Momente istorice sub semnul unității

Săptămâna trecută, țara noastră a fost în centrul atenției întregii Europe și nu numai, găzduind reuniunea celor mai importanţi lideri de pe continent. Summitul informal al UE a reprezentat un moment istoric pentru România, fiind al doilea eveniment internațional de mare amploare pe care țara noastră l-a găzduit după Summitul NATO de la București din 2008. Despre rezultatele aceste reuniuni s-a scris pe larg în ultimele zile, unii analiști manifestând optimism în privința efectelor la nivel UE a adunării de la Sibiu, alții însă au fost mai sceptici. Au existat și voci, chiar în presa internațională, care au arătat că deși scopul inițial al summit-ului era încheierea unei discuții pan-europene despre rolul și țelurile Uniunii după Brexit, evenimentul a fost folosit de liderii europeni pentru a “puncta” în competiția pentru europarlammnetare. Cine are sau nu dreptate vom vedea în perioada care urmează. Ce știm este că, din perspectiva țării noastre, summitul de la Sibiu a fost un eveniment care ne-a dat o mare vizibilitate, dovedind, încă o dată, că suntem capabili să ne implicăm în gestionarea cu succes a acţiunilor importante pentru UE.

Cui i se datorează meritul acestei reușite, Guvernului sau Președinției, nu mai contează. Important este că șefii celor 27 de state și guverne din UE au rămas cu o impresie bună despre România, reușita reuniunii fiind pentru ei un argument că poziția europeană a statului gazdă nu poate fi pusă la îndoială și că angajamentul luat la Sibiu – ”Vom fi împreună la bine și la greu” -, va fi respectat și de țara noastră.

Tot sub semnul unității va avea loc, în curând, un alt eveniment istoric pentru România. „Să mergem împreună” este genericul vizitei pe care Papa Francisc o desfășoară în România în iunie și semnifică invitația de a participa la evenimentele comune din perioada 31 mai-2 iunie, ce au loc în contextul călătoriei apostolice. Această vizită vine la exact 20 de ani după ce Papa Ioan-Paul al II-lea sosea pentru prima dată într-o țară majoritar ortodoxă. Demersul Papei Ioan-Paul al II-lea a schimbat definitiv relațiile dintre Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă, iar dialogul frățesc dintre cele două culte creștine a intrat într-o nouă epocă istorică. Cât priveşte vizita Papei Francisc din acest an, aceasta este una de stat, pastorală dar şi ecumenică.

Suveranul Pontif nu a ales întâmplător să vină în ţara noastră. Face acest lucru deoarece România este un model în UE privind relațiile inter-religioase şi interconfesionale.

De remarcat că Papa Francisc și-a propus să ajungă în toate provinciile istorice ale României, dându-le întâlnire pelerinilor în patru locuri: la București, Iași, la Sanctuarul Marian de la Șumuleu Ciuc și pe Câmpia Libertății de la Blaj. Acest lucru nu face altceva decât să ne arate că Suveranul Pontif tratează în mod unitar toate provinciile istorice ale României, indiferent de ponderea credincioşilor de rit ortodox sau catolic.

Articole din aceeasi categorie