Membrii bogaţi ai UE îşi pierd răbdarea faţă de “Zona măslinelor”

– Der Spiegel-

Ţările bogate din zona euro de nord suportă cea mai împovărătoare parte a fondului de salvare acordat membrilor afectaţi de datorii. Resentimentele sînt în creştere în rîndul populaţiilor lor, ajutîndu-i pe populiştii de dreapta eurosceptici să obţină sprijin. Există însă puţină conştientizare legat de cît de mult a făcut UE pentru propriile lor ţări.

Oficial, un euro are aceeaşi valoare peste tot. Dar avînd în vedere starea actuală a zonei euro, ai putea fi iertat dacă ai gîndi că moneda cu bufniţa greacă sau regele spaniol pe revers are o valoare mai mică decît cea care are, să zicem, un vultur german sau silueta reginei Beatrix a Olandei.

O fisură invizibilă divizează în prezent zona euro. Cu ratingul lor triplu-A, şase state din cele 17 state membre ale zonei euro sînt considerate debitori solizi. Cu cît finanţele guvernamentale din Grecia, Portugalia, Italia, Spania şi Irlanda nu funcţionează, cu atît ţările cu cele mai bune ratinguri de credit sînt de aşteptat să garanteze pentru euro. Acestea includ, în plus faţă de Germania şi Franţa, Finlanda, Luxemburg, Olanda şi Austria.

Mulţi din ţările-model ale zonei euro par să fie astăzi măcinaţi între suspiciunea puternică că o parte din munca lor asiduă se duce pe apa sîmbetei odată cu sutele de miliarde care dispar în prezent în pachetele de ajutor şi fondurile de salvare pentru ţările ameninţate din UE, şi speranţa ca liderii lor politici, în eforturile de a linişti cetăţenii, ar putea avea dreptate în fond.

Actuala criză a euro nu înseamnă doar salvarea unei monede comune. Este vorba despre întrebări fundamentale privind uniunea politică, suspiciuni ale multor europeni că cetăţenii din sudul UE, ironic numiţi “zona măslinelor”, au trăit bine pe spesele altora, iar cei care au fost mai atenţi cu banii lor trebuie acum să înghită otrava care îşi croieşte drum spre nord. Pe de altă parte, nu este clar dacă UE va fi capabilă să continue sub forma sa actuală dacă unele ţări sînt efectiv receptoare, în timp ce economii puternice sînt în poziţia de a-şi asuma autoritatea. Există oare pericolul ca Germania, gigantul economic dintre ţările cu triplu-A, să devină, în mod neintenţionat, principala putere în Europa prin autoritatea sa fiscală?

Ministrul finlandez de finanţe a anunţat săptămîna trecută un acord privind o “garanţie” pentru creditele de bailout finlandeze pentru Grecia. Conform acordului, grecii trebuie să depună aproximativ 500 de milioane de euro într-un cont escrow cu statul finlandez, în schimbul a aproximativ 1,4 miliarde de euro care i se cer Helsinkiului pentru a contribui la pachetul de ajutor european de 109 miliarde de euro pentru Grecia. Criticii din Europa văd în acest efort “solo” o încercare nebunească a finlandezilor de a limita riscurile proprii în detrimentul altora. Dacă numai una din ţările donatoare, care ar putea fi tentată acum să încheie acorduri similare, va respinge dispoziţiile speciale ale Finlandei, întregul pachet de salvare pentru Grecia va fi compromis.

Premierul finlandez Jyrki Katainen, în funcţie din luna iunie, este în mod clar sub presiune. Finlanda, Luxemburgul şi Estonia sînt singurele trei ţări din zona euro care respectă limitele datoriei impuse de Pactul de stabilitate şi creştere. Cu o populaţie de aproximativ 5 milioane de locuitori, Finlanda este unul dintre cei mai mari contributori neţi la UE, în termeni relativi.

Dar după ce partidele tradiţionale au suferit un regres grav în alegerile parlamentare din 2011, în care partidul populist de dreapta Adevăraţii Finlandezi a obţinut, sub şefia lui Timo Soini, 19,1% din voturi, o schimbare de proporţii a început în această ţară-model nord-europeană. Partidele tradiţionale încearcă acum să intre în graţiile alegătorilor protestatari, dar nu îşi transmit mesajul tot atît de eficient ca Soini. El spune că Europa suferă de “cangrenă economică”, cauzată de ţări individuale. Sondajele de opinie arată că circa 23% din alegători sînt de acord cu acest diagnostic.

Ministrul austriac de finanţe, Maria Fekter, care face tot posibilul să le explice alegătorilor de ce Austria în plină expansiune trebuie să se sacrifice pentru înfometata “zonă a măslinelor”, este furioasă pe finlandezi. La sfîrşitul săptămînii trecute, Fekter i-a trimis omologului finlandez o scrisoare înveninată privind acţiunile unilaterale ale Finlandei. Fekter este familiarizată cu sondajele de opinie care arată ca Partidul Libertăţii din Austria (FPÖ, de dreapta) este acum cel mai puternic din această ţară care a beneficiat foarte mult de pe urma UE. Preşedintele lui FPÖ, Heinz-Christian Strache, a numit fondul de salvare euro “o expropriere în masă pentru austrieci”.

Micul Mare Ducat al Luxemburgului, unul dintre co-fondatorii Comunităţii Economice Europene, în 1957, care a ajutat mai tîrziu la dezvoltarea UE şi euro, a fost întotdeauna unul dintre elevii-model din zona euro. Potrivit unui studiu realizat de banca elveţiană UBS, angajaţii din Luxemburg au a treia cea mai mare putere de cumpărare din lume. Chiar şi Pavel Helminger, primarul oraşului în ultimii 12 ani, nu ar considera indecent dacă electoratul său este chemat să contribuie generos la fondul de salvare european. Există un preţ care trebuie plătit pentru beneficiile luxemburghezilor acordate de Europa, spune Helminger. Fără Europa, felia lor de plăcintă “nu ar fi atît de gustoasă şi de mare”.

În oraşul olandez Haga, există puţine dovezi de bunăstare generoasă de care beneficiază luxemburghezii. Aici, Geert Wilders, liderul Partidului Libertăţii din Olanda (PVV, populist de dreapta) este o curiozitate politică, atît un partener tăcut cît şi un ghimpe în coasta administraţiei conservatoare a premierului Mark Rutte. A comentat eforturile de a salva Grecia, prin intermediul purtătorului său de cuvînt: “Trăiască euro, iar grecii vor bea un alt pahar de ouzo pentru aceasta”. Vorbind pentru Wilders, acesta explică motivul pentru convocarea sesiunii plenare a Parlamentului olandez în mijlocul vacanţei de vară: pentru a aborda datoriile “ţărilor usturoiului”. Expresia este mai puţin simpatică decît “zona măslinelor”.

Premierul Rutte se află într-o poziţie delicată. El spune că sînt necesare cele mai stricte mecanisme de control pentru naţiunile debitoare, dar adaugă, ca o concesiune pentru Wilders, că acest lucru nu se poate traduce prin mai multă putere pentru Bruxelles.

Finlandezii, austriecii, olandezii, luxemburghezii şi probabil olandezii vor trebui să plătească pentru păcatele altora, cel puţin pînă la următoarele alegeri. Dar apoi forţele antieuropene de la Helsinki, Viena şi Haga ar putea foarte bine să cîştige şi mai multe voturi.