Identitatea salvată în… alții sau Pescuit cu momeala inimii

Isus, pe malul lacului Tiberiadei, își cheamă primii colaboratori, dintre pescari, pentru a-i transforma în pescari de oameni, capabili să-i scoată pe oameni din marea relelor, să împiedice înecarea lor…

Dacă poate să surprindă alegerea lui Isus (s-ar fi putut, poate, orienta altfel, uzând mai copios de resursele de care cu siguranță putea dispune, evitând să se înconjoare de oameni ce se vor dovedi inconstanți, nerecunoscători, cu memorie scurtă și încredere șubredă…), în aceeași măsură uimește promptitudinea, imediatețea răspunsului celor patru pescari. Acel îndată dă de gândit, mai ales omului de azi. Să fi fost răspunsul lor doar rodul unui entuziasm trecător? Foarte probabil va fi fost un strop de entuziasm și un pic de nebunie în răspunsul dat acelei chemări. Dar e mai mult! O persoană sănătoasă la cap nu răspunde unei asemenea invitații, atât de angajante, care lasă tot pentru promisiunea unui străin, doar pentru că este cuprinsă de un entuziasm aprins și de moment. De bună seamă este la mijloc și lucrarea harului lui Dumnezeu în inima lor, care nu întâlnește nicio rezistență sau punere la îndoială. Atenție: Dumnezeu nu permite nicio încercare și nu înzestrează cu niciun har sau chemare fără a ne asigura și capacitatea de a răspunde lor, fie de a înfrunta încercarea, fie de a rodi cele primite. Așadar, pentru fiecare lucru, permis sau trimis de Dumnezeu, avem „la pachet” și ajutorul necesar pentru a face față potrivit planului Său. Evident, depinde de noi să folosim tot ce este în… „pachet”!

Dar astăzi? Oare să fi slăbit vocea sau interesul sau răbdarea Domnului, de e așa o penurie de „vocații”? Iar carența aceasta nu e doar între cei chemați la preoție, ci deopotrivă la căsătorie, la viața consacrată, la a fi părinți, la a-și boteza copiii,… la păstrarea coloanei vertebrale. Nu s-a rarefiat chemarea Domnului, ci răspunsul omului, a crescut tărăgănarea lui și calculul interesat. Atunci, pe timpul lui Isus, răspunsul a putut fi imediat, îndată…; azi, cu toate vitezele sporite (circulație, înmagazinare, comunicare…), viteza de reacție de răspuns la vocea Domnului scade! În câte situații ne aruncăm fără să clipim, riscând și necunoscând ce ne așteaptă! Dar cu Domnul, cu a-I răspunde Lui, începem să ne măsurăm capacitățile, resursele, vezi Doamne, și perspectivele, beneficiile, riscurile.

E de remarcat un lucru: chemarea la a-L urma pe Domnul nu are loc în Templu sau în vreun loc religios ori sacru, ci în „banalitatea”, în monotonia vieții de zi cu zi, a unei munci foarte umile, cea de pescar. Și mai semnificativ e că acest apel nu dă peste cap aptitudinile lor „profesionale”, ci le ridică la alt nivel, de pescari de oameni. Am putea spune că Isus „potrivește”, adaptează chemarea Sa la orizontul lor, altfel nu ar fi fost în măsură să dea curs unei vocații atât de misterioase. Le propune o perspectivă nouă de viață, într-o mare diferită și cu obiective schimbate, cu o tovărășie nouă, a Sa.

Și azi revine Domnul pe țărmul zilelor noastre banale, în timp ce fiecare dintre noi, cu starea de viață proprie, suntem aplecați la ale noastre, împovărați de grijile și hărțuielile zile, și Își repetă chemarea: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni”. Nu vine Domnul ca să ne zădărnicească sau să ne complice viața, ci pentru a o scoate din mrejele în care e prinsă și a ne propune o prezență nouă, a Sa, pentru fi tot noi, dar cu El. E greu să ne închipuim cum o voce, o chemare poate fi decisivă pentru viața unei persoane, a unor pescari versați, „bătătoriți” de știința așteptării și răbdării, într-atât încât să-i determine să lase tot, fără ezitare, inclusiv siguranța proprie, și a se lua după cineva, străin de meserie și de anturajul obișnuit. Vor fi ajuns și la urechile lor dintre cele făcute de Isus, dar pentru a lăsa tot și a-L urma e necesară o mare încredere și motivație. Dacă mai adăugăm și că Isus nu face promisiuni, nu dă siguranțe, nu oferă compensații, ba chiar unuia care mai târziu va da semne că ar vrea să-L urmeze, îi face cunoscut că „vulpile au vizuini și păsările cerului cuib, dar Fiul omului nu are unde-și răzima capul”, descurajându-l parcă, ei bine, atunci descumpănirea e completă! Propunerea, oferta lui Isus se limitează la enunțarea obiectivului: „pescari de oameni”. Să fi fost o meserie sau o carieră promițătoare, bănoasă, cu privilegii sau scutiri de efort sau de taxe, cu compensații ispititoare netrecute în contract?

Așadar, la chemarea de azi, da a-L urma azi pe Domnul, cel mai des lipsește răspunsul. Nu doar din partea candidaților la preoție sau călugărie, ci și din partea femeilor și bărbaților de a fi mame și tați din care să se poată naște și mâine răspunsuri la chemarea Domnului… Lor le spune Isus: Veniți după Mine să vă fac salvatori ai fericirii soțului/soției, distribuitori de încredere și de gratuitate (că ale voastre s-au epuizat repede), producători și nu doar consumatori de iubire, operatori cu resursele Mele, lăsându-le pe ale voastre, limitate. Ne e teamă, în general, să lăsăm: să lăsăm în urmă, deoparte, din mână, să ne desprindem de ceva/cineva, să lăsăm de la noi, pentru că ne lipsește motivul. Isus ne cheamă să lăsăm nu pur și simplu, ci pentru. Așa după cum postul nu e o simplă lăsare a mâncării, ci pentru, cu un scop, e o renunțare la ceva pentru ceva mai mare, mai important, așa și pescarilor li se propune o renunțare la puținul oferit de pescuitul peștilor, pentru nemăsurata pescuire a oamenilor.

A răspunde chemării lui Isus a comportat atunci lăsarea mrejii – instrumentului pentru prinderea peștilor, fără a-l înlocui cu altceva, decât cu inima, și a se lăsa luați, a se lua după Isus, devenind ei mreaja lui Isus. În primul rând, acei pescari au fost chemați întâi să devină instrument al lui Isus, mreajă a Sa și apoi să rămână pescari, dar cu puterile și resursele Domnului. ”Momeala” care i-a ademenit a fost inima Domnului, iar pentru ca alții să ajungă în plasa iubirii lui Dumnezeu, pentru a putea fi scoși din apele tulburi care-i țin captivi, trebuie folosită totdeauna aceeași momeală, inima. În general declarăm că nu ne place să fim folosiți. Dar depinde de cine! Nu e înjositor și denigrator să fim instrumente ale lui Dumnezeu. Mai rămâne să facem pasul de la a fi (eventual) doar simpli admiratori (fani) și folositori ai Domnului la a fi urmăritori (followers), adepți, ucenici ai Săi, azi, zi după zi.

Pr. Cristian LANGA