Marian HORVAT, un tânăr pentru care „vocea trecutului este mereu prezentă în jurul nostru”

– Marian Horvat, în urmă cu nişte ani, cei care te cunoşteau nu se îndoiau că vei avea o excelentă carieră sportivă. Contrar tuturor aşteptărilor, ai devenit istoric. Cum şi de ce?

– Întotdeauna m-au fascinat istoria şi literatura, dar până acum câţiva ani nu credeam că o să realizez ceva în această direcţie. Am trecut printr-o perioadă de acumulări şi de maturizare, înainte de a decide să mă duc la Facultatea de Istorie şi Filosofie. După 10 ani de volei, dintre care doi la profesionişti, mi-a fost greu să renunţ, dar mi-am promis că voi face ceva deosebit în etapa următoare. Uneori îmi amintesc cu plăcere de anii petrecuţi în sălile de sport, dar ştiu că a meritat să fac această alegere.

– Mai mult decât atât, ai ales medievistica. Ce te-a atras spre studiul istoriei medievale?

– Înainte de orice, literatura mi-a îndreptat paşii spre istorie. Romanele lui Alexandre Dumas m-au ajutat mult în acest sens. Îndrăgesc în mod special epoca medievală pentru idealismul, religiozitatea, simbolismul, sensibilitatea şi cavalerismul care o particularizează. Pe măsură ce cunosc mai bine fenomenele şi personalităţile din acele timpuri, înţeleg cât de complexă şi de profundă era mentalitatea lor şi cum au reuşit să modeleze lumea după gusturile şi abilităţile lor.

Am citit mult şi despre celelalte epoci şi am găsit numeroase subiecte interesante, dar am ales cu convingere medievistica.

– În cartea sa „O oglindă îndepărtată. Urgisitul secol XIV”, Barbara Tuchman spunea că epoca în care trăim este un Nou Ev Mediu. Crezi că are dreptate? Dacă da, care ar fi principalele asemănări?

– Oarecum, Barbara Tuchman are dreptate. Omul doreşte mereu să se redefinească, să îşi reconfigureze lumea. Istoria ne-a arătat în repetate rânduri acest lucru. Totuşi, există numeroase permanenţe istorice, aspecte care ţin de natura intrinsecă a omului.

Din acest punct de vedere, autoarea pomenită a adus în discuţie un mare şi dureros adevăr: războaiele şi cruzimea sunt specifice omului, astăzi la fel ca în urmă cu 1000 de ani. Chiar şi fervoarea religioasă capătă sensuri şi nuanţe asemănătoare cu cea din zilele lui Francisc din Assisi. Şi exemplele pot continua…

– Pe lângă numeroase studii şi articole, ai scris şi două cărţi de ficţiune, pe teme istorice. Cât de greu este să scoţi la lumină oameni şi fapte despre care avem doar o vagă cunoaştere? Ai putea numi un moment de mare satisfacţie în cercetările tale?

– Nu este deloc uşor să dai viaţă unor înscrisuri acoperite de colb, adeseori uitate. Am pus mare accent pe veridicitatea faptelor, pe puterea de convingere a personajelor. Ca doctorand în istorie, mă bucur de un mare avantaj. Ştiu cum să adun şi să valorific informaţiile şi detaliile sugestive din vechile hrisoave şi cronici şi să îndrept atenţia cititorilor spre acele aspecte ale trecutului care sunt deloc sau prea puţin cunoscute. Cercetările mele ştiinţifice converg astfel cu cele literare.

Un moment de mare bucurie pentru mine a fost acela în care domnul rector al Universităţii “Babeş-Bolyai”, academicianul Ioan-Aurel Pop, mi-a oferit şansa de a-i fi doctorand şi de a investiga parcursul medieval al Dejului, care rezervă încă multe surprize pentru publicul contemporan.

– Sunt destule probleme în prezent, de ce ar trebui să ne mai ocupăm şi de trecut? Cât de important este pentru noi să ne cunoaştem istoria?

– Este extrem de important să ne înţelegem istoria, strămoşii şi orizontul cultural în care ne-am născut şi am crescut. Fără memorie, am fi doar nişte copii care păşesc în viaţă fără bogăţia intelectuală a trecutului şi fără experienţele pline de învăţăminte ale înaintaşilor. Am fi nişte orbi sub bolţile unui palat cu picturi de Rafael şi Rubens.

– Crezi că se predă suficientă istorie în şcoli? Cum ar trebui predată această disciplină?

– Puţine discipline sunt predate cum ar trebui în şcolile româneşti. Vina este atât a sistemului, cât şi a părinţilor şi a profesorilor. Doar printr-un efort comun poate fi schimbată situaţia. Trebuie să avem grijă la profesorii care nu interacţionează cu elevii, iar părinţii trebuie să fie mai atenţi la paşii greşiţi ai copiilor lor.

Una dintre marile probleme sunt manualele, scrise mai mult pentru CV-ul profesorului, decât pentru cei mici. Trebuie să renunţăm la predarea rigidă a faptelor şi să prezentăm trecutul ca o poveste, care să le stârnească imaginaţia şi să le rămână astfel întipărită în minte.

– De ce crezi că se „idealizează” adevărul istoric, în general, nu doar la noi?

– Cred că acest fenomen se află în strânsă legătură cu orgoliul fiecărei naţiuni, cu sensibilitatea specifică a comunităţilor. Întâmplările condamnabile şi ruşinoase din trecut sunt ascunse sub preşul opiniei publice, la fel ca orice alte incidente care pot murdări icoana eroismului naţional. Toate statele recurg la astfel de metode, cu scopul de a întări încrederea cetăţenilor în capacitatea de luptă şi în calităţile propriilor colectivităţi.

Cu alte cuvinte, idealizarea, cosmetizarea şi mistificarea istoriei ajută la crearea unor buni şi fideli patrioţi.

– În ce măsură ai pus în cărţile tale ficţiunea în slujba adevărului istoric?

– Ficţiunea trebuie să convieţuiască cu adevărul istoric pentru a putea recrea faptele din trecut. Sursele sunt lacunare şi puţine, mai ales cele din Evul Mediu, perioada despre care am scris. Cunoscând bine viaţa cotidiană a vechilor comunităţi, am încercat să conturez o poveste credibilă, chiar tangibilă.

Îmi place să folosesc contururile unor personaje reale şi să le dau culoare după gustul şi inventivitatea mea.

– În ceea ce priveşte cărţile tale, ai avut în minte un anumit tip de cititor atunci când le-ai scris?

– În primul rând, am scris aceste cărţi pentru mine, din nevoia stringentă de a construi lumi noi, de a-mi hrăni imaginaţia. Mă adresez unui cititor pasionat de istorie, dar şi unuia dornic de a se lăsa vrăjit de poveşti nespuse până acum şi de a întâlni personaje cum nu mai pot fi găsite astăzi.

Cărţile mele sunt nuvele istorice, în care relatez episoade din timpul Cruciadelor şi al Moldovei lui Vasile Lupu. Cred că am reuşit în mare măsură să readuc în minţile oamenilor de azi specificul colectivităţilor care nu mai pot vorbi pentru sine.

– Dacă ar fi să faci o scurtă „reclamă” cărţilor tale, ce le-ai spune cititorilor?

– Foarte pe scurt, le-aş spune cititorilor că vocea trecutului este mereu prezentă în jurul nostru. Şi că eu am reuşit doar să-i descifrez notele şi să-i fac îndrăgită muzicalitatea…

– Evident, nu pot încheia fără să întreb: ce urmează în viitorul apropiat pentru scriitorul şi istoricul Marian Horvat?

– Lucrez la un glosar de termeni istorici, bilingv, englez-român, împreună cu un profesor de la Facultatea de Litere şi cu un coleg de facultate. Acest proiect este primul de acest gen în istoriografia autohtonă şi va fi un excelent instrument de lucru pentru specialiştii români care vor să facă cunoscută istoria noastră peste hotare.

Deocamdată, sunt doctorand în cadrul Şcolii Doctorale “Istorie. Civilizaţie. Cultură”, din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca şi sper, în câţiva ani, să reuşesc să public o carte despre istoria medievală a Dejului, aşa cum nu a fost prezentată până acum.

În ceea ce priveşte literatura, intenţionez să scriu un roman de mari dimensiuni despre bătălia de la Mohács, care a precedat cucerirea Ungariei medievale de către turci şi a dus la o schimbare profundă a Europei Centrale. Proiectul este ambiţios şi deloc uşor de realizat, în condiţiile în care doresc să surprind tragedia resimţită de un întreg popor în momentul în care şi-a pierdut încrederea şi curajul, odată cu cei mai vrednici dintre fiii săi.

***

Marian Horvat s-a născut la Dej, în ziua de 6 august 1991. În 2010 a absolvit Liceul Teoretic “Alexandru Papiu Ilarian” din Dej, profilul Sport. Între anii 2011-2014 a urmat cursurile Facultăţii de Istorie şi Filosofie, Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, secţia Istorie, nivel Licenţă, iar ulterior masteratul “Societate, artă, identităţi în Europa Centrală. De la medieval la modernitate”. Titlul disertaţiei este “Nobilimea românească din comitatul Maramureş în timpul regelui Matia Corvin”. Este doctorand în cadrul Şcolii Doctorale “Istorie. Civilizaţie. Cultură”, sub coordonarea academicianului Ioan-Aurel Pop. Lucrarea de doctorat este dedicată istoriei medievale a Dejului (sec. XIII-XVI).

În anul 2012 a publicat nuvela istorică “Codrul Ducelui” (Editura „Eikon”, Cluj-Napoca), iar în 2015 o altă nuvelă istorică, “Vasile Vodă” (Editura „Avalon”, Cluj-Napoca). Articolele şi studiile sale au apărut în numeroase reviste de cultură şi de istorie: “Nord Literar”, “Caiete Silvane”, “Vatra Veche”, “Tabor”,  “Astra Salvensis”, “Gaudeamus. Alma Mater Crisiensis”, “Buletinul Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti” şi “Revista  PhiloHistoriss”.

A prezentat o parte din cercetările proprii în cadrul unor sesiuni de comunicări şi conferinţe ştiinţifice naţionale, inclusiv “Congresul Naţional al Istoricilor Români”, Cluj-Napoca, 25-28 august 2016.

Din 2016 este membru al Despărţământului “Dr. Teodor Mihali” Dej al ASTRA şi al Institutului de Genealogie şi Heraldică “Sever Zotta” din Iaşi.

În prezent lucrează la un glosar de termeni istorici, bilingv, englez-român, pentru specialişti.

Magdalena Vaida

Articole din aceeasi categorie