Mircea Duşa: Ordinul privind intonarea imnului în şcoli este chiar binevenit în judeţele Covasna şi Harghita

Liderul deputaţilor social-democraţi, Mircea Duşa, a declarat, luni, că ordinul ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu privind intonarea imnului naţional în şcoli este chiar binevenit în judeţele Harghita şi Covasna.

„Este bine că în ultima vreme se face puţin scandal pe tema respectării simbolurilor naţionale – steag, imn, stemă – şi aş dori ca şi prefecţii maghiari din Harghita şi Covasna să aplice tot atît de ferm legea precum prefectul capitalei (n.r- care l-a amendat pe Marcel Pavel pentru interpretarea greşită a imnului naţional). Şi asta pentru că în Harghita şi Covasna se încalcă în fiecare zi legea privind folosirea simbolurilor naţionale ale României (…) Şi nu cred că cineva a mai dat vreo amendă în acest sens, de cand am fost eu prefect”, a declarat, pentru AGERPRES, Mircea Duşa, care a participat la o şcoală din Topliţa, la deschiderea noului an şcolar.

El şi-a exprimat însă nedumerirea faţă de modul în care va fi aplicat în şcolile maghiare ordinul, în condiţiile în care elevii maghiari nu vorbesc aproape deloc limba română.

„Dilema mea rămîne cum va fi aplicat ordinul ministrului în şcolile cu predare în limba maghiară, dacă acolo pînă şi istoria şi geografia României se predau în limba maghiară, iar cei mai mulţi dintre elevii maghiari nu cunosc aproape deloc limba română. Sau poate ministrul va da o dispensă ca elevii maghiari doar să asculte, nu să şi interpreteze imnul”, a declarat Mircea Duşa.

Articole din aceeasi categorie