Mitropolitul Clujului: În fiecare zi, de la ora 12:00 se vor trage clopotele și se vor spune rugăciuni pentru încetarea epidemiei

În toate bisericile din Arhiepiscopia Clujului, zilnic, de la ora 12:00 să se tragă clopotele, iar după rugăciunile începătoare, să se zică rugăciunea specială venită de la Patriarhie, pentru încetarea noii epidemii – a îndemnat, miercuri, mitropolitul Clujului, într-un mesaj adresat părinților protopopi, preoților, călugărilor și credincioșilor.

„Sfântul Iacov ne spune că «mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului» (Iacov 5, 16). Iar în cartea lui Iona Îl auzim pe Domnul zicând: «Cum să nu-Mi fie milă de cetatea cea mare a Ninivei, cu mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor, și cu un număr mare de dobitoace» (Iona 4, 11). Ținând seamă de aceste citate scripturistice, de sfatul pe care ni-l dă Părintele Patriarh Daniel, spunându-ne că „rugăciunea și fapta bună sunt izvor de putere spirituală pentru a învinge încercările la care suntem supuși, dar și pentru a înainta duhovnicește spre sărbătoarea Sfintelor Paști”, vă îndemnăm ca, în actuala situație în care lumea este încercată de epidemia de coronavirus, la toate bisericile din Arhiepiscopia noastră să se tragă clopotele zilnic, la ora 12:00” – a transmis ÎPS Andrei.

În același mesaj, mitropolitul Clujului îndeamnă credincioșii să spună toți, la casele lor, rugăciunile începătoare și din cartea de rugăciuni „Rugăciune la necazuri și supărări”, iar călugării și călugărițele, la rugăciunile începătoare să adauge și „Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului”.

De asemeni, mitropolitul amintește că  Permanența Consiliului Eparhial se constituie în Comitet Eparhial de Urgență, care va răspunde eventualelor solicitări ale preoților și credincioșilor la telefon 0799 927 821

„Rugându-ne bunului Dumnezeu, promovând în spațiul public recomandările autorităților de stat, arătând iubire și solidaritate față de oamenii vârstnici, față de cei aflați în izolare sau în carantină, față de cei aflați în nevoi, nădăjduim să depășim această încercare prin care trecem. Nu uitați cuvintele Domnului Hristos:  «În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea» (Ioan 16, 33) – încheie mitropolitul.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie