Luna octombrie – Luna Sfântului Rozariu

În Biserica Catolică, printr-o veche tradiție, luna octombrie este dedicată unei rugăciuni menită să-l conducă pe cel care se roagă spre Mântuitorul Isus Hristos prin ochii, inima și sufletul Maicii Sale, Preasfânta Fecioară Maria. Octombrie este numită și „Luna Rozariului”.

„Rozariul este psaltirea Preacuratei”, a spus Sfântului Părinte Pius al V-lea. Formula „Bucură-te, Marie” (varianta latină a rugăciunii Născătoare de Dumnezeu) o întâlnim deja în Misalul Roman din anul 650. Între anii 1100-1200, rugăciunea „Bucură-te, Marie” este răspândită în diferite țări, și multe persoane, în locul celor 150 de psalmi (Psaltirea), recitau de 150 de ori această rugăciune către Maica Domnului. În timpul vieții sale, Sfântul Dominic și misionarii lui au recomandat oamenilor să repete „Bucură-te, Marie” și să se gândească la misterele vieții Domnului Isus Hristos.

În anul 1569, Papa Pius al V-lea, printr-o enciclică, recomanda rugăciunea Rozariului în forma în care se practică ea astăzi. Papa amintea că această rugăciune a dobândit mari biruințe în lupta împotriva necredinței și a păcatelor. Cu timpul, obiceiul de a se ruga Rozariul devine obișnuit în toate țările, iar popularitatea sa crește an de an. Rozariul a fost recomandat de către zece Pontifi, și mulți sfinți l-au răspândit în lumea întreagă.

Între anii 1878-1903, Papa Leon al XIII-lea, numit „Papa Rozariului”, a dedicat 12 enciclice și 22 de documente acestei devoțiuni, pe care o numea: „cea mai plăcută dintre rugăciuni”; „un remediu pentru a ne obișnui să ne gândim la veșnicia care ne așteaptă”. Papa Pius al XI-lea spunea, în 1937, că Rozariul ocupă primul loc între devoțiunile în cinstea Fecioarei și că este util pentru înaintarea în credință, în speranță și în iubire.

În 1978, Ioan Paul al II-lea a surprins lumea, la puțin timp după alegerea sa ca Papă, cu această frază rostită în Piața Sfântul Petru: „Rugăciunea mea preferată este Rozariul”, iar, mai târziu, în multe ocazii, a recomandat această frumoasă practică de pietate. Pentru Ioan Paul al II-lea, Rozariul este „o scară pentru a urca la cer”, el „ne procură două aripi pentru a ne înălța în viața spirituală: rugăciunea mentală și rugăciunea orală”, este „rugăciunea cea mai simplă către Sfânta Fecioară, însă cea mai bogată în conținut biblic”. În timpul pelerinajului la sanctuarul Sfintei Fecioare a Rozariului de la Pompei, Papa Ioan Paul al II-lea a spus: „Rozariul este rugăciunea noastră preferată. Când o recităm, Preasfânta Fecioară se roagă împreună cu noi. Prin Rozariu facem ceea ce făcea Maria, medităm în inimile noastre misterele lui Hristos”.

Rugăciunea Sfântului Rozariu presupune a spune în mod repetat rugăciunea „Născătoare de Dumnezeu”, în patru cicluri de câte cinci mistere fiecare. La început, se rostește Crezul și apoi, fiecare mister din viața Mântuitorului este meditat pe parcursul unei decade, care cuprinde rugăciunea „Tatăl nostru” și de 10 ori rugăciunea „Născătoare de Dumnezeu”.

Primul ciclu, Rozariul de Bucurie, cuprinde misterele: „Bunavestire”, „Vizita Sfintei Maria la Elisabeta”, „Nașterea lui Isus”, „Prezentarea lui Isus în templu” și „Regăsirea lui Isus în templu”; Următorul ciclu, este Rozariul de Durere, misterele fiind: „Agonia lui Isus în Grădina Măslinilor”, „Biciuirea lui Isus”, „Încununarea lui Isus cu spini”, „Isus își duce Crucea” și „Moartea lui Isus pe Cruce”.

Rozariul de Mărire invită la meditație asupra misterelor: „Învierea lui Isus”, „Înălțarea lui Isus”, „Coborârea Spiritului / Duhului Sfânt”, „Înălțarea Preasfintei Fecioare Maria cu trupul și cu sufletul la cer” și „Încoronarea Preasfintei Fecioare Maria ca Regină a Cerului și a Pământului”.

Din anul 2003, Rugăciunea Rozariului cuprinde și Misterele de Lumină, cu cele cinci meditații: „Botezul lui Isus”, „Vestirea Împărăției lui Dumnezeu și invitația la convertire”, „Schimbarea la față a lui Isus” și „Instituirea Sfintei Euharistii la Cina cea de Taină”. Rozariul de Lumină a fost propus de către Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea cu ocazia promulgării Scrisorii apostolice „Rosarium Virginis Mariae”. Papa Ioan Paul al II-lea a declarat perioada octombrie 2002 – octombrie 2003 drept Anul Rozariului.

Rugăciunea Rozariului este o barieră împotriva diviziunilor celui rău, amintește și Sfântul Părinte Francisc, care a numit Rozariul drept ”rugăciunea inimii mele” și l-a definit drept un „compendiu al misterelor lui Hristos”.

V.S.

Articole din aceeasi categorie