Dr. Ioan Drăgan, despre modificarea Legii arhivelor: „S-a săvîrşit un act cu multiple implicaţii grave asupra exercitării rolului statului român”

Dr Ioan Drăgan, directorul Direcţiei Judeţene Cluj a Arhivelor Naţionale, critică modificările la Legea Arhivelor. „Prevederea privind restituirea în natură a originalelor şi păstrarea unor copii la Arhivele Naţionale – în loc să fie eventual invers ! – este de-a dreptul ofensatoare pentru principala instituţie de specialitate a ţării, Arhivele Naţionale.”

„Este o gravă abdicare”

– Noua lege a arhivelor, trecută cu scandal prin Camera Deputaţilor a iscat cîteva reacţii dure din partea societăţii civile, îndeosebi a istoricilor, şi mă refer la fostul consilier prezidenţial Zoe Petre şi la fostul sef al MAE, Adrian Cioroianu. Este documentul “o barbarie, o crimă”?

– Nu este o lege nouă, ci o nouă modificare a actualei legi a arhivelor nr. 16/1996. Modificarea este rezultatul combinării a două proiecte iniţiale: unul guvernamental, care reglementează – în sfîrşit ! – soarta arhivelor unităţilor desfiinţate, lichidate etc. şi statutul prestatorilor privaţi de servicii arhivistice; al doilea, al UDMR, care prevede transferul, la cerere, a arhivelor bisericeşti către eparhiile cultului respectiv. Reacţiile negative, care continuă, se referă la această ultimă problemă, mai precis la modificarea art. 19 din lege. Este dreptul reputaţilor istorici bucureşteni citaţi să califice retrocedarea arhivelor bisericeşti aşa cum consideră de cuviinţă, în raport cu prejudiciul prezumat pe care-l resimt în calitate de cercetători şi oameni de cultură. În ce mă priveşte, cred că s-a săvîrşit un act cu multiple implicaţii grave asupra exercitării rolului statului român în domeniul protejării patrimoniului său cultural şi a intereselor propriilor cetăţeni. Este o foarte gravă abdicare! Se deschide astfel calea destrămării fondului arhivistic naţional şi se privilegiază interesul de grup în dauna celui public, general. Este un act anacronic în lumea laicizată a mileniului III, care ne singularizează iarăşi negativ în plan european.

– Aţi încercat să corectaţi, să amendaţi prevederile din noua lege pe care le consideraţi maligne?

-Prima tentativă de votare a acestei legi a eşuat în luna martie a.c. tocmai ca urmare a reacţiei negative generale, venite din multiple medii profesionale şi politice. Şi de această dată reacţiile au fost aceleaşi, chiar mai vehemente, dar se pare că interesele politice au fost mai puternice. Şi atunci, şi acum am folosit toate posibilităţile noastre de mobilizare şi influenţare şi, trebuie să recunosc cu satisfacţie, parlamentarii şi lumea academică a Clujului, spre onoarea lor, au fost în fruntea celor care au încercat şi încă mai încearcă să elimine din lege prevederea deposedării Arhivelor Naţionale de fondurile bisericeşti.

„Opinia, în rîndul arhiviştilor este covîrşitor negativă”

-Cum au reacţionat ceilalţi “arhivari” din ţară? Dar facultăţile de istorie?

-Opinia în rîndul colegilor mei este, din cîte cunosc, covîrşitor negativă faţă de orice ştirbire a patrimoniului moştenit de la înaintaşi. Cel mai vizibil au reacţionat, desigur, cei din Ardeal, direct ameninţaţi de restituiri făcute posibile de lege. Prima reacţie a venit, în mod firesc, din partea Federaţiei Arhiviştilor din România, din care face parte şi asociaţia noastră profesională. Reacţiile noastre vin să dea consistenţă şi convingere poziţiei oficiale a conducerii Arhivelor Naţionale, care a fost constant una negativă faţă de restituirea în natură a arhivelor. Dintre centrele universitare aş dori să remarc intervenţiile imediate ale unor personalităţi bucureştene, iar din mass media centrală, cu deosebire ziarul Adevărul şi numeroase publicaţii on-line. Personalităţile Clujului, între care mulţi membri ai Academiei, au iniţiat, redactat şi înaintat recent un memoriu către preşedintele României, solicitîndu-i să nu promulge legea.

– Ce categorii de documente sînt vizate de restituire?

-Sînt vizate practic toate documentele preluate de la culte după 1950, în principal două categorii: 1. Actele de stare civilă (registrele de născuţi, morţi, căsătoriţi). Anterior anului 1895, cînd s-a introdus starea civilă de stat, cele întocmite de parohii sînt unicate. Acestea au avut însă statutul de acte publice în Transilvania încă din timpul lui Iosif II, statul încredinţînd această atribuţie diferitelor culte existente, de obicei mai multe în aceeaşi localitate. Conform proiectului, aceste registre, cu valoare genealogică, istorică, dar şi practică, păstrate acum unitar la Arhivele Naţionale, pe servicii judeţene şi localităţi componente, după actuala împărţire teritorială, ar urma să fie separate iarăşi pe culte şi distribuite episcopiilor existente (ortodoxe, greco-catolice, romano-catolice, reformate, evanghelice etc.), în prejudiciul publicului interesat. 2. Documentele istorice ale episcopiilor, protopopiatelor, parohiilor, şcolilor confesionale, instituţiilor de caritate etc. sînt de mare valoare istorică. Ele acoperă întregul teritoriu al ţării, cuprind întreaga societate şi adesea au informaţii mai vechi decît cele oferite de arhivele altor instituţii publice sau ale familiilor. Chiar luate în parte fiecare, arhivele marilor culte „istorice” depăşesc interesul îngust de grup religios sau etnic şi au semnificaţie publică mult mai amplă, regională şi chiar naţională.

– Care este raportul dintre arhivele publice şi arhivele private?

-Cele două categorii sînt guvernate de aceeaşi lege, Legea 16/1996, a cărei aplicare este controlată de către Arhivele Naţionale, cu respectarea dreptului de proprietate. În ce priveşte fondul arhivistic deţinut, instituţia Arhivelor Naţionale este cea mai importantă instituţie de profil din România. Mai deţin arhive proprii importante Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale, serviciile secrete, mai recent CNSAS-ul, Academia Română, biblioteci şi muzee, centrele eparhiale ale cultelor. Arhivele bisericeşti, ale unor organizaţii de drept privat, ale persoanelor fizice sînt arhive private. Un proiect de lege a arhivelor promovat de instituţia noastră urmează să reglementeze mai bine problema proprietăţii asupra arhivelor.

„Legea de retrocedare aduce prejudicii cercetării ştiinţifice, intereselor cetăţenilor şi periclitează integritatea patrimoniului arhivistic al ţării”

– Ce impact va avea faptul că documentele ce au aparţinut odată bisericilor vor fi restituite “în natură”? Au bisericile unde să le păstreze?

– Prevederea din legea incriminată este sinonimă cu o privatizare a unei părţi importante din Fondul Arhivistic Naţional. Sunt vizate la Serviciul judeţean Cluj 78 de fonduri şi colecţii şi circa 570 metri liniari de arhivă cu documente din secolele XIV-XX. La nivel naţional e vorba de sute de fonduri şi mii de metri liniari de arhivă. Aceste documente vor trece în administrarea unor instituţii – mitropolii, episcopii – care au cu totul un alt profil decît păstrarea şi utilizarea documentelor. Documentele sînt duse din arhivele judeţene ale statului în centre regionale eparhiale, fiind astfel îndepărtate de comunităţile care le-au creat. Prevederea privind restituirea în natură a originalelor şi păstrarea unor copii la Arhivele Naţionale – în loc să fie eventual invers ! – este de-a dreptul ofensatoare pentru principala instituţie de specialitate a ţării, Arhivele Naţionale. Personalul bisericesc nu este abilitat prin nici o lege să emită copii, certificate şi extrase de interes practic pe care urmează să le deţină. Ca urmare, considerăm că legea de retrocedare aduce prejudicii cercetării ştiinţifice, intereselor cetăţenilor şi periclitează integritatea patrimoniului arhivistic al ţării. Majoritatea cultelor nu dispun în acest moment de mijloacele necesare în vederea preluării, cu excepţia, poate, a unora din Transilvania, care se bucură şi de sprijin extern. Toate, fără excepţie, primesc însă alocaţii bugetare de la Statul Român şi probabil vor solicita în viitor suplimentarea acestora şi pentru păstrarea arhivelor.

– În Arhivele Statului din Cluj care sînt cele mai valoroase documente care riscă să fie pierdute?

– În primul rînd Colecţia Matricolelor parohiale de stare civilă ale tuturor cultelor, Episcopia Greco-Catolică Cluj-Gherla, fondurile provenite de la Blaj, Liceul Romano-Catolic din Cluj, Liceul Unitarian din Cluj, Colegiul Reformat din Cluj ş.a.

„Mărturiile documentare cele mai importante ale trecutului medieval al Transilvaniei se află la Budapesta »

-Mulţi istorici români se duc la Budapesta pentru a se documenta. Există un fond arhivistic al Transilvaniei şi unde se află?

– Da, există în cadrul Arhivelor Naţionale Ungare un fond arhivistic provenind din Transilvania, în principal arhivele instituţiilor publice care au fost desfiinţate după 1867, în urma anexării principatului la Ungaria. Fondurile ardelene de la Arhivele Naţionale Ungare sînt în cantitate de 3465 metri liniari şi sînt grupate în secţiunea F. Sînt documente din intervalul sec. XIII-sec. XX. Aici intră arhivele locurilor de adeverire (notariate publice) de la Alba Iulia şi Cluj-Mănăştur, cuprinzînd cele mai importante documente din perioada secolelor XIII-XVI, dar şi pentru secolele următoare, instituţiile fiind active pînă în sec. XIX. Arhiva Guvernului ardelean (Gubernium Transylvanicum), din perioada austriacă (1690-1872), ilustrează activitatea autorităţii supreme de stat după înlocuirea principelui cu reprezentantul împăratului de la Viena. Arhiva Comisariatului provincial suprem, organism militar, Arhiva Fiscală, cea a Contabilităţii ardelene, a autorităţilor din perioada 1848-1872 ş.a. Din Banat au fost transportate arhiva administrativă şi cea a episcopiei din Cenad. Lor li s-a alăturat tot atunci cel mai important fond de la Viena cu privire la Transilvania: Cancelaria aulică ardeleană din perioada 1686-1867, în cantitate de 484 ml. Cu alte cuvinte, mărturiile documentare cele mai importante ale trecutului medieval al Transilvaniei – un imens tezaur documentar – se află la Budapesta. O mică parte se poate consulta în ţară, pe microfilme şi fotocopii la Arhivele Naţionale şi Academia Română sau, mai recent, on-line, ca urmare a programului de digitalizare al Arhivelor ungare.

-Adrian Cioroianu sugera că legea, iniţiată de UDMR, va favoriza obţinerea autonomiei teritoriale. Are sau nu dreptate?

– Cred că este o exagerare, deoarece legea se referă la toate cultele recunoscute din România, chiar dacă a fost promovată în baza revendicării unor culte din Transilvania. Nu putem însă să observăm prin acest act o tendinţă de scoatere a patrimoniului bisericesc din administrarea unei instituţii a Statului Român, deşi toate cultele recunoscute, fără excepţie, sînt beneficiare a bugetului acestui stat.

„Arhivele clujene sînt cea mai importantă instituţie de profil din Transilvania”

– Ce s-a întîmplat cu arhivele în mult hulita perioadă comunistă?

– După 1950 s-a constituit sistemul instituţional al arhivelor naţionale pe baza organizării administrativ teritoriale, principiu aplicat şi astăzi. Politica oficială din acea epocă, de control total asupra informaţiei din societate, a avut ca efect creşterea fără precedent a fondului arhivistic al României şi concentrarea lui în depozite centrale şi teritoriale sub supravegherea strictă a autorităţilor. În aceeaşi perioadă, în anii 60-70, a început construirea sistematică de depozite de arhivă în toate centrele de judeţ. Ca efect negativ, putem consemna, între altele, accesul foarte restricţionat şi limitat la documentele de arhivă, precum şi anexarea arhivelor la aparatul de propagandă al partidului comunist. Arhivele au mai avut de suferit în urma desfiinţării treptate a învăţămîntului arhivistic de stat şi a restrîngerii pînă la blocare a legăturilor cu arhivele de peste hotare. Arhivele clujene au dobîndit în 1970 primul local modern, construit special pentru arhive, şi şi-au sporit cantitatea de arhivă între 1950-1989 de la 4.000 la peste 12.000 de metri liniari.

– Cît de mare este arhiva de documente de la Cluj?

– Arhivele clujene, înfiinţate în 1920, au jucat rol de arhivă regională pentru Transilvania pînă în 1950 şi de serviciu regional în cadrul regiunii Cluj pînă în 1968. Pe lîngă preluările obişnuite din aria de competenţă, instituţia a preluat în 1974-1975 mai multe arhive colectate de anumite instituţii, între care arhiva istorică a Filialei Cluj a Academiei Române, la rîndul ei formată în 1950 pe baza arhivei Muzeului Ardelean şi a arhivei Blajului, precum şi arhive ale unor institute de cercetare şi biblioteci. Astfel, ea a devenit a doua ca mărime din ţară după arhivele centrale, deţinînd astăzi 18.000 metri liniari de arhivă, grupaţi în 1650 de fonduri şi colecţii. Valoarea unei arhive nu stă însă neapărat în mărimea ei, cît mai ales în valoarea şi vechimea documentelor deţinute. Din acest punct de vedere, arhivele clujene sînt cea mai importantă instituţie de profil din Transilvania, cu documente al căror interes depăşeşte graniţele României.

„Nu s-a confirmat că documentele electronice pot fi păstrate pe durată nedeterminată”

– Birocraţia ţine pasul cu vremurile, cu cît avansăm în timp cu atît este mai mare. Nu sînt excesiv de multe documentele pe care trebuie să le păstraţi pentru perioade de la 50 de ani în sus?

– Aţi atins o problemă nevralgică a instituţiei noastre. Arhiviştii sînt tentaţi să păstreze cît mai mult din documentaţia scrisă existentă pe o anumită perioadă. Aceasta şi datorită modificării în timp a interesului cercetătorilor şi a societăţii. Totuşi, trebuie să recunosc că în depozitele noastre sînt cantităţi destul de importante de arhivă asupra cărora avem îndoieli că merită să fie păstrate pe termen nedeterminat. Deocamdată, legislaţia şi normele noastre interzic o nouă evaluare şi eventual eliminarea acelor documente care sînt deja ordonate şi inventariate în depozitele noastre. În ce priveşte tehnologia digitalizării, cercetările pe plan internaţional pînă la această dată nu confirmă faptul că documentele electronice pot fi păstrate pe durată nedeterminată, încît să înlocuiască cele pe suportul clasic, de hîrtie. Cu alte cuvinte, avem motive în continuare să fim circumspecţi în privinţa eliminării unor documente, chiar dacă acumulările din depozite presupun creşterea cheltuielilor de întreţinere şi conservare.

– Criza a afectat activitatea Direcţiei Judeţene Cluj a Arhivelor Statului? Mai simplu, vă descurcaţi cu banii?

– Văzută din interior, din punct de vedere financiar, instituţia noastră a fost mereu în criză. În plus, în anul 2009 a fost coborîtă de la statutul de direcţie judeţeană la cel de serviciu judeţean, iar în acest an au fost tăiate toate posturile vacante şi am fost obligaţi, de asemenea, pentru prima dată în ultimii 50 de ani, să concediem doi angajaţi. Bugetul nostru, exceptînd salariile şi energia, este pur şi simplu ridicol, la majoritatea capitolelor nu depăşeşte 1000 lei, lipsesc capitole fundamentale, precum achiziţiile de documente şi publicaţii, conservare etc. Cu banii, pot spune că nu ne descurcăm nicicum, pentru simplul motiv că practic e ca şi cînd nu-i avem.

„Monografiile – adevărate cărţi de identitate pentru comunităţi”

– Interesul turistic, în principal pentru Transilvania, este în creştere, stimulat de preferinţa prinţului Charles pentru zonă. A crescut şi interesul specialiştilor şi al publicului larg pentru arhive?

– Deşi noi deţinem arhiva familiei Rhedey, înrudită odinioară cu familia regală de azi a Marii Britanii, interesul pentru arhive nu a crescut pe motive turistice. În schimb, vă pot spune că numărul cercetătorilor de toate categoriile a crescut de circa 6 ori din 1990 încoace, iar cel al cetăţenilor interesaţi de acte în scop juridic, de peste 10 ori. În două decenii, circa 50.000 de cetăţeni au solicitat şi au primit un răspuns competent din partea instituţiei noastre. Noi ne adresăm şi unui public dornic de informaţii şi cultură mai cu seamă prin intermediul expoziţiilor periodice de documente organizate la sediul nostru sau în colaborare cu alte instituţii. Cele mai recente manifestări de acest gen au fost expoziţia dedicată aniversării ASTREI şi cea privind istoria Clujului, organizată cu ocazia Zilelor culturii maghiare din luna august.

-Spre lauda lor, sînt primari care încearcă să scrie istoria localităţilor din comună, să scoată aşa-numitele monografii. Sînt de ajutor Arhivele din Cluj?

– Vă mărturisesc bucuria pe care o resimt constatînd existenţa unui adevărat curent de alcătuire a unor monografii ale localităţilor, şcolilor, altor organizaţii. Acestea sînt, în opinia mea, adevărate cărţi de identitate pentru comunităţile respective. Ele sînt cu atît mai necesare, cu cît unele aşezări rurale sau întreprinderi sînt azi în pragul extincţiei ori chiar au dispărut. Aproape fără excepţie, autorii de monografii apelează la instituţia noastră care deţine documente provenite din aproape toate localităţile judeţului, dar şi un extrem de bogat fond documentar străvechi. De asemenea, păstrăm în biblioteca noastră, zeci de monografii care pot fi consultate ca exemple pentru cei dornici să realizeze un lucru de calitate. Personalul nostru asigură asistenţă de specialitate tuturor celor care se încumetă la o asemenea întreprindere lăudabilă.

– Din experienţa de ziarist vă spun că există o penurie de poveşti credibile pe care turiştii cred că le-ar savura. Documentarea în Arhivele Statului ar putea fi un izvor de inspiraţie?

– Arhivele nu oferă poveşti. Oferă certitudini, documentează fapte. Prin informaţiile noastre se pot verifica poveştile, aşa-numita istorie orală, ce poate fi culeasă de la locuitori, legendele. Pe de altă parte, instituţia noastră îmbogăţeşte cunoştinţele cetăţenilor, ale comunităţii, despre înaintaşii lor şi în felul acesta contribuie la dezvoltarea informaţiei şi potenţarea istoriei şi legendelor locale, care pot fi oferite turiştilor spre delectare.

Maria SÂNGEORZAN