Mesajul Papei Francisc în România – „un mesaj elementar al credinței”

„În istoria omenirii, există mereu atât Abel, cât și Cain. Există mâna întinsă și mâna care lovește. Există deschidere la întâlnire și închidere din cauza conflictelor. Există primire și există excludere. Există acela care vede în celălalt un frate și cel care-l vede ca o piedică pe drumul său. Există civilizația iubirii și există civilizația urii. În fiecare zi trebuie să alegem între a fi Abel sau Cain. Ca în fața unei răscruci de drumuri suntem chemați să facem o alegere decisivă: să parcurgem calea împăcării sau cea a răzbunării. Să alegem calea lui Isus! Este o cale mai istovitoare, dar este calea care conduce la pace. Și ea trece prin iertare. Să nu ne lăsăm duși de valul răutăților care ne macină înăuntrul nostru: fără ranchiună! Deoarece nici un rău nu îndreaptă un alt rău, nici o răzbunare nu dă satisfacție nedreptății, nici un resentiment nu face bine inimii, nici o închidere în sine nu apropie”.

Este doar unul dintre mesajele transmise de Papa Francisc în timpul vizitei sale în România. Un mesaj în care, așa cum spune episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, Suveranul Pontif se include pe sine. Nu „voi”, ci „noi”: „Papa Francisc a venit, în primul rând, ca un părinte, fără aere de maestru, de învățător, de dominator, de cuceritor sau să facă prozelitism. Nicidecum. (… ) Mesajul său a fost un mesaj în care s-a inclus, nu s-a exclus. Nu «voi»; «noi». În al doilea rând, mesajul său a fost un mesaj elementar al credinței. Nu a făcut mari exegeze biblice, ci a venit cu principii de viață elementare, ale simplului creștin: nu minți, nu fura, nu înșela, nu urî; iubește, fă bine, fii deschis față de toți. Sunt principii elementare ale conviețuirii, spuse pe un ton frumos, de încurajare”.

În interviul acordat ziarului Făclia, PS Florentin Crihălmeanu vorbește despre însemnătatea vizitei Suveranului Pontif în România, despre esența discursurilor și predicilor Papei, dar și despre așteptările sale, ca ierarh greco-catolic, în urma acestei vizite.

– Preasfinția Voastră, cum a fost vizita Papei Francisc, văzută, să zic așa, din interiorul Bisericii Greco-Catolice?

–  Pentru noi a fost o mare bucurie, pe care am așteptat-o cu emoție. Această bucurie a noastră s-a împlinit acum și îi mulțumim lui Dumnezeu, pentru că la începutul anului acestuia nu știam nici data exactă a vizitei Sfântului Părinte în România, nu știam nici dacă vor fi sau nu finalizate cauzele de beatificare ale celor șapte episcopi morți în faimă de martiri și nu știam dacă, într-adevăr, se va putea face în cadrul vizitei Sfântului Părinte această beatificare. Iată că toate aceste așteptări ale noastre acum s-au împlinit și avem acest sentiment de bucurie și de împlinire după această frumoasă vizită a Sfântului Părinte în România.

Dincolo de aspectul confesional – pentru că este o bucurie să ai pe conducătorul Bisericii, pe capul Bisericii Catolice în propria țară -, dincolo de această firească bucurie, pentru noi este și sentimentul unor fii care și-au primit părintele, au primit un cuvânt de bucurie, un cuvânt de învățătură – dar nu din partea unui maestru, ci mai degrabă din partea unui frate, din partea unui om, înainte de toate, care a dorit să se integreze foarte bine în societatea noastră și, cunoscând, sigur, ceea ce se transmite prin mass-media, a oferit, printre rânduri, câteva sfaturi, dar incluzându-se: nu „voi”,  ci „noi”. Prin această tonalitate a discursului cred că a reușit să realizeze unitatea, pentru că, spunem clar, lumea, societatea românească era puțin împărțită înainte de momentul vizitei Sfântului Părinte: majoritatea îl așteptam cu multă deschidere și bucurie, alții se întrebau de ce vine, ce dorește să facă și care ar fi mesajul pe care ar putea el să îl transmită țării noastre, ce avem de câștigat, ce avem de pierdut.

– De ce să nu recunoaștem, au fost și voci foarte agresive, mai cu seamă pe rețelele de socializare, împotriva acestei vizite.

–  Sigur. Dar, la toate acestea Papa Francisc a dat un mesaj limpede și clar, de frățietate, de comuniune, de unitate, de a încerca să acceptăm diversitatea celui de lângă noi și să îl integrăm în comunitatea noastră așa cum este, fără a căuta să îl schimbăm. Sau, de exemplu, mesajul de la întâlnirea de la Patriarhie, momentul cu rugăciunea Tatăl nostru, din Catedrala Mântuirii Neamului, în care iarăși a subliniat un aspect foarte simplu și direct: suntem cu toții fiii aceluiași tată și îl rugăm să ne ajute să nu ne considerăm toți fiii mai mari, iar pe ceilalți – fiii mai mici, ci să știm că în aceeași casă, la aceeași masă avem cu toții câte un loc, ceea ce nu ne pune într-o situație conflictuală, ci într-o situație de fraternitate, de a merge împreună. Exact motto-ul pe care l-au ales Papa Francisc și comisia de organizare, pentru această vizită.

– Greco-catolic fiind, cum ați perceput răspunsul celorlalți, necatolici, la această invitație a papei, „să mergem împreună”?

– Mie mi s-a părut că a fost o frumoasă participare din partea ierarhiei ortodoxe. Cu poporul mai puțin am avut ocazia să discut. La București a fost prezența Înaltpreasfințitului Nifon, mitropolitul de Târgoviște, și au fost niște momente cordiale,  de îmbrățișare,  niște momente fraterne. În mod asemănător, momentul de la Patriarhie, când Sinodul permanent a fost prezent. Cele mai înalte vârfuri ale ierarhiei ortodoxe din România au fost prezente alături de Preafericitul părinte Patriarh Daniel. Apoi, momentul în care a dorit părintele patriarh să viziteze împreună diferitele încăperi ale Patriarhiei. Nu știu dacă era sau nu în program, dar mi s-a părut, pe moment, că a fost o chestiune spontană, de deschidere a sufletului, într-o prietenie sinceră. Și apoi, sigur, momentul de rugăciune de la Catedrala Mântuirii Neamului.

– Mă gândeam, când v-am întrebat, și la oamenii de pe străzi, care au ieșit să îl întâmpine pe Papa Francisc.

– Da, însă eu nu vă pot spune cât la sută erau catolici și cât la sută erau ortodocși. Dar, cu siguranță că în acele mulțimi atât de numeroase erau și foarte multe persoane ortodoxe. Și  vârfurile politice au fost prezente. De exemplu, doamna prim-ministru ne-a uimit pe toți că a participat la toate aceste momente, cu toate că era foarte dificil să ajungi la timp, peste tot. Sigur că Excelența Sa are alte mijloace de deplasare, dar pentru noi a fost un efort – pe care, sigur, cu bucurie l-am făcut – de a putea să urmărim traseul. Cu atât mai mult l-am admirat pe Sfântul Părinte, care, la o vârstă venerabilă, nu s-a menajat absolut deloc (și momentele de prânz erau foarte bine limitate în timp!) și a încercat să fie puntualissimo la toate aceste multe puncte ale vizitei în România.

– Nu este un secret pentru nimeni că Papa Francisc este un papă atipic. Prin ce a surprins Suveranul Pontif în timpul vizitei sale în România?

– În primul rând, ceea ce a surprins plăcut a fost faptul că a utilizat mașinile noastre.  L-am văzut și într-un Logan, de mai multe ori, l-am văzut și într-un Duster când a fost nevoie să urce pe dealuri, spre Șumuleu Ciuc, și cred că și aceasta spune foarte mult. Este un principiu care vine de la Sfântul Vasile cel Mare, care invita călugării lui ca, atunci când merg într-o cetate, să nu fie nici mai bogați, nici mai săraci decât oamenii de acolo. Să se îmbrace la fel, să mănânce aceeași mâncare,  tocmai pentru a se integra cât mai bine între acești oameni.

Alături de aceste semne, a fost acea prezență de spirit, care, cum spunea cineva, „înnebunește garda elvețiană”, pentru că Papa Francisc oprește mașina, pentru că,  deodată, în loc să se îndrepte spre papamobil, se îndreaptă spre mulțime sau vede un copilaș care este ridicat spre binecuvântare și atunci oprește tot și merge într-acolo.  În plus, discursurile. Mie mi s-a  părut că, cel mai bine, mai în largul lui, s-a simțit la Iași. De ce?  Poate pentru că nu era încadrat într-un  moment de rugăciune foarte fix, cum au fost momentele Sfintelor Liturghii în care există ritualul și, practic, nu poți spune altceva decât la cuvântul de învățătură. Ei bine, aici, pentru că era o întâlnire a tineretului, a familiilor, fără o încadrare exactă, a fost nevoie să vină un translator, deoarece Papa Francisc, în două rânduri, s-a  abătut de la conferința care deja se afla tradusă și se punea, dublat, pe ecranele de proiectare. Tocmai spontaneitatea asta a Sfântului Părinte a fost semnul că se simte bine, că vorbește din suflet.

–  Ați avut ocazia, în cadrul acestei vizite, să discutați în mod direct cu Papa Francisc?

– Au fost doar câteva secunde, strângeri de mâini și, sigur, urarea de bun venit.

– Care considerați că este esența predicilor și discursurilor Papei Francisc, ținute în cadrul vizitei sale în România?

– Ceea ce m-a atins, ascultând, și cât am reușit după aceea să citesc, a fost că a venit, în primul rând, ca un părinte, fără aere de maestru, de învățător, de dominator, de cuceritor sau să facă prozelitism. Nicidecum. Întotdeauna a acordat maximă atenție reprezentanților altor Biserici și în primul rând Bisericii Ortodoxe. Ați văzut  gestul cu sărutarea crucilor sau a engolpioanelor, îmbrățișarea, de fiecare dată. Mesajul său a fost un mesaj în care s-a inclus, nu s-a exclus. Nu „voi”; „noi”. În al doilea rând, mesajul său a fost un mesaj elementar al credinței. Nu a făcut mari exegeze biblice, ci a venit cu principii de viață elementare, ale simplului creștin: nu minți, nu fura, nu înșela, nu urî; iubește, fă bine, fii deschis față de toți. Sunt principii elementare ale conviețuirii, spuse pe un ton frumos, de încurajare. Au venit și au fost foarte bine primite de toți, mai cu seamă că aceste discursuri începeau cu elemente pozitive și se încheiau cu binecuvântări sau cu acea invocație: „Rugați-vă pentru mine!”.

– Se știe, s-a aflat ce au discutat, la întâlnirea privată, Papa Francisc și Patriarhul Daniel?

– Încă nu s-a dat în vileag și nici nu știu dacă se va da vreodată.

– Dl profesor dr. Andrei Marga spunea, într-un interviu acordat recent ziarului Făclia, că vizita Papei Francisc în România și convorbirile cu Patriarhul Daniel „pregătesc o inițiativă majoră” și că „nu va trece mult timp și se va vedea”.

–  Am citit cu mult interes acel interviu, mi-a fost recomandat de mai multe persoane. Au fost, în acel interviu, niște cuvinte extraordinare și cred că acele cuvinte ale d-lui prof. dr. Marga sunt profetice. Papa Francisc, la prima audiență, la Roma, a vorbit despre această întâlnire în România și despre ceea ce a trăit și a simțit.

– A avut cuvinte mai mult decât elogioase la adresa Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române.

– Da, și la adresa țării și a mobilizării care s-a făcut, dovadă că s-a simțit bine aici. Sperăm ca această sămânță sfântă așezată la locul ei în pământ bun să poată rodi.

Eu cred că în momentele în care oamenii, în cazul acesta capii Bisericilor, sunt, să zicem așa, tête-à-tête, se pot spune mult mai multe decât în cadrul unor discursuri în fața poporului, în fața reprezentanților politici. Dar și aceste discursuri, mă gândesc cât timp a petrecut Sfântul Părinte pregătindu-le în așa fel încât să nu rănească, să nu jignească pe nimeni. Și totuși, să spună adevărul! Să spună adevărul printre rânduri, să invite la frățietate, să invite la acceptare, chiar dacă și el se punea acolo, în rândul acelora pe care îi invita la frățietate. Spunea: „Doamne, ajută-ne să fim frați, ajută-ne să putem înțelege diversitatea celuilalt, a celui de lângă noi, chiar dacă este de altă limbă, chiar dacă este de o altă confesiune”.

– Fiecare, la nivel individual sau la nivel de grup, de comunitate, a avut niște așteptări, legat de vizita Papei Francisc în România. Care sunt acum, după această vizită, așteptările Bisericii Greco-Catolice? Ce vă așteptați să se întâmple de aici înainte, în urma acestei vizite?

– Pentru noi, așteptările de la această vizită, pe termen scurt, s-au împlinit. Pentru noi, cea mai mare împlinire este tocmai beatificarea celor șapte episcopi morți în faimă de martiri, pe care de acum înainte îi putem numi Fericiți. Ceea ce m-aș ruga eu la Fericiții martiri pentru credință este tocmai să putem realiza o apropiere frățească între Biserici. Între Bisericile creștine din țara noastră nu mi se pare că există atâtea conflicte încât să nu se poată face măcar un pas, să ajungem măcar la acele relații pe care le aveam în anul 2007.

– Adică…?

– Mă refer la imposibilitatea aceasta de a putea fi, acum, alături la sacramentalii, nu la sacramente. La sacramente, atât Biserica Ortodoxă, cât și noi avem un drept canonic care nu ne permite să concelebrăm, dar putem asista la aceste momente; adică, a nu celebra, a nu fi în altar, dar se poate asista. Când vorbim de sacramentalii, vorbim de înmormântări, vorbim de binecuvântarea statuilor, vorbim de Ziua Eroilor, de Ziua Națională a României și alte momente când putem fi împreună, pentru că nu sunt sacramente. Până atunci (în 2007 – n.n) se făceau aceste ceremonii. Deci, nu este nici o dificultate din punct de vedere canonic. Sunt niște legi pe care tot noi le-am dat, nu altcineva. Ei bine, dacă s-ar realiza această apropiere, după părerea mea s-ar putea face apoi pași și pe alte planuri.

M. TRIPON