Măsuri în favoarea persoanelor diagnosticate cu tulburări de spectru autist, anunțate de CNAS

Ministerele Sănătății, Finanțelor Publice, Educației Naționale și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) au semnat marți, 2 aprilie, un protocol de colaborare privind implementarea măsurilor necesare creșterii accesului persoanelor diagnosticate cu tulburări de spectru autist la servicii integrate de sănătate, sociale și de educație.

Potrivit CNAS, obiectivele protocolului vizează crearea unui subprogram în cadrul Programului național de sănătate mintală și organizarea și desfășurarea unui program de instruire a cadrelor didactice, consilierilor școlari și asistenților sociali. De asemeni, va fi avută în vedere și instruirea familiilor copiilor diagnosticați cu tulburări în spectrul autist. Aceste obiective se vor realiza începând cu semestrul II al anului 2019, pe o perioadă de 3 ani.

„Imaginează-ți că n-ai putea vorbi. Sau că ai putea vorbi, dar ai repeta ca un ecou cuvintele pe care ți le spun cei din jur. Că n-ai putea privi pe alții în ochi, dar că ai fixa minute sau chiar ore în șir un obiect. Că orice persoană necunoscută, ba chiar și zgomotele te-ar înfricoșa. Că n-ai suporta prezența altora și cu atât mai puțin atingerea sau mângâierea. Că ai da din mâini, repetitiv, sau te-ai învârti în cerc perioade lungi de timp. Așa arată autismul pentru noi, ceilalți, dar pentru cei afectați nu este o singură afecțiune ci o gamă largă de tulburări psihice și de comportament, cu manifestări diverse, care apar de cele mai multe ori în prima copilărie. La ora actuală, factorii declanșatori ai acestor tulburări nu sunt pe deplin cunoscuți, dar este general acceptat că autismul apare din cauza unor anomalii în structura sau în funcționarea creierului. Nu există nici un tratament medicamentos specific pentru autism, chiar dacă în unele cazuri este necesară administrarea de calmante. Cu toate acestea, multe din persoanele afectate pot fi integrate în societate, cu ajutorul terapiilor psihiatrice și psihologice, a unor metode speciale de educație și mai ales cu ajutorul, răbdarea, dăruirea și afecțiunea celor din jur” – arată CNAS, într-un mesaj transmis marți, 2 aprilie, de Ziua Mondială a Conștientizării Autismului.

În același mesaj se amintește că, în România, CNAS decontează serviciile medicale de psihiatrie pediatrică, precum și serviciile psihologice, de logopedie, kinetoterapie și fiziokinetoterapie, conexe actului medical, necesare pacienților cu tuburări din spectrul autist, dar și cele de consiliere a familiilor persoanelor respective. Pentru stimularea acordării ajutorului necesar în cazurile de tulburări din spectrul autist, instituția anunță că are în plan ca în acest an să majoreze numărul de puncte corespunzătoare serviciilor conexe actului medical ce pot fi prescrise de psihiatrii pediatrici pentru copiii cu tulburări din spectrul autist. „Totuși, rămâne în continuare o problemă numărul mic al medicilor specializați în psihiatrie pediatrică din țară” – menționează sursa citată.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie