La cafea cu GAL „Plaiuri Someşene”
La sfârşitul săptămânii trecute, la Cafeneaua Bistro Hayak din Gherla a avut loc un eveniment de informare cu privire la schimbările propuse de Strategia de Dezvoltare Locală (SDL) a Municipiului Gherla prin proiectele POR şi POCU, organizat de Grupul de Acţiune Locală „Plaiuri Someşene”.
Sub deviza „Implică-te în prezent! Schimbă viitorul” au fost discutate cele mai importante probleme ale strategiei de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii, proiectul fiind implementat în municipiul Gherla din 1 octombrie 2018, până în 30 septembrie 2023. Cu această ocazie au fost dezbătute aspecte referitoare la educaţie, sănătate, ocuparea forţei de muncă, participare socială. S-au ridicat şi probleme de soluţionare a proiectelor, unele fiind deosebit de atrăgătoare din punct de vedere social, cum au fost cele referitoare la înfiinţarea de noi firme care să asigure locuri de muncă pentru tinerii oraşului sau înfiinţarea „Frigiderului Comunitar” (o premieră, la Gherla), prin care să fie colectate resturile de mâncare din restaurantele şi cantinele oraşului. Foarte mult s-a discutat pe marginea brandului local, organizatorii solicitând păreri şi iniţiative referitoare la promovarea valorilor culturale şi istorice ale municipiului. O adevărată masă rotundă, onorată de şefi de instituţii, directori de unităţi şcolare şi centre de copii preşcolari, locuitori ai oraşului. S-a hotărât ca lunar să aibă loc astfel de întâlniri organizate de Grupul de Acţiune Locală „Plaiuri Someşene”.
SZ.Cs.