a avut loc tocmai datorită nașterii acestei fecioare prin care astăzi toți oamenii sunt reînnoiți.

Așadar, Sărbătoarea Nașterii Preasfintei Fecioare Maria împlinește acest minunat rol, de rădăcină, izvor, fundament în care își găsesc originea și oferă originea tuturor celorlalte sărbători. O sărbătoare strălucitoare și plină de haruri, recunoscută ca și zi a începutului mântuirii neamului omenesc. Acesta este motivul principal, în credință, al acestei frumoase zile de sărbătoare.

† Florentin CRIHĂLMEANU
Episcop de Cluj-Gherla

Articole din aceeasi categorie