Ioan Bîldea: „Dezvoltarea durabilă, un mit pentru Apostu”

Organizaţia de tineret a PNL Cluj–Napoca propune acordarea unor facilităţi fiscale persoanelor fizice care îşi instalează în regie proprie sisteme de încălzire ce utilizează energie regenerabilă.

„Ca măsură de încurajare a investiţiilor în energia verde, solicităm scutirea în proporţie de 100% de la Ioan-Bildea-03plata impozitului pe locuinţă, pentru doi ani de zile, a clujenilor care optează pentru surse alternative de energie. Astfel, contribuabilii persoane fizice care realizează lucrări de montare şi punere în funcţiune a instalaţiilor cu panouri solare pentru încălzirea apei calde menajere şi)sau încălzirii locuinţelor, a panourilor fotovoltaice pentru producerea energiei electrice, sau pompe de căldură, s-ar putea bucura de această facilitate pentru locuinţa de domiciliu”, spune preşedintele TNL Cluj-Napoca, Ioan Bîldea, precizînd că această scutire ar trebui acordată doar acelor contribuabili care nu beneficiază de finanţare de stat prin programe guvernamentale sau locale şi nu au datorii către bugetul local.

„Avînd în vedere impactul pozitiv asupra mediului pe care îl are folosirea unor astfel de sisteme bazate pe energie regenerabilă, consideram utilă şi necesară încurajarea investiţiilor în acest sector. Totodată, Primăria ar trebui să ia în considerare acordarea acestei facilităţi şi persoanelor fizice care îşi vor izola termic integral locuinţele, conform normelor în vigoare, sau îşi vor reabilita pe cont propriu faţada exterioară a imobilelor în care locuiesc. Aceste lucrări pot fi sprijinite şi prin scutirea de la plata taxelor necesare pentru eliberarea autorizaţiilor de construire”, arată Bîldea, subliniind că aplicarea acestor soluţii ar demonstra un interes real al edilului şef pentru dezvoltarea durabilă a administraţiei municipale şi nu doar pentru promisiuni electorale.

Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie