Mărturia lui Josephus Flavius

Unul dintre istoricii de seamă ai lumii antice a fost Josephus Flavius. S-a născut în anul 37 d.Hr. la Ierusalim și a primit la naștere numele de Joseph ben Matthias. Era descendent dintr-o ilustră familie evreiască, având înaintași preoți și rudenii regești. El a studiat cu sadduchei, esenieni și farisei și finalmente s-a alăturat fariseilor.

În anul 62 d.Hr. a mers la Roma, unde a negociat eliberarea unor prizonieri evrei. Misiunea lui a reușit cu ajutorul soției lui Nero, Poppaea. Josephus revine la Ierusalim în 65 d.Hr. și găsește Ierusalimul și întreagă țară în revoltă deschisă împotriva Romei. Deși avea serioase îndoieli privind oportunitatea revoltei, Josephus s-a alăturat răsculaților. În 66 d. Hr.,cei mai radicali dintre răsculați, „zeloții”, au ocupat puternica cetate Massada și revolta a devenit deschisă. În același an, Josephus a fost numit comandant al provinciei Galilea și tot atunci legiunile Romei au intrat în război deschis cu evreii.

Revolta evreilor  a fost provocată de ocupația Romei, dar și de circulația unor curente „mesianice” violente. În aceste condiții Josephus a fost însărcinat cu guvernarea Galileeii și el s-a așezat în puternica cetate Jotapata. Asediul cetății a fost condus de Titus, fiul lui Vespasian, comandantul trupelor Romei însărcinate cu distrugerea revoltei. Josephus a condus cu dibăcie apărarea cetății, dar finalmente ea a fost ocupată.

Împreună cu un număr de conducători, Josephus s-a ascuns într-o peșteră și acolo cei adunați au făcut un pact de sinucidere. Josephus a reușit să îi amăgească pe toți ceilalți și s-a predat lui Titus. Înfățișat lui Vespasian, Josephus a făcut o interpretare a profețiilor mesianice în sensul că Vespasian va ajunge Cezar al Romei. În acest fel el și-a salvat viața. În urma acestui fapt, Titus îl numește consultant al său și îl va folosi ca intermediar între trupele Romei și răsculați. Josephus nu a reușit să îi convingă pe răsculați să accepte condițiile Romei și astfel a asistat la ocuparea Ierusalimului și distrugerea celui de al doilea templu.

Foarte curând, în 69 d.Hr. „profeția” lui Josephus s-a împlinit, Nero s-a sinucis, și după scurte convulsiuni sociale și trecerea rapidă a trei Ceasari (Otto, Galba, Vitelius), Vespasian a devenit Cezar al Romei și a întemeiat o nouă dinastie, cea a Flaviilor. După ce Titus a supus pe evrei, el a revenit la Roma, unde l-a adus și pe Josephus. Acesta a primit cetățenia Romei și cu ea a adăugat numele Flaviilor, devenind Josephus Flavius.

Aici, la Roma, din comanda lui Titus și apoi a fratelui lui Titus, care a urmat ca și Cezar al Romei, Domițian, Josephus a scris cele două lucrări fundamentale ale sale: Bellum Judaicum (Războaiele Iudaice), în 78 d.Hr., și Antiquitates Judaica (Antichitățile Iudaice) în 93 d.Hr. Acestea sunt lucrări ample, foarte bine documentate, care prezintă istoria evreilor din veacul I î.Hr. și până la ocuparea de către Roma, și în plus prezintă întreaga societate  a Iudeilor și obiceiurile lor. Lucrările s-au păstrat până în ziua de azi și sunt folosite de cei care studiază zona geografică și istoria ei. În același timp, aceste lucrări sunt extrem de importante pentru cei care studiază începuturile Creștinismului. Ceea ce face lucrările lui Josephus Flavius de mare preț este și împrejurarea că el descrie societatea iudaică din vremea în care Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos S-a întrupat. În „Antichitățile Iudaice” este amintită activitatea Sfântului Ioan Botezătorul și împrejurările morții sale: „Unii dintre Iudei socotesc că distrugerea armatei lui Irod a fost un act divin, ca pedeapsă pentru ceea ce el îi făcuse lui Ioan, cel care era numit și Botezătorul și pe care Irod l-a ucis și care fusese un om bun…”. La fel de răspicat vorbește Josephus și despre Iisus: „În aceeași vreme a trăit și Iisus, un om înțelept, dacă ne este îngăduit să îl numim om. Deoarece el a lucrat fapte neauzite și a fost dascăl la oameni care cu bucurie primeau adevărul. El a câștigat pe mulți Evrei și pe mulți Greci. El a fost Hristosul, Messiah. Iar după ce, în urma pârilor făcute de fruntașii noștri, Pilat l-a osândit la moartea pe cruce, cei care l-au iubit din început nu s-au risipit. El S-a arătat lor deoarece, după trei zile, a revenit la viață, căci proorocii lui Dumnezeu vestiseră asta din vechime cum și nenumărate minuni ce la va face. Iar grupul Creștinilor, astfel numiți după El până în ziua de astăzi nu a dispărut”. Aceste texte  erau cunoscute și au fost folosite încă din veacul al III-lea d.Hr., spre exemplu de către istoricul creștinătății Eusebius din Cezarea.

Ca toate documentele despre începutul creștinismului și despre activitatea Mântuitorului în lume, și aceste texte au fost  acuzate a fi „false” și interpolări târzii. Dar istorici, filologi și paleografi au arătat că textele sunt autentice și nu pot fi anulate.Textele despre Iisus cuprinse în opera lui Josephus Flavius, texte contemporane cu evenimentele, arată limpede că misiunea pământească a Mântuitorului a fost fapt istoric incontestabil. Cei care suntem credincioși ar trebui să fim încă mai stăruitori în credință, iar cei necredincioși ar trebui să abandoneze tăgăduirea lor absurdă și pierzătoare de suflet.

Alexandru NEMOIANU