ÎPS Andrei Andreicuţ: Mitropolitul Bartolomeu a fost un ierarh al Bisericii cu o ţinută de excepţie

Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost un om mare, un ierarh al Bisericii cu o ţinută de excepţie, iar minimum de recunoştinţă faţă de arhipăstorii noştri este ca la soroacele pe care ni le-a lăsat Sfînta Biserică să le facem pomeniri şi să ne rugăm pentru ei, spune mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Andrei Andreicuţ.

“Intrăm, prin Hristos Domnul, în comuniunea care ne cuprinde şi pe noi şi pe cei ce au plecat dincolo. Le păstrăm, astfel, memoria şi le călcăm pe urme. Zice Sfîntul Apostol Pavel în «Epistola pentru evrei»: «Aduceţi-vă aminte de înaintaşii voştri, băgaţi bine de seamă cum şi-au sfîrşit viaţa şi urmaţi-le credinţa». Credinţă puternică a avut mitropolitul Bartolomeu. Să-i călcăm pe urme”, a declarat, duminică, presei, ÎPS Andrei Andreicuţ, la ieşirea din Catedrala Mitropolitană, după oficierea slujbei de pomenire a mitropolitului Bartolomeu Anania, la un an de la trecerea sa la cele veşnice.

Înaltul ierarh le-a spus credincioşilor veniţi la Catedrala Mitropolitană, pentru a cinsti memoria marelui lor păstor, “că niciun cuvînt rostit de noi nu ar fi mai binevenit decît citirea Testamentului pe care ni l-a lăsat arhiepiscopul şi mitropolitul Bartolomeu”.

ÎPS Andrei Andreicuţ a dat citire Testamentului mitropolitului Bartolomeu, iar apoi a împlinit datina creştină a parastasului, înconjurat de un sobor de preoţi. După oficierea slujbei de pomenire, mitropolitul, clerul şi credincioşii au coborît pentru o pioasă închinare în cripta ierarhilor de sub absida altarului Catedralei Mitropolitane, unde este înmormîntat marele arhiereu.

Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului Bartolomeu Anania a trecut la cele veşnice, la 31 ianuarie 2011, în urma unei îndelungate suferinţe.

Articole din aceeasi categorie