Marea sărbătoare a comunităţii armeneşti din Gherla

Sâmbătă, 16 iunie, în municipiul Gherla toate drumurile duc la Catedrala Armenească din centrul oraşului.

Cu ocazia tradţionalei sărbători „Sfântul Grigore Luminătorul”, de la ora 11:00 va avea loc Sfânta Liturghie, oficiată de preotul paroh msgr. Szakács Endre, Cuvântul Domnului fiind rostit de ambasadorul Vaticanului la Bucureşti, Nunțiul apostolic mons. Miquel Maury Buendia. Va cânta corul bisericii, care va interpreta câteva piese şi în limba armeană.

Evenimentul va contiua la 16:30 cu o conferinţă dedicată lui Szongott Kristóf, personalitate ilustră a armenilor din Transilvania, urmată de vernisajul unei expoziţii de fotografii din Armenia. Ambele manifestări culturale se desfăşoară la sediul UAR de pe strada Ştefan cel Mare. Începând cu ora 18:30, la Catedrala Armenească va avea loc un concert muzică de cameră.

Conform tradiţiei,  marea sărbătoare a armenilor din Gherla va fi onorată de numeroşi oaspeţi din ţară şi de peste hotare.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie