ÎPS Bartolomeu al Clujului: Icoanele nu pot fi obiectul unei decizii statale

Într-o declaraţie făcută ieri presei, mitropolitul Bartolomeu al Clujului a apreciat protestele liber-cugetătorilor care doresc eliminarea icoanelor din şcolile româneşti ca fiind „o incriminare în numele discriminării, aşa cum comunismul experimenta dezumanizarea sub lozinca umanismului”.

„Se pare – a afirmat Înalt Prea Sfinţia Sa Bartolomeu – că recenta Lege a Cultelor nu-i afectează pe protestatari; ei nu „defaimă”, nu „ofensează” ci, mai simplu, neagă. Ei bine, acestei negaţii îi poate sta în faţă un singur exemplu care Bartolomeu-Anania-01demonstrează că, departe de a provoca vrajba sau ura, icoana inspiră linişte, încredere, speranţă, reconciliere. Celebra „Pace de la Cozia”, din 22 ianuarie 1999, între minerii dezlănţuiţi şi un guvern speriat de iminenţa unui război civil, a fost posibilă datorită prezenţei icoanelor în sala de conferinţă, prin care confruntarea a devenit dialog”.

Mitropolitul Bartolomeu a amintit ieri, în aceeaşi declaraţie făcută presei, că religia, ca materie a trunchiului comun, este prevăzută în Legea Învăţămîntului, „fără ca prin aceasta să i se răpească elevului libertatea de a o refuza”. De asemeni, a amintit şi că „din paisprezece state ale Comunităţii Europene, doar două nu au religia în sistemul educaţional”; or, din acest punct de vedere, ”iată că ni se îmbie gloria de a ne aşeza la coada continentului”.

„Icoana e mai mult decît un material didactic, decît o operă de artă, decît un simbol; prin sfinţire, ea devine sfîntă. Alungi sfinţenia, se cască vidul. Printre datinile noastre de Crăciun, colindate în spaţiul public, se numără şi „steaua frumoasă şi luminoasă”, în centrul căreia e zugrăvită icoana Naşterii Domnului. Răpiţi-i stelei icoana şi de îndată se va preface în semnul golului pe care-l ştim” – a adăugat IPS Bartolomeu.

Apreciind că, indiferent cîte ironii s-ar face pe seama „mioriticului”, icoanele – născute, ca şi colindele, odată cu poporul român şi  componente ale sufletului românesc, mărturii ale identităţii cu care intrăm în Uniunea Europeană – „nu pot fi obiectul unei decizii statale”, mitropolitul Bartolomeu a mai adăugat: „Îl invit pe iconoclastul cu certificat de sănătate mintală ca, în virtutea libertăţii cavalereşti pe care i-o respectăm, să intre ziua într-o sală de clasă şi, în prezenţa elevilor, să smulgă icoana de pe perete, el, cu mîinile lui. Ne vom ruga pentru el”.

M. TRIPON

(Adevărul de Cluj, 21 decembrie 2006)

Articole din aceeasi categorie