Miracolele din preajmă

Foarte adesea ne așteptăm la „minuni” spectaculoase, întâmplări cu totul ieșite din comun și foarte apropiate de senzaționalism de scenă. Cel mai adesea, acest gen de „minuni” sunt năluciri sau poate chiar mai rău. Miracolele adevărate sunt cele care se petrec în imediata noastră apropiere, și ele se găsesc în răsăritul și apusul soarelui și la modul în care viața tuturor și a fiecăruia este păzită și ocrotită.

Între aceste miracole din preajma noastră se numără viața a doi mari scriitori ai veacului al XX-lea: Ernst Jünger (1895-2007), scriitor german, și Mihail Bulgakov (1891-1939), scriitor rus. Ambele existențe se află sub semnul lui Iov, aproape până la identificare. Existența acestor doi mari scriitori, care nu s-au cunoscut, reprezintă un „caz” de vieți paralele, și amândouă sunt miracole din preajma noastră. Cei doi scriitori au trăit în vremuri crâncene, brutale și de o cruzime fără precedent. Amândoi au trăit și scris fără să comită compromisuri, în permanent risc, primejdie și nevoie. Pentru amândoi a fost limpede că „valoarea” muncii este dată de cantitatea de dragoste pe care o încorporează. Atât Ernst Jünger, cât și Mihail Bulgakov au știut că valoarea unui om nu este dată de suma realizărilor lui, ci de consecvența comportamentului, de caracterul lui, de capacitatea de a alege „binele” și de a trăi consecințele acestei alegeri. Cei doi scriitori au prezentat, artistic, transfigurat, esența lumii pe care o trăiau, grozăvia realității imediate.

În cazul lui Bulgakov este vorba de scrierile Diavoliada, Ouăle Fatale, Garda Alba (Vremea Turbinilor) și, mai ales, Maestrul și Margareta. În aceste scrieri Bulgakov a arătat suferința unei lumi care se stingea în durere demnă, coșmarul existenței într-un sistem demonic, și a sugerat calea de a supraviețui normal. În cazul lui Ernst Jünger lucrurile sunt încă mai complicate. El a fost martor la întreaga istorie germană a veacului al XX-lea. A stat martor, literalmente, în linia întâi. Ernst Jünger a străbătut veacul al XX-lea, care a fost și al „nopții germane”, ale cărei zori încă nu se vestesc. Opera lui este vastă, dar cred că Jurnalele și În Furtuni de Oțel sunt cele mai reprezentative.

Mărturisirea celor doi scriitori a fost făcută cu mari sacrificii și primejdie personală imediată. La sfârșitul anilor ‘30 ai veacului al XX-lea, publicațiile naziste spuneau că Ernst Jünger „se apropie de zona gloanțelor în ceafă”. O amenințare mai directă nici nu era cu putință! Mihail Bulgakov a fost permanent amenințat și șicanat: i s-a interzis publicarea lucrărilor (multe, și mai ales monumentalul roman Maestrul și Margareta, au apărut treizeci de ani după moartea autorului), în mai multe rânduri  arestarea și dispariția lui în universul concentraționar stalinist era iminentă.

Suferințele lui Ernst Jünger nu au contenit odată ce regimul nazist a luat sfârșit. Autoritățile de ocupație din Germania au interzis ca el să publice (până în 1948), și tot până atunci a fost lipsit de orice mijloc de subzistență. El a trăit din ajutorul prietenilor din Franța și Anglia (cei din Anglia erau foști combatanți ai Primului Război Mondial, care știau modul eroic și cavaleresc în care s-a purtat Ernst Jünger ca ofițer în linia întâi pe toata durata războiului pomenit. Motiv pentru care a și fost onorat cu cel mai înalt ordin militar german, „Pour le Merit”. Cel mai tânăr dintre cei optsprezece ofițeri germani care au primit acest ordin pe durata războiului) și din roadele grădinii casei lui din Kirchhost, pe care însuși o cultiva.

Ne putem întreba ce i-a susținut interior pe cei doi. Fără îndoială, calitățile lor intelectuale, talentul artistic, voința și puterea de a răbda. Dar, pe lângă acestea, amândoi au avut o foarte tare credință în lucrarea lui Dumnezeu, erau dedicați Împărăției Lui. În mai multe feluri, cei doi scriitori au fost și doi „drepți”.

Confruntat cu abjecțiile campaniilor „ateiste” și gunoiul intelectual răspândit prin organul de presă al acestor campanii (gazeta Bejboznik, adică Ateul), în 5 ianuarie 1925, Mihail Bulgakov exclama: „Răsfoind seara numerele din Bezbojnik, am fost zguduit. Chichița nu consta în sacrilegiul comis, deși acesta, firește, e cu ghiotura, dacă ar fi să vorbim de latura exterioară. Chichița se afla în ideea care poate fi argumentată de documente: Iisus Hristos este înfățișat ca un nemernic și un escroc. Tocmai EL!… Pentru o astfel de crimă nici o pedeapsă nu e prea mare”. Desigur, mai târziu, Mihail Bulgakov va repara crima comisă în singurul mod pe care îl avea la dispoziție, scriind romanul Maestrul și Margareta, care este un adevărat imn creștin.

La rândul său, Ernst Jünger vorbea despre importanța rugăciunii și spunea: „Dintre toate domurile, rămâne cel al braţelor înălţate în rugăciune. Doar în el este certitudine”.

Dar miracolul care însoțește acești doi mari scriitori s-a vădit paradoxal unde ne-am fi așteptat mai puțin. Atât unul, cât și celălalt au fost salvați de la moarte, și astfel au putut să își întocmească opera, prin intervenția directă a doi monștri sângeroși: Stalin și Hitler. Prin ordin, prin dispoziție directă, Stalin a dispus ca Bulgakov să nu fie exterminat. Același lucru l-a făcut și Hitler în privința lui Ernst Jünger. O tulburătoare asemănare a ambilor cu Dreptul Iov!

În aceste cazuri suntem confruntați cu paradoxul relației dintre „bine” și „rău”, dintre Dumnezeu și necuratul. O taină care este contemplată în „Cartea lui Iov”, o taină care este mai bine să rămână necercetată.

Dar, dincolo de aceste miracole, rămâne exemplul celor doi scriitori. Un exemplu de comportare veșnic la îndemână. Nu sub specia actelor „eroice”, care nu sunt și nici nu trebuie să fie cele comune. Sub un alt semn. Un semn pe care minunat l-a articulat Ernst Jünger: „În situația lumii moderne, care se standardizează și în care persoana devine număr, în care cei mai deștepți eșuează și cei curajoși caută o soluție, putem vedea cum cineva poate da liniștit un sfat bun și face ceea ce e bine. Atunci putem fi siguri că am întâlnit un om care se roagă”.

Alexandru NEMOIANU