La 80 de ani de la moartea sa, mareşalul Hindenburg rămîne un subiect de controversă în Germania

AFP

Mareşalul Paul von Hindenburg, “erou” german din Primul Război Mondial, dar şi preşedintele care i-a facilitat ascensiunea la putere a lui Adolf Hitler, continuă să fie, la 80 de ani de la moartea sa, un subiect de controversă în Germania, ilustrînd raportul complex pe care această ţară îl întreţine cu trecutul său.

Hindenburg rămîne în istorie ca marele învingător din bătălia de la Tannenberg (26-30 august 1914) împotriva armatei ruseşti şi mai ales din acest motiv pieţe şi bulevarde continuă să îi poarte numele, iar mai multe oraşe l-au făcut cetăţean de onoare.

Dar mareşalul conservator este şi cel care a decis să-l numească pe Hitler cancelar la 30 ianuarie 1933, semnînd astfel sentinţa Republicii de la Weimar pe care o prezida din 1925. Ar trebui onorat sau denigrat? De mai mulţi ani, personalitatea “bătrînului militar mustăcios”, mort la 2 august 1934, revine cu regularitate în dezbaterile politice locale într-o Germanie care are semne de întrebare legate de ambiguitatea acestuia, dar şi, prin prisma sa, asupra propriei sale istorii.

La începutul verii, parlamentul statului-oraş Berlin a decis să se ocupe de “cazul Hindenburg”. La 20 aprilie 1933, capitala germană decidea că mareşalul merita să devină cel de-al 58-lea cetăţean de onoare al său. Cel de-al 59-lea, desemnat în aceeaşi zi, se numea Adolf Hitler. Dacă acesta din urmă a dispărut din listă în decembrie 1948, Hindenburg a rămas, spre marea nemulţumire a anumitor aleşi.

“La 100 de ani de la începutul Primului Război Mondial, a venit vremea să îl excludem din grupul celor care pot fi un motiv de mîndrie pentru Berlin pe acest militarist care i-a deschis calea lui Hitler”, a pledat Wolfgang Brauer, din cadrul partidului de stînga radical Die Linke aflat la originea unei moţiuni de excludere.

Dar conservatorii CDU şi partidul social-democrat, majoritari, s-au opus acestei iniţiative într-o dezbatere aprinsă. În context, deputatul SPD Alex Lubawinski l-a descris pe mareşal drept “o personalitate cu multiple faţete”, considerîndu-l, printre altele, un “democrat”. Preşedintele grupului parlamentar SPD, Torsten Schneider, nu a dorit să se exprime, iar o purtătoare de cuvînt a explicat că grupul “continuă să dezbată acest subiect”.

Şi alte oraşe au ales să renege numele mareşalului. În 2012, Munster (nord-vest) a decis să redenumească o piaţă ce purta numele acestuia. O petiţie cu peste 15.000 de semnături a determinat autorităţile să organizeze un referendum local cîştigat în cele din urmă de tabăra “anti-Hindenburg” cu aproape 60% din voturi. Kiel (nord), Dortmund (vest), Halle, Leipzig (nord-est), Munchen (sud) sau chiar Stuttgart (vest) l-au retras pe Hindenburg de pe lista cetăţenilor lor de onoare.

Wolfram Pyta, profesor de istorie contemporană la Universitatea din Stuttgart şi autor al unei biografii de referinţă asupra personalităţii lui Hindenburg, a refuzat un verdict partizan. Dar el a remarcat că Hindenburg nu era, la momentul chemării lui Hitler la cancelarie, bătrînul senil şi uşor manipulabil descris de anumiţi istorici. Hindenburg “a ştiut întotdeauna ce făcea”, a declarat el recent pentru cotidianul Die Welt. “În spatele nominalizării lui Hitler (…) el a văzut o şansă de a pune în aplicare viziunea sa a unei “comunităţi naţionale” nu numai prin forţa puterii prezidenţiale, ci datorită sprijinului unui guvern autoritar”.

Pentru el, vigoarea dezbaterii germane, care nu vizează doar personalitatea lui Hindenburg, reflectă foarte bine propensiunea spre “autocritică” a Germaniei atunci cînd vine vorba de a-ş examina propriul trecut.