Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei: Ar trebui să ne aducem aminte mai des de cei care s-au jertfit pentru libertatea noastră

Noi, cei de astăzi, nu facem suficient ca să pomenim jertfa celor care au ieșit în decembrie 1989 în stradă, pentru libertatea noastră – a spus mitropolitul Andrei al Clujului, la întâlnirea de dinainte de Crăciun, cu jurnaliștii.

„În postul acesta ar trebui să ne aducem aminte mai des de cei ce și-au dat viața, în decembrie 1989, pentru noi și pentru libertatea noastră. Lumea întreagă este mântuită prin jertfa Domnului nostru Iisus Hristos. Țara noastră și-a câștigat libertatea prin jertfa tinerilor – și nu numai a tinerilor!, a celor ce-au ieșit atunci să se confrunte cu un sistem care nu era bun. Jertfa lor o pomenim acum, la Crăciunul acesta, după 30 de ani” – a spus ÎPS Andrei.

Întrebat dacă urmările jertfei eroilor din decembrie 89 sunt cele la care ne-am așteptat noi, Înaltpreasfinția Sa a apreciat că „nu sunt exact acelea”, și că toți ne-am fi dorit ca lucrurile să meargă mult mai repede înspre bine. Dar, a adăugat mitropolitul, „totuși, trebuie să acceptăm că libertatea ne-am câștigat-o și anumite lucruri s-au putut face. Ne pare rău că n-au mers lucrurile mai repede înainte, ca să ne fie mult mai bine”.

„Îmi pare rău că nu foarte des ne aducem aminte  de ceea ce au scandat acei tineri în decembrie 1989: Vom muri și vom fi liberi! Realizăm că revolta, sau revoluția, a avut și o dimensiune creștină, religioasă. În toate locurile, și în Timișoara și în București și în Cluj, cei ce au înfruntat sistemul îngenuncheau și rosteau Tatăl nostru. Tinerii aceștia n-au făcut religie în școli și totuși aveau în suflet credința, pe care au moștenit-o de la părinții lor. Aș putea spune, fără să critic pe cineva, că preocupările noastre de astăzi, nu sunt la nivelul celor ce-au ieșit în stradă atunci. Noi nu facem suficient, ca să pomenim jerfa lor, jertfa lor pentru libertatea noastră. Și, vorbind de tinerii care au murit pentru libertate, cred că ei s-au așteptat ca noi să fim mult mai buni” – a spus mitropolitul.

Cu lacrimi în ochi, ÎPS Andrei a asemănat ceea ce au făcut ei pentru neamul nostru, cu ceea ce a făcut Hristos pentru întreaga omenire, răstignindu-se pe Crucea de pe Golgota. „Cu multă piozitate să-i pomenim, să-i comemorăm pe eroii noștri din 1989. Fiecare își are istoria lui și dacă le-am lua pe rând, am avea motive să ne emoționăm până la lacrimi pentru ceea ce-au fost în stare să facă, pentru noi și pentru țara aceasta” – a mai spus ÎPS Andrei.

Acesta a amintit că, sâmbătă, 21 decembrie, la Monumentul Eroilor din Piața Unirii se va face pomenirea celor care s-au jertfit pentru libertate în decembrie 1989. „Vom face o rugăciune pentru sufletele lor, iar apoi vom merge la cimitir, unde le sunt mormintele. Prin jertfa lor România și-a câștigat libertatea” – a subliniat mitropolitul Clujului.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie