Mărturisitori ai credinței: Episcopul martir Ioan BĂLAN (1880-1959)

Născut la Teiuș, în 11 februarie 1880, PS Ioan Bălan, viitorul Episcop de Lugoj și martir al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică a fost cel de-al 10-lea fiu, din cei 12, ai lui Ștefan și ai Anicăi.

Între 1885-1890 a făcut școala primară la Teiuș, apoi a continuat studiile la Blaj, unde, în 1899, a promovat examenul de bacalaureat. Între 1899-1904 a urmat cursurile Facultății de Teologie din Budapesta, ca alumn al Seminarului Central. În următorii doi ani, până în 1906, a studiat la Universitatea din Viena, unde a obținut doctoratul în Teologie, ca alumn al Institutului Augustineum.

A fost hirotonit preot la 7 iulie 1903, în Catedrala din Blaj, de către ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Victor Mihályi de Apșa. În același an a fost numit subprefect la Internatul Vancean din Blaj și a început o intensă activitate publicistică. Devine colaborator la ziarul Unirea: foe bisericească politică.

După încheierea studiilor, între 1906-1909, a îndeplinit funcția de vicenotar consistorial la Blaj. În 1906 a plecat la București, unde se cerea prezența unui preot greco-catolic. După sosirea sa în București, îi scria Monseniorului Vladimir Ghika (acum fericit al Bisericii catolice): „Venirea mea aici [la București] e datorită chemării ce mi-ai făcut înainte cu șase ani de zile. Am venit în țară crezând că, prin glasul Prințului Ghika, mă cheamă Dumnezeu. În zilele acelea cât ai stat D-ta în Blaj, eu mă gândeam la greutățile de aici și doream așa de mult să fac ceva, cerând de la Dumnezeu cununa muceniciei, nu pentru fericirea mea, ci pentru a semăna bine darul lui Dumnezeu” ( Scrisoare datată 5.11.1914, Positio, p. 467). În 1911, preotul Ioan Bălan a fost numit protopop pentru românii greco-catolici din București.

Dat fiind faptul că era cetățean austro-ungar, la 14 iunie 1916 a fost arestat preventiv la Fort Domnești (lângă București) și apoi dus la închisoarea din Huși și în continuare transferat la închisoarea din Iași. A fost eliberat în 5 decembrie 1916, când s-a implicat în ajutorarea răniților din Spitalul brâncovenesc.

În 1920 a primit de la Arhiepiscopul romano-catolic de București, Raymund Netzhammer, mandatul de a-i păstori pe credincioșii greco-catolici din București, fiind numit, în noembrie 1920, și secretar la Nunțiatura Apostolică din București.

În decembrie 1920 revine la Blaj, primind titlul de canonic, apoi, din 1 martie 1921 a fost numit rector al Academiei de Teologie din Blaj. Între 1922-1926 a fost deputat în Parlamentul României. Între 1929-1935, ca delegat al episcopatului greco-catolic român la Roma, a făcut parte din comisia de redactare a Codului canonic al Bisericilor Răsăritene. În 1933 a primit titlul de prelat domestic al Papei Pius al XI-lea, Suveranul Pontif care l-a numit și episcop, la 29 august 1936. Confirmarea s-a făcut la 11 septembrie 1936 prin decretul 2070 al regelui Carol al II-lea, după cum atestă Monitorul Oficial (partea I, nr. 214 din 14 septembrie 1936, p. 7620).

A fost consacrat episcop la 18 octombrie 1936, în Catedrala din Blaj, de către ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Alexandru Nicolescu,  asistat de PS Iuliu Hossu și PS Alexandru Rusu. A fost instalat, la 1 noiembrie în același an, în Catedrala din Lugoj.

A desfășurat o intensă și rodnică activitate pastorală. Era totodată un ales cărturar, vorbea curent mai multe limbi, printre care elena și ebraica. A publicat numeroase articole, cărți, lucrări de specialitate, între care a doua ediție, revizuită, a traducerii în limba română a Noului Testament (în noembrie 1938).

În 1940, cu ocazia jubileului de 60 de ani, în semn de apreciere, Regele Carol al II-lea i-a acordat distincția „Coroana României” în grad de mare ofițer.

De la începutul persecuției regimului comunist asupra Bisericii Greco-Catolice, Episcopul Ioan Bălan a făcut alegeri curajoase, fiind conștient că risca închisorile comuniste: i-a încurajat pe credincioși, i-a pregătit pentru persecuție, s-a luptat în mod deschis împotriva terorii și minciunilor pe care le-a folosit regimul pentru a constrânge catolicii la unificare. În același timp, a cerut preoților săi să nu se expună în mod inutil. Pe parcursul întregii perioade de detenție, el a refuzat cu fermitate invitațiile la defecționare și și-a oferit viața pentru Biserica persecutată, fără să se plângă.

La fel ca ceilalți episcopi greco-catolici, a fost arestat în 28 octombrie 1948 și dus la Secția Securității din Lugoj, de unde a fost transferat în arestul Ministerului de Interne de la București. Între 2 noiembrie 1948 – 26 februarie 1949, a fost plasat în arest preventiv, împreună cu ceilalți episcopi, la vila patriarhală de la Dragoslavele. „În vila de la Dragoslavele episcopii au dus o viață foarte grea… Aveau fiecare câte o cameră, cu pază pe coridor și în exterior. Sufereau de frig și de foame”, arată pr. prof. Anton Moisin în vol. „Cei șapte Episcopi greco-catolici români care au pierit în prigoana comunistă”.

Patriarhul ortodox Justinian Marina, însoțit de ofițeri de Securitate, i-a vizitat pe episcopii greco-catolici la Dragoslavele, pentru a le aduce Decretul nr. 358/1948 de desființare a Bisericii Greco-Catolice și a le cere să facă trecerea la Biserica Ortodoxă. În fața episcopilor „a luat cuvântul Patriarhul: « – Dacă nu veți trece la Biserica Ortodoxă, eu îmi voi lua brațul ocrotitor de pe dumneavoastră». Aceasta însemna arestarea. Atunci Episcopul Ioan Bălan a zis: «- Preafericite, dacă noi, Episcopii greco-catolici, am crede că Biserica Ortodoxă este adevărata Biserică a lui Cristos, în acest moment ne-am da semnătura de trecere, căci noi voim să fim cu Cristos! Dar nu ați venit la noi cu argumente teologice, nici cu virtuțile creștinești, ci ne-ați arestat și ne-ați întemnițat. Hotărât, acestea nu sunt metodele lui Cristos! Dacă nouă, Episcopilor uniți, ne-ar fi propus și promis cineva că ne dă toată Biserica Ortodoxă pe mână, cu condiția să arestăm și să întemnițăm pe ierarhii ei, sau numai pe unul dintre ei, noi ne-am fi dat viața, dar nu am fi acceptat. Atâta vreme cât suntem în edificiile Bisericii Ortodoxe, suntem prizonierii ei!». Patriarhul a ieșit foarte gânditor. Un preot ortodox… – declară Episcopul Ioan Suciu – l-a întrebat pe Patriarhul ortodox: «Ce zic Episcopii uniți?» (adică: «sunt gata să treacă la Biserica Ortodoxă?») Patriarhul a stat și s-a gândit, apoi a răspuns: «E chestiune de convingere!». Făcea desigur aluzie la cuvintele Episcopului Ioan Bălan” (a consemnat Ierom. S.A. Prunduș).

Între 27 februarie 1949 – 24 mai 1950, episcopii greco-catolici au fost transferați în arest la Mănăstirea Căldărușani. Între 25 mai 1950 – 4 ianuarie 1955, au fost încarcerați la Penitenciarul din Sighet. Episcopii care au supraviețuit condițiilor de exterminare de la Sighet: Iuliu Hossu, Alexandru Rusu și Ioan Bălan, au fost duși o perioadă într-o locație secretă a Securității (6 ianuarie 1955 – 2 februarie 1955) și apoi, între 2 februarie 1955 – 7 mai 1955, s-au aflat, pentru o perioadă de refacere, la Spitalul „I. C. Frimu” (Spitalul Floreasca) din București.

Pentru că au rămas fermi în decizia de a nu-și lepăda credința în unire cu Biserica Romei, între 7 mai 1955 – 14 iulie 1956 au fost duși, în domiciliu obligatoriu, la Mănăstirea de la Curtea de Argeș și apoi despărțiți în trei locații separate. Între 14 iulie 1956 – 04 august 1959, Episcopul Ioan Bălan rămâne cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Ciorogârla, unde, în 4 august 1959, s-a stins din viață, fiind înhumat în Cimitirul Bellu Catolic din București.

În 8 octombrie 2013 a fost deshumat, iar la 23 noiembrie 2013 osemintele au fost depuse la Catedrala Greco-Catolică din Lugoj. Va fi beatificat de către Sf. Părinte Francisc, împreună cu ceilalți episcopi greco-catolici morți în faimă de martiri în timpul regimului comunist, la 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertății din Blaj.

V.S.