La Dej s-a inaugurat cea mai modernă secţie de psihiatrie din judeţ

La Spitalul Municipal din Dej a fost inaugurată vineri, 7 octombrie, noua secţie de Psihiatrie, eveniment la care au fost prezenţi, alături de echipa managerială – dr. Mihai Pandrea, dr. Antonela Nicoară şi ec. Roxana Dălălău – primarul Costan Morar, deputatul Cornel Itu, dr. Dorina Duma, şefa Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Cluj, ec. Lăcrămioara Rădulescu, director executiv CASJ Cluj, consilieri locali şi judeţeni, personalul medical al instituţiei, numeroşi invitaţi.

Proiectul „Reabilitarea şi modernizare Pavilion 4, Psihiatrie – acuţi şi Psihiatrie – cronici” a demarat în 2001, odată cu memoriile adresate de conducerea spitalului Ministerului Sănătăţii şi administraţiei locale şi judeţene în vederea obţinerii finanţării necesare. Impedimentele de tot felul, cu prioritate cele financiare şi birocratice, nu au permis însă începerea lucrărilor decît în 2006, cînd consilierii dejeni au dat undă verde proiectului. Toată lumea a sperat ca în maximum doi ani, lucrările să fie terminate, dar acest lucru s-a întîmplat abia cu cîteva zile în urmă. Astfel, graţie sumelor alocate de la bugetul local şi celor primite de la Consiliul Judeţean (în total 14,5 miliarde lei vechi), Pavilionul 4 a devenit unul dintre cele mai frumoase şi moderne din întreg spitalul, ba chiar din întreg judeţul Cluj.

Avatarul” suportat de proiect a fost evocat de dr. Antonela Nicoară, prezentarea domniei sale fiind însoţită şi de imagini reprezentînd condiţiile aproape subumane de care dispuneau, în cadrul vechii secţii, atît bolnavii psihici, cît şi personalul medical. Spre bucuria tuturor, noua secţie aduce un real confort, condiţii de siguranţă şi o îngrijire adecvată pacienţilor. Aceştia vor dispune de 90 de paturi, repartizate în saloane de cîte 2 sau 3 paturi, grupuri sanitare noi, sală de mese, săli de tratament etc., toate cu dotări specifice corespunzătoare. Pe scurt, o secţie la standarde europene.

Alocuţiunile rostite de invitaţi, un scurt ceremonial religios oficiat de părintele Pavel Pop, tăierea panglicii inaugurale, vizitarea noii secţii şi al Laboratorului spitalului (de asemenea reînnoit şi dotat cu aparatură performantă), au fost următoarele momente care au marcat evenimentul de vineri.

Spitalul Municipal Dej funcţionează ca unitate sanitară din 19 mai 1862, în 1973 dobîndind statutul de persoană juridică. La ora actuală, într-o formulă clasică de organizare, dublată de 6 linii de gardă (urgenţă, chirurgie, terapie intensivă, interne, obstretică-ginecologie, pediatrie), spitalul dispune de 8 secţii şi 12 compartimente, avînd o capacitate de 348 de paturi şi deservind atît municipiul Dej, cît şi localităţile învecinate, respectiv cca. 70 de mii de oameni pe an.

Deservit de o echipă de medici tineri cu competenţe în laparoscopie, gastrofibroscopie, ecografie, colposcopie, homeopatie, biostimulare cu radiaţie laser şi tratamente fizioterapeutice, Spitalul Municipal Dej se bucură de o dotare modernă în majoritatea secţiilor, dînd posibilitate cadrelor medicale să practice cu succes intervenţii medicale în chirurgia generală, ortopedie, obstretică-ginecologie, traumatologie, ORL, oftalmologie, precum şi în tratamentele de specialitate.

Alături de spital îşi desfăşoară activitatea şi Ambulatoriul, care dispune de 4 cabinete de diagnosticare şi tratament ambulatoriu de specialitate. De asemenea, strînsa legătură de colaborare dintre Serviciul de Ambulanţă şi Serviciul de Urgenţă al spitalului face posibilă deservirea promptă şi calificată a tuturor pacienţilor.

În urmă cu un an, la inaugurarea secţiei de ginecologie-maternitate, în alocuţiunile rostite se sublinia faptul că din cînd în cînd au loc şi evenimente fericite în sistemul sanitar românesc. Revin asupra acestor cuvinte cu bucuria că astfel de evenimente (dacă tot se mai petrec !), au loc la Spitalul Municipal din Dej.

Magdalena Vaida

Articole din aceeasi categorie