Mărturisitori ai credinței: Episcopul martir Valeriu Traian FRENȚIU (1875-1952)

Episcopul Valeriu Traian Frențiu, cel de-al doilea martir al Bisericii Greco-Catolice (cronologic, după data morții), s-a născut în 24 aprilie 1875, la Resicabánya (în prezent Reșița), jud. Caraș-Severin, fiul preotului greco-catolic Ioachim și al Rozaliei Demeter.

Școala primară și gimnaziul inferior le-a urmat în localitatea natală, apoi, între 1890-1892, a urmat Gimnaziul superior din Blaj. În perioada 1895-1898 a continuat studiile la Facultatea de Teologie a Universității din Budapesta, ca alumn al Seminarului central. A primit hirotonirea preoțească la 20 septembrie 1898, în Catedrala din Lugoj, prin mâinile Episcopului Demetriu Radu. Între 1898-1902 a continuat studiile la Universitatea din Viena, unde a obținut doctoratul în Teologie (în 29 aprilie 1902), ca alumn al Institutului Augustineum. În această perioadă a îndeplinit funcțiunea de capelan militar al românilor de la Garnizoana din Viena.

Reîntors la Lugoj, între 1902-1904 a fost arhivist, bibliotecar și vice-secretar consistorial. În 15 septembrie 1904 a fost numit protopop de Orăștie, apoi, în 12 februarie 1912, vicar foraneu de Hațeg. La scurt timp i-a fost încredințată misiunea slujirii episcopale. În 25 noiembrie 1912 a primit numirea imperială, în 14 ianuarie 1913 fiind confirmat de către Papa Pius al X-lea ca episcop de Lugoj. A fost consacrat episcop în 14 ianuarie 1913, în Catedrala din Blaj, de către ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Victor Mihályi de Apșa. La 9 februarie 1913 a avut loc instalarea sa solemnă în Catedrala din Lugoj. La 8 decembrie 1920, Papa Benedict al XV-lea l-a numit asistent al tronului pontifical. După 9 ani de păstorire la Lugoj a fost transferat la cârma Eparhiei de Oradea Mare. La 17 ianuarie 1922 a primit numirea, ca episcop de Oradea Mare, din partea Papei Benedict al XV-lea și apoi, la 25 februarie 1922, numirea a fost confirmată de către Papa Pius al XI-lea. A fost instalat în Catedrala din Oradea la 4 aprilie 1922. În semn de deosebită prețuire, în 1923, Papa Pius al XI-lea l-a numit asistent la tronul pontifical, apoi, la 22 aprilie 1927, i-a conferit Paliul arhiepiscopal și demnitatea de arhiepiscop, cu ocazia aniversării a 150 de ani de la întemeierea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea Mare. A fost apreciat și de guvernul român, în 1926 fiindu-i acordate distincțiile „Mare ofițer al Ordinului Coroanei României” și „Răsplata muncii pentru Biserică”.

Vreme de 5 ani, între 25 iulie 1941 – 14 noiembrie 1946, pe lângă funcția de Episcop de Oradea Mare, i-a fost încredințată, de către Papa Pius al XII-lea, misiunea de Administrator Apostolic al Arhieparhiei de Făgăraș și Alba Iulia. La doar câteva săptămâni înaintea arestării sale de către regimul comunist, în 16 septembrie 1948, cu ocazia aniversării a 50 de ani de preoție, Papa Pius al XII-lea i-a conferit titlul de arhiepiscop ad personam.

În 28 octombrie 1948 a fost arestat la sediul său episcopal și plasat în arestul Ministerului de Interne din București. A urmat, și pentru Episcopul Valeriu Traian Frențiu, ca pentru toți ierarhii Bisericii Greco-Catolice, „Calea Crucii Postului Mare” spre învierea împreună cu Domnul Isus Hristos în gloria martiriului pentru credință.

Prima perioadă de detenție a fost între 31 octombrie 1948 – 26 februarie 1949, fiind, împreună cu ceilalți episcopi greco-catolici, în arest preventiv la vila patriarhală de la Dragoslavele. A urmat, între 15 noiembrie 1948 – 5 ianuarie 1949, o spitalizare la Rucăr, iar din 27 februarie 1949 până în 25 mai 1950 s-a aflat în arest preventiv la Mănăstirea ortodoxă Căldărușani, unde, în noaptea de Crăciun a anului 1949, l-a consacrat episcop pe preotul Ioan Chertes. Pentru că nu a cedat ispitirilor de a-și lepăda credința, în 25 mai 1950 a fost încarcerat în temutul Penitenciar de la Sighet. Aici, în data de 11 iulie 1952 a trecut la cele cerești, în celula 44, „trecând la veșnicie încununat de Domnul cu cununa mărturisitorilor neînfricați și neînfrânți ai credinței”, nota Episcopul Iuliu Hossu în memoriile sale. A fost înhumat noaptea, fără vreun serviciu religios, în 12/13 iulie 1952, în Cimitirul rutenilor din Sighet. Mormântul său nu a putut fi identificat.

În argumentația martiriului Episcopului Valeriu Traian Frențiu, la Votul al VII-lea din Consiliul Teologilor, se arată: „După ce a fost arestat, a refuzat cu hotărâre presiunile care s-au făcut asupra lui pentru a se lepăda de credință și a suportat, fără a se plânge, toate privațiunile la care a fost supus, fiind, până în ultimul moment al vieții sale, deschis spre caritate și cu blândețe încurajând pe frații săi care se aflau în suferință. Unul dintre deținuții politici de la Sighet, Nicolae Carandino, descrie comportamentul Episcopului Valeriu Traian Frențiu și al celorlalți episcopi ca fiind «câțiva bătrâni sau îmbătrâniți înainte de vârstă, aplecați, iar în fruntea lor era Frențiu, cu o barbă albă,  care, chiar dacă mic de statură, avea o ținută demnă, grandioasă»”.

Marți, 19 martie 2019, Sfântul Părinte, Papa Francisc a autorizat Congregația pentru Cauzele Sfinților să promulge decretul de recunoaștere a martiriului episcopilor greco-catolici români Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, „uciși din ură față de credință în diverse locuri din România între 1950 și 1970”. Decretul va fi semnat de către Suveranul Pontif cu ocazia ceremoniei de beatificare din cadrul Sfintei Liturghii de duminică, 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertății din Blaj.

V.S.