„Mica Romă”, revărsare a milostivirii divine peste pelerini

„Cine este pelerinul în haină albă care  vine la noi?” – este o întrebare pe care și-au pus-o mulți cu ocazia vizitei Papei Francisc în România, între 31 mai – 2 iunie 2019. Cine este acest om care, atunci când vine, în fața sa norii furtunii se împrăștie și pe cer se arată soarele strălucitor, acest om care, atunci când pleacă, bolta cerească e arcuită de luminos curcubeu?

Privind spre cronologia celor trei zile de prezență în „Grădina Maicii Domnului”, sub motoul „să mergem împreună”, Sfântul Părinte, care a dorit să vină ca „pelerin și frate”, poate fi caracterizat ca un Papă cu deschidere părintească față de toți: oameni simpli, bolnavi, marginalizați, intelectuali, autorități civile și, la fel, pentru episcopi, preoți, persoane consacrate, credincioși de diferite confesiuni.

Vizita s-a derulat ca un imn Magnificat, înălțat spre cer cu Preasfânta Fecioară Maria și cu toți aceia care s-au rugat împreună, vădind adevăratele valori, care nu constau nici în bogăție, nici în putere, ci în capacitatea de a primi și dărui iubire; un Papă care nu predică cu vorba spre a lansa provocări capacităților de înțelegere și interpretare, ci se adresează direct, deschis, simplu, cu inima, îmbrățișarea, privirea milostivă și cu iertarea.

Acesta este Papa pe care și credincioșii greco-catolici l-au întâlnit, în 2 iunie 2019, la Blaj. Un Papă care, meditând textul evanghelic, Îl prezintă pe Dumnezeu viu, prezent, în acțiune. Rămâne apoi smerit și tăcut, cufundat în rugăciune, nu ca un puternic al timpului în calitatea sa de succesor pe tronul Sfântului Petru și prin amploarea celor 2000 de ani de creștinism catolic, ci ca om între milioanele de oameni viețuitori astăzi pe pământ, un om care are nevoie de susținere și ajutor, care cere tuturor: „rugați-vă pentru mine!”.

Iubind săracii și marginalizații, este și el un cerșetor de iubire pentru Dumnezeu, acel Dumnezeu care nu se impune, nu cere cu autoritate și răceală, ci este prezență, aer pe care toți îl respiră, lumină în care toți sunt chemați să se înveșmânte, asemeni episcopilor martiri greco-catolici, a căror atitudine, Sfântul Părinte, la Blaj, a evocat-o, arătând în același timp o profundă înțelegere a stării de fapt din anii dictaturii comuniste în România:

„Frați și surori, voi ați suferit din cauza discursurilor și acțiunilor bazate pe discreditare, care duceau până la expulzarea și la distrugerea celui care nu putea să se apere și reduceau la tăcere vocile disonante. Îi avem în minte, în mod deosebit, pe cei șapte episcopi greco-catolici pe care am avut bucuria să-i proclam Fericiți. În fața persecuției neîndurătoare din partea regimului, ei au dat dovadă de o credință și de o iubire exemplare pentru poporul lor. Cu mare curaj și cu tărie interioară, au preferat să sufere o dură detenție și orice fel de tortură, decât să-și renege apartenența la iubita lor Biserică. Acești păstori, martiri ai credinței, au recâștigat și au lăsat poporului român o prețioasă moștenire pe care o putem sintetiza în două cuvinte: libertate și milostivire”.

Câmpia numită atât de sugestiv a Libertății, spațiu al afirmării idealului de libertate în 1848, a găzduit, la distanță de aproape două secole, duminică 2 iunie 2019, o celebrare a credinței în libertate. În această zi istorică, pelerinii creștini, estimați ca fiind în jur de 100.000, l-au primit cu bucurie în mijlocul lor pe Suveranul Pontif, primind totodată în suflete harul rugăciunii și apoi au plecat spre casele lor păstrând în inimi cuvintele Papei, privirea sa caldă, și imnul – dăruit acestui moment solemn de fam. Opreanu din Cluj –, care a ilustrat beatificarea episcopilor: „Sfinții mei din catedrale, cu inel arhieresc, / O coroană de lumină ați primit ca dar ceresc. / Am păstrat credința noastră și în veci n-o voi lăsa, / A fost toată viața voastră, este toată viața mea!”.

Credincioșii greco-catolici au plecat îmbogățiți și de darul lui Dumnezeu și al Sfântului Părinte – cei șapte noi Fericiți catolici români. Pe creștete având coroană luminoasă, ei înșiși Cunună a Martirilor Bisericii Unite, episcopii greco-catolici martiri Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu se roagă acum în fața Tronului Ceresc pentru toți și însoțesc Biserica în drumul său prin timp.

După data de 2 iunie, este vădit faptul că, în comuniune cu Episcopul Romei, fericiții episcopi martiri ocrotesc locuitorii „frumoasei țări” România („un lucru frumos, frumos, călătoria în această țară” – a spus Papa Francisc la plecarea spre Roma), îi ocrotesc pe toți, în diversitatea lor etnică, socială și culturală, spre un numitor comun, spre o unică identitate exprimată după specificul fiecăruia, singura care-i proiectează în veșnicie: aceea de fii ai lui Dumnezeu, fii ai Mamei Preasfinte, Fecioara Maria și frați unul cu altul, chemați la a iubi așa cum episcopii martiri au iubit, așa cum Fiul lui Dumnezeu a iubit întreg neamul omenesc. Fericiți episcopi martiri, rugați-vă pentru noi!

V.S.