Îndemn la încredere în iubirea nesfârșită a lui Dumnezeu

În acest timp de pelerinaj spiritual care ne duce spre lumina Învierii suntem chemați să trăim cu înnoită nădejde situația în care ne aflăm. O speranță care se înalță nu din încrederea în propriile noastre forțe, ci din aducerea aminte cu smerenie de ceea ce am pierdut din vedere de ceva timp: faptul că mântuirea, salvarea noastră vine de la Dumnezeu.

Cuvintele Sfântului Profet Iezechiel, care vor răsuna în Sfânta și Marea zi de Sâmbătă și la Denia Prohodului din Vinerea Mare, sunt cuvintele de speranță pe care Dumnezeu le adresează poporului Său într-un moment în care totul părea pierdut, în care evidența era sclavia și moartea. Sfântul profet trezește credința poporului prin cuvinte pline de speranță: «Astfel veți ști că Eu sunt Domnul, când voi deschide mormintele voastre și vă voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre» (Ez. 37,13).

A ieși din mormânt, pentru noi, astăzi, este a ieși din disperare și din necaz. A reuși să trecem dincolo de ceea ce este evident și de a recunoaște primatul lui Dumnezeu în viața noastră. Trăim momente în care ne gândim, poate, doar la ceea ce am pierdut, la ceea ce ne lipsește, fără a regăsi și a înțelege ceea ce primim și câștigăm. Mai ales în relația noastră cu Dumnezeu, de a simți cât ne lipsește întâlnirea cu El în casa (biserica) unde este prezent cu Trup și Sânge în Taina de pe altar. În aceste zile suntem împiedicați de a-L primi în mod fizic, material, dar avem posibilitatea întotdeauna de a ne uni cu El în mod spiritual. Să dorim din toată inima să primim Trupul și Sângele Domnului nostru Isus Cristos și El se va uni cu noi în mod spiritual. Această comuniune spirituală este întărită prin legătura video cu Jertfa ce se aduce pe altar. O realitate virtuală care ne permite doar să vedem, nu să fim și împreună părtași în mod fizic la Sfânta Jertfă. Pentru a evita riscul de a cădea într-o credință „virtuală”, este importantă starea sufletească, curățirea sufletului prin părere deplină de rău pentru păcatele făcute și cu hotărârea de a le spovedi cât mai repede cu putință.

Am avut ocazia de a citi mai multe mărturii ale credincioșilor despre cum aceste zile de lipsuri i-au făcut să înțeleagă ce mare dar ne-a făcut Domnul nostru Isus Cristos. Un dar care de prea multe ori nu era nici înțeles, nici prețuit îndeajuns. Uneori, credincioșii considerau că se pot cumineca fără prea multă reculegere, poate chiar fără a înțelege că în acea bucată de pâine îmbibată de vin nu era doar ceea ce se vede, ci Însuși Dumnezeu care se dă nouă. Aceste zile ale stării de urgență, care devin zile de reculegere și de apropiere în familii, pot deveni un dar de la Dumnezeu dacă vom ști să le trăim rugându-ne împreună și bucurându-ne de prezența celor dragi.

Dumnezeu ne va elibera de păcat și de toate consecințele păcatului: degradarea, boala și moartea. Ne va elibera dacă vom ști să avem încredere și nădejde în El, într-un cuvânt: dragoste de Dumnezeu. Ne vom întări în speranță dacă vom medita la învierea lui Lazăr din mormânt a patra zi. Evenimentul învierii lui Lazăr face trecerea de la perioada Postului, a meditării suferințelor morții Mântuitorului în Săptămâna Mare, la Marea Duminică a Sfintelor Paști când sărbătorim Învierea Domnului nostru Isus Cristos. Este momentul care întărește speranța creștină.

În greutăți și necazuri să privim la minunile lui Dumnezeu. Precum Isus spune apostolilor, boala și moartea lui Lazăr nu este o pedeapsă pe el. La fel spune Isus și despre orbul căruia îi cere să se spele pe ochi la scăldătoarea Siloamului și își va redobândi vederea. Nu sunt pedepse, ci acestea sunt spre mărirea lui Dumnezeu.

Bineînțeles că orice situație de suferință face ca omul să-și amintească trecutul, greșelile pe care le-a săvârșit și să înceapă să le repare. La fel, boala aduce în sufletul bun și o analiză profundă, o meditație asupra rostului vieții pe pământ. Cel mai important este ca totul să se facă spre preamărirea lui Dumnezeu. «Această boală nu este spre moarte, ci pentru mărirea lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu să Se preamărească» (In. 11,4).

Să privim exemplul Preasfintei Fecioare Maria, care s-a aflat în fața celei mai dureroase încercări: suferința, moartea și așezarea în mormânt a Fiului Său. O durere pe care a știut să o traverseze prin rugăciune și credință în Cuvântul lui Dumnezeu. Au fost trei zile de durere intensă, dar chiar și trei ani ar fi reprezentat puțin față de veșnicie. Preasfânta Fecioară Maria a trăit și a suportat totul spre preamărirea lui Dumnezeu și a fost învrednicită de o mărire extraordinară pe pământ și mai ales de aceea de Regină a Cerului și a Pământului.

Să ne încredințăm Preasfintei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu și a noastră, Neprihănitei Sale Inimi, celei care a știut să-și păstreze neștirbite credința și speranța în dragostea fără de margini a lui Dumnezeu.

Pr. Augustin FLĂMÂND