La 12 ani, admis la o universitate pentru a studia fizică biomedicală

Un băiat în vârstă de 12 ani a fost admis la o universitate din Mexic unde va studia fizică biomedicală, potrivit DPA. Carlos Antonio Santamaria Diaz va fi cel mai tânăr student de la Universitatea Naţională Autonomă din Mexico (UNAM), după ce a fost admis în urma unui examen, a confirmat instituţia de învăţământ. ‘’Vreau doar să studiez; dacă îmi închid porţile, o să intru pe fereastră’’, a spus tânărul student potrivit UNAM. Băiatul, originar din oraşul Cuernavaca, la 90 de kilometri sud de Ciudad de México, a colaborat cu universitatea din capitală încă din 2015 la elaborarea unor studii în domeniul chimiei analitice, biochimiei şi biologiei moleculare. Examenul de admitere a fost dificil pentru că ‘’nu mă descurc încă foarte bine cu integralele’’ la matematică, a spus Santamaria, care este interesat de domeniul reconstrucţiei celulare ca modalitate de a vindeca bolile. Băiatul a trecut foarte repede prin toate etapele şcolare. Universitatea l-a descris pe Santamaria ca un ‘’student cu capacităţi cognitive superioare, jucăuş, timid’’.
Carlos Antonio ‘’a sfidat timpul şi regulile administrative’’, se mai spune în declaraţia instituţiei de învăţământ.

Articole din aceeasi categorie