Marionetele politicii româneşti

ILIE CĂLIAN

Absolut uluitor: Mircea Geoană este chiar convins că el – el însuşi – a cîştigat cinci milioane de voturi la ultimele alegeri prezidenţiale. Şi, în aceste condiţii, ar avea dreptul, în PSD, să facă ce vrea, că el… etc. Îl suspectam de multă vreme pe Mircea Geoană de oareşceva megalomanie, dar nici chiar aşa! (Încă o mostră: zice el că se duce în America precum s-ar duce la Dăbuleni şi la Segarcea, unde e bine cunoscut … Inutil a comenta.)

Vă readuc în memorie faptul că Mircea Geoană a pierdut, în competiţia cu Traian Băsescu, practic “pe mîna sa”, în timp ce cîştigul de voturi s-a datorat încrederii multor alegători în programul PSD, încrederii altora în susţinerea PNL şi, nu în mică măsură, înverşunării altor alegători împotriva lui Băsescu. Despre voturile pe care i le-a adus fermecătoarea sa personalitate îmi este greu să mă pronunţ. De fapt, întreaga carieră politică a lui Geoană are mai degrabă un caracter conjunctural: a fost adus ministru, la Externe, pentru a îmbuna SUA; a ajuns preşedinte al PSD ca iepurele scos din joben, la un congres al PSD în care clocoteau numeroşi refulaţi dornici de funcţii, iar alegerea sa a fost o manevră care i-a surprins pe mulţi şi a avut succes tocmai graţie efectului de surpriză; a devenit candidat la preşedinţie întrucît Opoziţia s-a unit împotriva lui Băsescu; a rămas preşedinte al Senatului ca o garanţie a unităţii de voinţă a Opoziţiei. Tehnic vorbind – adică din punctul de vedere al sănătăţii unui partid sau a unei coaliţii – aceasta a fost o greşeală: Geoană are un psihic prea labil pentru a putea analiza la rece o situaţie, cu spirit critic şi, deopotrivă, autocritic.

După primul conflict cu conducerea PSD, în urma căruia a fost suspendat pe şase luni, Geoană a continuat să sfideze conducerea PSD. Pocăinţa sa a fost de scurtă durată şi, probabil, tot conjuncturală. Se spunea că intenţia sa ar fi de a forma un nou partid, împreună cu … Vanghelie. Ori să preia conducerea altei formaţiuni politice, care ar fi Uniunea Social-Progresistă (noua denumire a vechiului PIN, condus de Lavinia Şandru), care s-ar putea ralia cu UNPR, urmînd să mai adere anumiţi “nemulţumiţi” din PSD şi PC şi, eventual, din alte partide.

Nu ştiu dacă PSD pierde sau cîştigă din debarcarea lui Mircea Geoană – de la şefia Senatului şi din partid. Probabil, PSD vrea să preîntîmpine o pagubă mai mare. În orice caz, PSD are, teoretic, adică juridic, şansele de a-şi păstra postul de preşedinte al Senatului. Însă, Puterea are majoritatea în Senat, iar USL, cu un Geoană imprevizibil la conducerea Senatului, tot riscă, în anumite momente, să rămînă “descoperită”. Cum spuneam, se pare că “lucrarea” subterană a lui Geoană avansase şi n-ar mai fi putut fi oprit. Este greu de crezut că Geoană, după aceste manevre, ar putea deveni un “soldat credincios al partidului”. Şi nici că PSD şi USL, în ansamblu, ar fi în cîştig sau măcar ar fi rămas ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Ezitările conducerii PSD şi senatorilor săi şi teama că locul lui Geoană în fruntea Senatului ar putea ajunge în mîna PDL – sau chiar a UDMR, care atacă acum cu veselie – arată că, totuşi, postul acesta are o anume importanţă, fie şi simbolică.  În orice caz, episodul Geonă este doar unul din farsa macabră care se numeşte parvenitismul politic în România, în care se îmbină paranoia şi megalomania, lăcomia şi mişelia, aventurismul şi prostia, incapacitatea şi fudulia.

Să ne gîndim doar la faptul că au trecut mai bine de zece ani de la eşecul PNŢCD şi nici pînă astăzi nu s-au potolit luptele interne dintre aspiranţii la conducerea acestuia. Să ne amintim că, pe lîngă partidele mari, supravieţuiesc încropeli politice ciudate, fosile vii, şi alte partide sînt puse la cale – toate, fără nicio orientare doctrinară cît de cît vizibilă, dincolo de frazele populiste şi patriotarde obişnuite. Toată agitaţia asta – de marionete scălîmbe, manevrate cu sfori – se înteţeşte înaintea alegerilor: doar-doar vor mai prosti o seamă de naivi, care le vor da nişte voturi … Acum, marele păpuşar se dovedeşte a fi Traian Băsescu. De ce n-ar face-o – dacă are la dispoziţie un electorat credul?!

Şi, în timp ce asistăm la acest circ în Senat, în Camera Deputaţilor parlamentarii Puterii izbutesc să strecoare prevederi cu putere de lege, cu care îngheaţă salariile şi pensiile pînă în 2013, deşi, în vorbe, liderii PDL şi unii membri ai Guvernului promiteau creşterea acestora în a doua jumătate a anului viitor.