Handbal / „U” Cluj, a șaptea înfrângere pe teren propriu

Universitatea Cluj și HC Dunărea Brăila s-au întâlnit, la finele săptămânii trecute, în Sala Sporturilor „Horia Deamian”, într-o partidă contând pentru etapa a 18-a din cadrul Ligii Naționale de handbal feminin, denumită Liga Florilor. Diferența de locuri din clasament s-a văzut în rezultatul final, 33-25 în favoarea oaspetelor. Universitatea a condus de trei ori în acest meci: 1-0, 10-9 și 11-10. HC Dunărea Brăila a intrat la pauză în avantaj minim, scor 15-14, însă s-a dezlănțuit după pauză. Primul gol a fost marcat de clujence, după doar două secunde de la start, prin Ioana Necula. Au urmat trei atacuri ratate ale gazdelor, respectiv trei goluri consecutive ale oaspetelor, marcate de Czeczi, Udriștoiu și Dmitrovic. Universitatea a revenit de la 3-7, marcând patru goluri la rând, prin Boian, Pica (2) și Chintoan. Clujencele au trecut pentru a doua oară în avantaj în minutul 18, scor 10-9, după golu lui Necula. HC Dunărea a gestionat mai bine finalul primei reprize, în vreme ce gazdele au avut trei atacuri ratate, de Pica, Fais și Boian. În repriza secundă, eliminarea temporară a Florinei Chintoan a făcut ca HC Dunărea să se distanțeze la cinci goluri, scor 22-17. Diferența s-a dublat în minutul 50. Ultimul gol al meciului a fost marcat de Universitatea, prin Necula, aceeași care a și deschis scorul. Etapa viitoare, sâmbătă, 7 martie, Universitatea Cluj va întâlni, în deplasare, CSM Slatina.

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie