Naşterea Maicii Domnului, sărbătorită în 8 septembrie

Credincioşii ortodocşi şi catolici prăznuiesc, astăzi, Naşterea Maicii Domnului sau Sfînta Maria Mică, aşa cum este numită în popor, prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie.

Sfînta Scriptură nu relatează acest eveniment, dar scrierile apocrife oferă foarte multe amănunte despre originea şi copilăria Fecioarei Maria. Cea mai importantă sursă o reprezintă Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-creştină din secolul al II-lea.

Părinţii Fecioarei Maria sînt Ioachim şi Ana. Tatăl ei era din seminţia lui Iuda şi urmaş al regelui David, iar mama sa era fiica preotului Matthan şi descendentă din familia preoţească a lui Aaron. Astfel, avea să se împlinească proorocia că Mesia va avea o dublă descendenţă – împărătească şi preoţească.

Pentru că nu aveau copii, Ioachim şi Ana erau ironizaţi şi batjocoriţi de oameni, lipsa urmaşilor fiind considerată un blestem al lui Dumnezeu. Totuşi, ei nu s-au răzvrătit împotriva Domnului, nici nu au renunţat la viaţa lor virtuoasă, ci s-au rugat în continuare, nădăjduind în bunătatea Sa.

Tradiţia spune că în al cincizecilea an al căsătoriei lor, Marele Preot de la Templu le-a refuzat în public jertfa, numindu-i „blestemaţi”.

Întristaţi, cei doi s-au îndreptat spre casa lor din Seforis şi au hotărît să se retragă fiecare în post şi rugăciune. Ioachim i-a spus soţiei sale, Ana: „Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi sîntem urgisiţi de Dumnezeu. Iată, eu mă duc în munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar, doar se va milostivi şi ne va da şi nouă un copil”. Iar Ana a început să se roage lui Dumnezeu, promiţîndu-I că de va naşte fiu sau fiică îi va închina Lui pruncul cu toată inima şi-l va da să slujească în biserica slavei Sale.

Îngerul Gavriil i s-a arătat fiecăruia spunîndu-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvîntarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfînt din pîntecele mamei sale şi că va fi un „vas ales lui Dumnezeu”.

Astfel, potrivit tradiţiei, cînd Maria a împlinit trei ani, sfinţii Ioachim şi Ana au   adus-o la templu, unde avea să rămînă pînă la vîrsta de 14 sau 15 ani.

Naşterea Maicii Domnului este sărbătorită şi de copţii egipteni şi de iacobiţii sirieni, separaţi de Biserica Ortodoxă după Sinodul al patrulea ecumenic. Avînd în vedere că ei n-au împrumutat aproape nimic de la ortodocşi după despărţirea lor de Biserica Ecumenică, înseamnă că sărbătoarea era cunoscută şi înainte de această despărţire. Începutul ei trebuie pus deci între Sinodul III ecumenic (431) şi Sinodul IV ecumenic (451).
În Apus, sărbătoarea este adoptată în timpul papei Serghie I (687-701). Data de 8 septembrie, aleasă pentru prăznuire, reprezintă ziua sfinţirii unei biserici dedicate Fecioarei Maria, construită la Ierusalim de împărăteasa Eudoxia, la începutul secolului al V-lea.

În calendarul popular, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. Bătrînii spun că în această zi rîndunelele pleacă spre ţările calde, insectele încep să se ascundă în pămînt, iar frigul îşi face simţită prezenţa. De aici şi proverbul: „O trecut Sîntămaria, leapădă şi pălăria!”. Este vremea în care au loc tîrguri şi iarmaroace.

Din această zi începe culesul viilor, al unor fructe şi plante medicinale, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, semănatul cerealelor de toamnă.