Investiţii în ce?

RADU VIDA

După ce s-a distrus totul şi au rămas doar fantome din industria productivă, aşa, neperformantă, greoaie şi depăşită, cum era, cineva (?!?) a inventat sloganul după care Statul este un prost manager. Şi că dacă există, ar trebui să fie cît mai… mic, şi să se ocupe de altceva. Nu de industrie, agricultură, construcţii etc.

Zis şi făcut.
Statul şi-a luat liber de la responsabilitatea de a dezvolta anume industrii şi s-a apucat de făcut. A investit masiv în parcuri de joacă. Şi a umplut meleagul cu tot felul de tobogane, hintuţe ş.a.m.d. În paralel a dezvoltat mănăstirile şi bisericile. Şi a fabricat, pe banii contribuabililor, preoţi făr’ de număr. Aşa, să fie, cîte doi trei într-o parohie, ba chiar să-şi dorească fiecare să zidească cîte un lăcaş de rugăciune. A dotat aceste lăcaşuri noi, le-a renovat pe cele vechi…Aşa că, secolul XXI ori va fi religios, ori ne ia Dracu’! Şi, ca sa nu ziceţi că-s rău, remarc că a cîrpit pe ici pe colo. Nu în punctele esenţiale, că s-ar supăra Conu Iancu, da’ a pus petice. Să nu intrăm în UE chiar cu pantalonii rupţi. La fund de tot, adică pe ultimele locuri s-au situat investiţiile în drumuri. Bibilit pe ici pe colo, reparat, vas’zică, şi cîteva drumuri noi, cele mai multe spre Estul glorios. Aşa ne-am legat de R. Moldova şi Bulgaria. Nimic rau în asta. Numai că spre Vest? Nimic. Într-acolo se merge la şedinţe sforăitoare, numai cu avionul. Şefii, autointitulaţi demnitari, vreau să spun.

Dacă Statul nu se poate lăuda cu nimic în domeniul investiţiilor, privaţii s-au întrecut pe ei înşişi. Bodegi, de le zice boutique-uri. Covrigării. Florării, denumite în engleză, de nici patronii lor nu ştiu prea bine ce şi cum în cestiune. Birouri de… consulting. Cînd nu-s birouri de traduceri. Alte şi alte mizilicuri. Clasa care, zice, a săltat de la brîu în sus a investit şi ea. Cîrciumi. Restaurante. Hoteluri.

Saloane de masaje legale şi bordeluri pe şest. Curierat mai mult sau mai puţin rapid. Bazine de înot, săli de fitness, de le zice Spa. Şi Aquapark-uri, de nu le mai zice nicicum.

Aşa se face că s-a umflat orezu-n unii „patriote naţionale”, cînd au auzit că sîntem o ţară de vînzători. Statistica arată că 160.000 de oameni sînt angajaţi în sectorul vînzări. Cu salarii după care, Statului îi fluieră vîntul prin buzunare. De-i zice şi la asta „visterie”. Dar, pe lîngă aceştia, mai sînt 140.000, cea mai mare parte a lor tineri, care sînt angajaţi ca lucratori comerciali. Într-un cuvînt:

Oameni care nu produc nimic.
Nimeni nu vrea să facă un atelier de confecţionat ace, brice sau… ce vreţi dumneavoastră. Să producă cu 1 leu şi să vîndă cu 1 euro! Nu zic că bietul investitor să facă uzine, combinate de fiare forjate sau nu, porturi şi şantiere navale! Doamne fereşte! Dar nici nu cred că e de ridicat în slăvi cel care vine cu un sac de bani şi-l investeşte în terenuri. Pe care, pe urmă, vînează în draci. Sau prinde cheag din te miri ce afaceri „cinstite” cu Statul. După care, cică, face drumuri cu gropi. Tot contractînd cu Statul.

Ne vindem căciula unul altuia, ştiind exact că, într-o vreme, am furat-o de la vecinul Costică. Adică, tot de la noi. Facem bere, dar ca să ne crească burdihanurile, fără să ne gîndim că, poate, şi occidentalu’, draguţul de el, ar vrea să ne cumpere marfa. Export am zis?

Desigur. Pentru a mai aduce ceva din euroii făcuti aici şi dusi, cu sacoşa, dincolo, în Vest, de unde ar fi trebuit să ne vină lumina.
Că din est… ne-a ieşit pe nas de atîta… întuneric.