Începuturile școlii medicale clujene (I)

Proiectul editorial realizat de ziarul Făclia de Cluj şi Universitatea „Babeş-Bolyai’’ în contextul aniversării a 100 de ani de la înființarea Universității Naționale a Daciei Superioare și de la instalarea administrației românești de la Cluj continuă cu prezentarea perioadei de început a unuia dintre cele mai prestigioase şi emblematice simboluri ale oraşului: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu’’.
Anul 2019 este un răstimp de sărbătoare pentru școala medicală clujeană. Se împlinește un veac de când, pentru întâia dată, a răsunat la catedră graiul românesc. Într-un context politic favorabil, cel al Marii Uniri, românii ardeleni și-au împlinit un mai vechi deziderat, acela de a studia, la nivel superior, în limba națiunii din care făceau parte. În 1919, cuprinși de entuziasm, transilvănenii puneau temelia unui înalt templu de cultură.
La cererea intelectualităţii şi sub presiunea opiniei publice, Consiliul Dirigent, guvernul provizoriu al Transilvaniei, a decis reorganizarea pe baze româneşti a Universităţii maghiare „Franz Jozsef”. A urmat procesul preluării de către statul român a patrimoniului universității maghiare, transformarea acesteia, în așa măsură încât universitatea românească să echivaleze cu o nouă creație. Comisia de preluare a fost condusă de Onisifor Ghibu, secretar general al Resortului Instrucțiunii din cadrul Consiliului Dirigent. Coriolan Tătaru, asistent la Clinica Dermatologică, Alexandru Nemeș și Constantin Stanca, ultimii doi asistenți ai Clinicii de Ginecologie-Obstetrică au fost numiți pentru a lua în primire clinicile medicale, institutele şi Spitalul „Carolina”. Pasul următor s-a materializat în organizarea unei Comisiuni Universitare, cu misiunea de a întocmi propuneri privitoare la viitorii profesori. Universitatea clujeană, intitulată simbolic Universitatea Daciei Superioare, care – din 1927- a purtat numele regelui întregitor, Ferdinand I, avea în componență patru facultăți: Științe, Litere și Filosofie, Drept, Medicină. Savanții Gheorghe Marinescu, Victor Babeș, profesorii M. Manicatide și E. Juvara, ardelenii Iuliu Moldovan și Iuliu Hațieganu au selectat cadrele didactice ale Facultății de Medicină.
Români de dincoace de munți, reprezentanți ai culturii de dincolo de munți (în parte, de origine ardeleană), savanți cu reputație binecunoscută, toți aveau să ridice în câțiva ani prestigiul universității la o înălțime nebănuită la început. Comisiunea „a privit cu curaj spre ei și istoria i-a dat dreptate”.

20 de catedre
Facultatea de Medicină a pornit la drum cu 20 de catedre, dintre care 16 erau ordinare și patru extraordinare. Pe lângă acestea au luat naștere un număr însemnat de institute, seminarii și laboratoare. La sfârșitul Primului Război Mondial, Facultatea de Medicină a Universității maghiare avea 16 catedre. În cea mai mare parte, aceste catedre au fost păstrate, unele au fost reorganizate, iar altele modernizate. În locul Chirurgiei ortopedice s-a creat la Cluj un Spital de ortopedie. S-a înființat o catedră de Fiziologie, vechea catedră de Histologie și Fiziologie fiind transformată în Histologie și Embriologie. Comisiunea Universitară a stabilit organizarea catedrelor de Neurologie, Stomatologie, Oto-Rino-Laringologie. În premieră națională s-au pus bazele catedrei de Radiologie și a celei de Istoria Medicinei. Secția de farmacie a fost atașată învățământului medical (înainte de 1918, aceasta era inclusă în Facultatea de Științe).
Durata studiilor a fost mărită de la cinci, la șase ani. Începând cu anul III, toți studenții erau obligați să efectueze stagiul de spital. În primul deceniu s-a introdus examenul de externat și de internat, studenții temeinic pregătiți având posibilitatea de a lucra efectiv în clinici.
Cei dintâi ani au reprezentat o perioadă „de mare încordare creatoare, de muncă plină de dăruire, de armonios împreună-lucrare” (V. Bologa). Clinica Medicală, Chirurgicală, Ginecologică-Obstetrică, Dermato-Venerică, Oftalmologică, Psihiatrică funcționau în clădirile universității maghiare. În 1938 a fost finalizat Palatul Clinicilor în care au fost instalate Clinica de Semiologie medicală, Clinica Urologică, Clinica de Balneologie și Fizioterapie, Clinica Oto-Rino-Laringologică. Clinica Stomatologică a fost mutată într-o clădire renovată.
S-a prevăzut pentru început funcționarea a șase clinici cu profil medical. Clinica medicală (I) a fost condusă de către întemeietorul unei valoroase școli medicale, cel al cărui nume astăzi, cu mare cinste, Universitatea de Medicină și Farmacie îl poartă: Iuliu Hațieganu. Clinica a fost înzestrată cu 70 de paturi noi, iar pavilionul unde erau internați pacienții suferinzi de boli pulmonare a fost extins. Era dotată cu laboratoare de radiologie, fizioterapie, electrocardiografie, coprologie, chimie medicală, un serviciu de consultații medico-sportive și un dispensar studențesc. În timp, anumite specializări s-au transformat în Clinici: Medicală II (condusă de Ioan Goia, profesor de semiologie, care a întemeiat un centru de valoare internațională), Ftiziologie (la cârma căreia se afla L. Daniello, fondatorul școlii românești de pneumoftiziologie), Boli infecțioase (sub îndrumarea profesorului I. Gavrilă, cel care a înființat primul laborator din România pentru studiul metabolismului bazal).

Ioan Minea, fondatorul școlii de neurologie
Discipol și îndeaproape colaborator al savantului Gh. Marinescu, Ioan Minea punea bazele școlii de neurologie clujene în toamna anului 1919. Cei doi, în premieră mondială, au reușit să cultive in vitro țesutul nervos (1910). Ioan Minea este primul român care a obținut imaginea la microscop a unui nerv (1936) și cel dintâi care a folosit în literatura de specialitate termenul de neuroplastie.
Creatorul școlii locale de psihiatrie a fost Constantin Urechia. Anterior venirii sale la Cluj a lucrat în laboratorul Ospiciului Mărcuța din București. În cadrul Clinicii a înființat Institutul Medico-Pedagogic (devenit Așezământul de debili mintali). În 1926 clinica de psihiatrie avea 5 pavilioane și 170 de paturi. La moartea profesorului Minea, în 1941, clinica de psihiatrie s-a unit cu cea de neurologie, condusă fiind de profesorul Urechia.
Medicina infantilă (cu partea sa curativă, pediatria și cea preventivă, puericultura) a avut un reprezentant de seamă în persoana profesorului Titu Gane. Clinica infantilă din Cluj a fost condusă de către acesta între 1919-1934. La data preluării clinicii, dotarea era precară. Titu Gane a reușit să mărească numărul de paturi și să creeze laboratoare de bacteriologie, biochimie și radiologie. În cadrul Clinicii de pediatrie a fost înființată și o secție de puericultură. În anii în care doctorul Gane a ocupat funcția de inspector general al asistenței sanitare din Transilvania, Azilele de copii din Ardeal au fost transformate în Centre de Ocrotire ale Copiilor. De asemenea, exista și o secție pentru practica surorilor de ocrotire (cu ajutorul Fundației Rockefeller). Succesorul profesorului Gane la catedră a fost Gheorghe Popoviciu, cel care a stat în fruntea clinicii între anii 1935-1946. Absolvent al Facultății de Medicină din Budapesta, cu studii de specializare la Heidelberg și Berlin, Gheorghe Popoviciu a fost printre primii care a studiat probleme noi din rahitism, în special acțiunea razelor ultraviolete, originea și mecanismul Vitaminei D.
Fondator al școlii românești moderne de dermato-venerologie, șef de clinică la Catedra de dermatologie din București (1907), activând în paralel la Institutul de Anatomie Patologică și la Institutul de Medicină Experimentală din capitală, Ștefan Gh. Nicolau a fost primul profesor de clinică dermatologică al Facultății de Medicină din Cluj. A abordat toate problemele legate de dermato-venerologie, dar s-a remarcat în bună măsură ca și anatomopatolog, histolog, fiziolog, semiolog, imunolog și farmacolog. Un alt nume care și-a pus amprenta asupra acestei catedre a fost Coriolan Tătaru. Preparator la Institutul de Anatomie Patologică și șef de lucrări la Clinica Dermato-Venerologică din cadrul Universității „Franz Jozsef”, acesta a înființat, în anii interbelici, primul dispensar antivenerian din România și serviciile de dermatologie județene din Transilvania. De asemenea, profesorul Tătaru a pus bazele Muzeului de Mulaje și Fotografii.
Absolvent al Facutății de Medicină din Cluj, cu specializări la Viena, Paris, Berlin, Nancy, Marius Sturza a inițiat în premieră în România, la Cluj (1931), învățământul și studiul complex al balneologiei, hidroterapiei, fizioterapiei și climatologiei medicale. Dintre lucrările sale științifice se detașează Die Kochsalzwasser Rumäniens (1930), cea mai completă monografie asupra apelor sărate românești.
Renumele Școlii clujene de chirurgie se datorează profesorului de origine armeană, Iacob Iacobovici. Până în momentul sosirii sale la Cluj, el a desfășurat o activitate prodigioasă, deopotrivă științifică și didactică, în capitala României. Datorită eforturilor sale au fost modernizate o serie de laboratoare (chimie, anatomie, Röntgen), create departamente de traumatologie, ortopedie etc., un serviciu ambulatoriu și unul de urgențe. În 14 ani (câți a petrecut marele chirurg la Cluj), în clinică s-au realizat 34.000 de intervenții chirurgicale. Activitatea sa a fost continuată de Alexandru Pop, absolvent al Facultății de Medicină din Cluj (1921), șef al secției de chirurgie la Institutul pentru Studiul și Profilaxia Cancerului (1933). Profesorul Pop, în premieră națională, a executat explorarea radiologică a unor vase sanguine (venografie).
În 1928, Iacob Iacobovici a transformat secția de Urologie în Clinică, începând cu anul 1933 aceasta devenind o structură de sine stătătoare. Directorul instituției a fost ardeleanul Emil Țeposu. Studiase la Budapesta, Viena, iar specializările le efectuase la Viena și Paris. A fost unul dintre primii medici care a cercetat efectul apelor minerale asupra căilor renale.
O altă școală cu profil chirurgical a funcționat în cadrul Spitalului de Ortopedie. În fruntea acestuia a stat Alexandru Rădulescu, creatorul școlii românești moderne de ortopedie. Între 1920-1922 a ocupat poziția de adjunct al clinicii chirurgicale din Cluj. Este autorul mai multor procedee operatorii personale: sinostoza vertebrală cu transplant costal, procedee operatorii originale în scoliozele de gradele I și II.

Oana Habor
Direcția Patrimoniu Cultural Universitar
Universitatea „Babeș-Bolyai”

Articole din aceeasi categorie