Municipalitatea turdeană face apel la populaţie şi la companiile private să sprijine financiar sau cu echipamente Spitalul din Turda

„Rugăm populația, companiile private, oricine dorește și are posibilitatea să ajute financiar sau cu diverse produse, echipamente de protecție, dezinfectanți, materiale sanitare sau alimente, să vină în sprijinul nostru.
Până în acest moment au făcut donații: Primăria municipiului Turda (măști de protecție), Fundația Sfântul Daniel (măști de protecție), Domeniul Public Turda (dezinfectanți), Compania de Apă Arieș (donație bani), ISU și Unitatea Militară (corturi speciale pentru triajul pacienților) și câteva persoane private au ajutat cu anumite sume de bani. Mulțumim tuturor pentru implicare! Aceasta este o nouă dovadă că avem o comunitate unită, iar solidaritatea și implicarea sunt niște elemente esențiale pentru a trece cu bine de această criză. Este un moment foarte dificil la nivel global, însă cu bunătate și responsabilitate sperăm ca acest calvar să ia sfârșit cât mai curând cu putință’’, a anunţat municipalitatea turdeană. Reprezentanţii primăriei spun că Spitalul Municipal Turda a fost ajutat de companii, instituții, fundații și persoane fizice cu bani sau materiale foarte necesare în această perioadă şi că orice ajutor este binevenit! „În contextul pandemiei de coronavirus, spitalele din toată țara se află într-o situație dificilă dacă ne raportăm la ceea ce ar putea urma. Având în vedere situația gravă din alte țări europene și nu numai, ne-am propus să ne pregătim din timp cu materiale necesare și tot ceea ce mai este nevoie în cazul în care ne vom confrunta cu un număr mare de cazuri. Spitalul Municipal a făcut din timp achiziții de cantități semnificative de produse necesare, dar acestea se vor dovedi total insuficiente în cazul unei situații de criză’’, au precizat reprezentanţii administraţiei turdene.

C.P.

Articole din aceeasi categorie