Mărturisitori ai credinței: Episcopul martir Tit Liviu CHINEZU (1904-1955)

Mărturisitor al credinței în închisoare sub regimul comunist și, în curând, fericit martir al Bisericii Greco-Catolice, Episcopul Tit Liviu Chinezu s-a născut în 22 decembrie 1904, la Ernutfaia (în prezent Iernuțeni, în jud. Mureș), ca fiu al preotului greco-catolic Ioan Paul și al Elenei.

A urmat Școala elementară la Huduc, apoi studiile medii în Reghin, la Gimnaziul săsesc (clasele I-III) și la Liceul românesc (clasele IV-VI). Între 1923-1925 a urmat clasele VII-VIII la Liceul „Sf. Vasile cel Mare” din Blaj, unde s-a evidențiat prin inteligență, putere de muncă, bunătate și amabilitate. Aici a legat o strânsă prietenie cu colegul său de clasă, Ioan Suciu, episcopul martir de mai târziu, prietenie care va dura întreaga viață. După susținerea examenului de bacalaureat, în toamna lui 1925 a fost trimis la Roma. A studiat la Institutul De Propaganda Fide, ca alumn al Colegiului grec „Sf. Atanasie”, la 2 iulie 1927 obținând doctoratul în filosofie.

La 18 ianuarie 1931 a fost hirotonit preot, în capela Colegiului grec „Sf. Atanasie” din Roma, de către Episcopul Isaia Papadopoulos. În același an, a obținut licența în teologie la Institutul Angelicum și s-a întors în țară, fiind numit capelan al școlilor din Blaj. Din 1932, a predat religie la Școala normală de băieți, apoi, din 1937, a fost profesor de filosofie și apologetică la Academia de Teologie din Blaj.

Intelectual de elită, a organizat cursuri de inițiere în filozofie neotomistă, la care participau un mare număr de cursanți, clerici și laici, mulți profesori de la școlile clujene, dar și intelectuali de alte profesii. Pentru acest curs a tradus, din limba franceză, introducerea în filozofie a lui Jack Maritain, lucrare rămasă netipărită. A publicat articole cu conținut teologic și pedagogic în ziare blăjene precum: „Unirea”, „Cultura creștină”, „Blajul”, pentru a îmbunătăți viața spirituală a tineretului. „Sclipind de inteligență, dar atât de blajin, era figura lui Christ. În corpul profesoral ieșise chiar o vorbă, că «Părintele Chinezu seamănă cu Domnul Hristos». Într-adevăr, el a fost, înainte de toate și mai presus de toate, preot. Avea o amabilitate uneori fascinantă, a fi cu el la un cules de vie, la o excursie, sau la o plimbare la Cărbunari, era pentru tineri o desfătare”, își aminteau pr. dr. Liviu Pandrea și pr. dr. Eugen Popa, într-un articol biografic despre Episcopul Tit Liviu Chinezu (Viața Creștină, 1992).

A organizat și condus Asociația preoțească „Sfântul Nichita de Remesiana”, pentru ca preoții celibi să nu se simtă marginalizați. Dorea ca această asociație să devină „izvor de lumină și energie în Biserică”. Între 1941-1945 a îndeplinit funcțiunea de rector al Academiei de Teologie și al Seminarului de Teologie din Blaj.

La 1 decembrie 1946 a fost numit paroh și protopop de București. Și aici s-au adunat în jurul său mulți studenți, pe care îi învăța filozofie, tineri pe care îi îndruma spiritual împreună cu Mons. Vladimir Ghika (în prezent fericit al Bisericii Catolice). În 1948 a fost numit canonic al Capitlului mitropolitan din Blaj.

Ca paroh la Parohia „Sf. Vasile cel Mare” din București, el declara, într-o scrisoare adresată Episcopului Vasile Aftenie, deplina disponibilitate de a-și împlini misiunea, fiind gata pentru orice și dorind „să fie cu totul al lui Dumnezeu”. Într-adevăr, s-a pus la dispoziția Bisericii atât înainte, cât și în timpul persecuției, fără a ține cont de pericolul la care se expunea.

A afirmat în fața Ministrului cultelor, Stanciu Stoian, în audiența din 18 sept. 1948, că „noi nu putem să întrerupem complet relațiile noastre cu Vaticanul”. Obișnuia să încurajeze și să consoleze credincioșii care participau la acțiuni împotriva anexării forțate a Bisericii Greco-Catolice la Biserica Ortodoxă.

Fiind și colaborator apropiat al Episcopului Vasile Aftenie, în noaptea de 28 / 29 octombrie 1948 a fost arestat, deodată cu acesta, din casa parohială a bisericii „Sfântul Vasile cel Mare” din București. Împreună cu episcopii greco-catolici și cu alți 25 de canonici și preoți, cu toții arestați în aceeași noapte, a fost dus la Ministerul de Interne. În 30 octombrie 1948, cei 25 de canonici și preoți, între care și pr. Chinezu, au fost duși la Mănăstirea Neamț. După patru luni la Neamț, între 25 februarie 1949 – 24 mai 1950, s-a aflat în arest preventiv la Mănăstirea Căldărușani. Aici, a acceptat consacrarea episcopală (în clandestinitate), fiind conștient de riscurile la care se supune. La 25 aprilie 1949 a fost consacrat episcop titular de Regiana, în mănăstirea Căldărușani, de către ÎPS Valeriu Traian Frențiu, împreună cu PS Iuliu Hossu și PS Ioan Suciu. „Cu sfințirea s’au făcut toate după bună rânduială canonică în vreme de persecuție”, scrie PS Iuliu Hossu, în cartea memoriilor, despre acest moment „poate unic în istoria Bisericii”, cum a afirmat într-un raport Nunțiul Apostolic din acea vreme. După consacrare, Episcopul Tit Liviu Chinezu a transmis un mesaj clandestin Nunțiului, în care scria: „Ofer viața mea pentru a-i sluji lui Petru cu toată lealitatea, disponibilitatea și sinceritatea”.

Între 25 mai 1950 – 15 ianuarie 1955, pentru că nu a cedat propunerilor de a trece la ortodoxie, dar și pentru că se aflase despre consacrarea sa clandestină, Episcopul Tit Liviu Chinezu a fost încarcerat în regim de exterminare la Penitenciarul din Sighet. Până la sfârșit a refuzat orice compromis cu regimul comunist, consolând și ajutând pe ceilalți deținuți și trăind o viață spirituală profundă, așa cum afirmau colegii de celulă de la Sighet.

Despre ultima perioadă a vieții Episcopului Tit Liviu Chinezu, PS Iuliu Hossu își amintea: “Boala de inimă îl chinuia, cu multă durere îl vedeam șezând în pat pentru mai ușoară respirație; cu toate acestea, scumpul frate rămânea senin, liniștit și surâzător, blând și bun”.

 „Din mărturiile primite, se poate afla că, pe oriunde a trecut în timpul detenției, a lăsat un exemplu de viață interioară sănătoasă, de spirit elevat, de mare bogăție sufletească. A rămas senin și zâmbitor chiar și în fața morții care-i era iminentă fără vreo îngrijire medicală”, se afirmă în volumul cu voturile consultorilor teologi, cu privire la cauza de beatificare a celor 7 episcopi greco-catolici, care vor fi beatificați de Papa Francisc la Blaj, în 2 iunie 2019.

Grav bolnav de inimă, și-a dat sufletul la Penitenciarul din Sighet la 15 ianuarie 1955, în celula 62, după o zi de izolare completă, în ger. Înaintea morții a primit dezlegarea sacramentală de la episcopii „măturători” din acea zi, PS Alexandru Todea și PS Adalbert Boros, care au reușit și au avut curajul să intre câteva momente până la el (ușa celulei nefiind zăvorâtă). A fost înhumat, pe ascuns, noaptea, fără nici un fel de oficii de înmormântare, se presupune, în Cimitirul Săracilor din Sighet.

V.S.