Ion Iliescu: Se impune o analiză în cazul proiectului Roşia Montană

În cazul proiectului privind exploatarea auriferă de la Roşia Montană se impune o analiză, a declarat marţi, la Antena 3, fostul preşedinte al PSD, Ion Iliescu, preşedinte de onoare a PSD, citat de Agerpres.

În opinia acestuia, preşedintele Traian Băsescu se substituie încă odată premierului, dar şi miniştrilor de resort, atît în această privinţă, cît şi în ceea ce priveşte prezenţa sa pe şantiere de autostrăzi.

„Altminteri, şeful statului are anumite răspunderi şi prezenţa sa, inclusiv pentru a clarifica şi a impulsiona factorii responsabili, nu este de neglijat. Din păcate, capătă cu totul un caracter nefericit pentru postura şi atribuţiile şefului statului. Şi eu am fost la inaugurarea Autostrăzii Soarelui, dar de treaba aceasta s-au ocupat ministerul de resort şi companiile care au realizat acest lucru”, a spus Ion Iliescu.

În opinia acestuia, astfel de apariţii ale preşedintelui Traian Băsescu sînt legate de imaginea sa. „Toate acestea nu au alt scop decît să marcheze o anumită prezenţă a domniei sale, ca şi în legătură cu exploatarea de la Roşia Montană, care prezintă un anumit interes pentru cetăţeni din zonă, care este calamitată din punct de vedere economic, şi ideea stimulării unor activităţi economice nu poate să nu fie de interes naţional şi local”, a spus fostul preşedinte.

Ion Iliescu a subliniat că, personal, nici „măcar nu a îndrăznit” să-şi exprime o părere pe marginea unei astfel de teme, reamintind că, în perioada în care era şef de stat, s-a creat o comisie mixtă guvernamentală constituită din reprezentanţi ai Guvernului, Academiei Române şi Parlamentului, pentru a se ajunge la o concluzie comună legată de situaţia mediului. „Sînt exploataţii care folosesc cianuri şi am avut scăpări din zona Băii Mari şi există opinii contrarii. (…) O analiză se impunea şi e păcat că de ani de zile această chestiune trenează”, a adăugat liderul de onoare al PSD.

Potrivit acestuia, „lucrurile trebuie lămurite”, pentru a se evita orice accidente. În acelaşi timp, spune Ion Iliescu, stimularea activităţii economice este utilă. El a adăugat însă că nu cunoaşte elementele de contract cu Gold Corporation, respectiv în ce măsură interesele statului român să fie bine tratate.

Pe de altă parte, fostul preşedinte consideră că România are nevoie de un ministru al Muncii calificat, „care să înţeleagă, să cunoască şi să se ocupe de politica statului pentru rezolvarea problemelor sociale fundamentale”.

Articole din aceeasi categorie