Între Boc şi sindicalişti – lunetiştii

ILIE CĂLIAN

Vineri, spre prînz, am văzut la televizor o imagine care nu m-a chiar speriat, dar m-a pus pe gînduri: lunetişti pe acoperişurile unor blocuri. Nu, nu erau la Bucureşti, pe lîngă Casa Poporului, unde urma să înceapă lucrările sesiunii parlamentare a NATO şi unde ar fi avut o explicaţie credibilă. Se întîmpla la Timişoara. Pe cine erau puşi să-i ţintească lunetiştii? Pe sindicaliştii care veniseră să protesteze sub ferestrele clădirii în care erau adunaţi mai-marii PDL, în frunte cu preşedintele PDL, premierul Emil Boc.

Am auzit şi o explicaţie oficială: cum că, oriunde s-ar duce primul ministru, se urmează un protocol de securitate. Aşa o fi, numai că există diferite grade de alertă. Să fi fost premierul chiar în pericol de a fi asasinat de către sindicaliştii din învăţămînt, sănătate şi alţi protestatari?! Greu, foarte greu de crezut! Atunci?

Haideţi să rememorăm fapte din ultimii ani. Să începem cu specialistul în „băi de mulţime”, preşedintele Traian Băsescu. Vă amintiţi că, după referendumul care i-a blocat debarcarea de către Parlament, Traian Băsescu a promis să se întîlnească periodic cu bucureştenii. Dar preşedintele nu şi-a ţinut nici această promisiune. Iar de atunci încoace, speranţa sa pentru întîlnirile cu „masele” a scăzut continuu. Dar premierul Boc? Avea şi el marea plăcere populistă de a se arăta „om din popor”: dădea cu coasa, cu tesla şi toporul ş.a.m.d., căutînd aprecieri şi aplauze.

Pe unde s-a arătat în ultima vreme, cu figura sa bonomă, Emil Boc? La tăieri de panglici. Scriam, cu altă ocazie, că lungimea panglicilor tăiate ar putea fi mai mare decît drumurile pe care le-a „făcut” el, ca prim-ministru, din cap în coadă, de la proiect, la ultimul strat de asfalt. De fapt, toate lucrările de şosele, autostrăzi şi drumuri cu care se împăunează Emil Boc au fost concepute şi începute înainte de a deveni el prim-ministru. Chiar aici, lîngă noi, cele două centuri – Apahida – Bulevardul Muncii, şi Apahida – Vîlcele – au început prin 2007-2008 şi ar fi trebuit terminate pînă în 2009. De ce îi place lui Boc să taie panglici? Pentru că acolo nu sînt prezenţi decît constructorii – temători, pentru că, de obicei, nu respectă termenele de execuţie şi de calitate – şi ziariştii, în frunte cu cei de la televiziune, care-l arată naţiunii fălindu-se cu marile realizări ale guvernării PDL. Aşadar, nu are de făcut faţă unor protestatari, unor sindicalişti, pensionari şi şomeri, care să-i ceară socoteală pentru scăderea dramatică a nivelului de trai şi a calităţii vieţii.

Desigur, este greu să-i ameţeşti zi de zi pe oameni cu vorbe despre cît de minunată este guvernarea PDL-UDMR-UNPR. Nu e de mirare că Boc face declaraţii tot mai confuze. Astfel, spunea la Timişoara: „Ceea ce a făcut acest guvern se poate rezuma într-o frază: mai puţini bani pentru susţinerea statului şi mai mulţi bani pentru investiţii şi locuri de muncă”. Să înţelegem că reducerea salariilor bugetarilor, impozitarea unor pensii, mărirea TVA cu 5%, aruncarea în şomaj a sute de mii de salariaţi înseamnă „mai puţini bani pentru susţinerea statului”, sau mai puţini bani pentru familiile cetăţenilor care suportă acest guvern? În privinţa investiţiilor şi noile locuri de muncă create de acţiunile guvernului Boc – să fim serioşi! Dacă ar fi aşa cum susţine Boc, de ce s-a văzut nevoit însuşi şeful său, Băsescu, să-l urecheze public, cerînd ca Guvernul Boc să se grăbească să creeze 200.000 de locuri de muncă?! Las la o parte faptul că însuşi modul în care înţelege Traian Băsescu intervenţia statului pentru crearea locurilor de muncă este confuză. Dar, dacă Guvernul Boc ar fi „creat” cîteva locuri de muncă printr-un program coerent şi de perspectivă, cu siguranţă Băsescu n-ar fi dat alarma.

Însă, oricîte reproşuri s-ar putea aduce guvernării sale, şi oricîte proteste poate naşte ea, ideea lui Emil Boc de a se înconjura cu lunetişti, care să-l apere de sindicalişti, ţine de o paranoie politică greu de acceptat într-o ţară în care de obicei, „mămăliga nu explodează”. Nici acum, cu toate greutăţile fiecăruia: românul are modul lui de a se revolta abia atunci cînd i-a ajuns cuţitul la os. Asta, dacă are os…

Articole din aceeasi categorie