Ultima găselniță în materie de mobilier urbanistic, la Dej, constă în două băncuțe. Amplasate într-un spațiu prea gol în opinia Primăriei (sau a primarului, că de fapt, e același lucru), cele două obiecte nu servesc nimănui și în nici un caz scopului pentru care 
se presupune că au fost create.
Dacă nu s-a putut face o parcare asezonată cu borduri, în chiar buricul târgului, nimic nu i-a împiedicat pe specialiștii urbaniști să sugereze amplasarea băncilor fix acolo unde nu folosesc la nimic. Sigur, băncile 
în sine nu sunt vinovate, doar că ar fi preferat un loc cu umbră, unde tot omul ostenit să aibă parte măcar de puțină răcoare. Că de priveliște, ce să mai zici! Poți privi cu optimism peste capotele mașinilor parcate în zonă, spre centrul urbei, poți să admiri iarba uscată și dosul Lupoaicei (cu cei doi avortoni care i-au înlocuit puii furați), poți să inhalezi cu sete aerul infestat cu gaze de eșapament sau poți să-ți gâdili genunchii cu iarba care crește zglobie la picioarele tale. Noroc cu chioșcurile cu flori care mai salvează tristețea acestui loc, dar numai dacă stai cu spatele la oraș…
Asta dacă se încumetă cineva să șadă în plin soare, la 32 de grade Celsius! Cum n-am văzut pe nimeni să fie atât de curajos, concluzia este că iar s-au cheltuit niște bani aiurea. Mă rog, pentru fandoseala și 
buzunarul cuiva. Cam așa cum s-au cheltuit bani grei pe zecile de tuia orna-mentale, care au înlocuit arborii alinia-mentelor stradale și care se ofilesc cu grație în ghivecele devenite coșuri de gunoi. O altă invenție care merită a fi brevetată de orașele patriei.
Drept pentru care, deocamdată, dar și pentru a le demonstra utilitatea, îl invit pe primarul Costan Morar să stea o oră măcar în arșiță (fără umbrelă!), pe minunatele sale băncuțe și să privească, fie orașul murdar pe care-l betonează gospodărește, fie parcul chelit al Colegiului “Andrei Mureșanu”.
Scriitorul timișorean Daniel Vighi scria la un moment dat despre “Psihopatologia locuirii urbane”, cu referire la orașul de pe Bega, maltratat estetic în ultimii 30 de ani și îngropat în betoane și asfalt. Păstrând proporțiile, Dejul se poate mândri de asemenea cu transformarea sa într-un oraș bolnav și prăfuit, un oraș al mașinilor 
și betoanelor, un deșert de piatră, un dezastru peisagistic conceput de politica unui edil (culmea, inginer agronom de meserie!) care s-a dovedit dușman înverșunat al spațiilor verzi.
Sper, totuși, să mai existe cetățeni al urbei, care să nu-I ierte niciodată pentru masacrul arborilor (din parcuri, din Pădurea Bungăr, de pe străzi și de pe Dealul Florilor), așa cum nu i-au iertat nici pe ceilalți primari cu viziuni catastrofale pentru oraș. Să lași în urma ta doar betoanele și asfaltul cu care ai omorât iarba, florile, copacii, nu ăsta este viitorul lumii urbane, domnule primar!
Respirăm, se pare, cel mai poluat aer din Europa, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății, dar cui îi pasă dacă parcările sunt mai importante decât sănătatea oamenilor?!
M. Vaida